Prințul Charles ar fi primit un milion de euro într-o valiză de la un șeic din Qatar

The Sunday Times a dezvăluit că prințul Charles a acceptat personal donația trimisă către Organizația Caritabilă Prince of Wales de șeicul Hamad bin Jassim bin Jaber al-Thani, un fost prim-ministru al Qatarului. Conform informațiilor din articolul de presă, cele trei donații au fost făcute între 2011 și 2015.

În apărarea prințului, reprezentanții săi au anunțat că donațiile de la șeic au fost transmise imediat către una dintre organizațiile caritabile ale prințului și că au fost urmate toate procedurile corecte.

O sursă din Casa Regală britanică a mai precizat că succesorul reginei Elisabeta „acționează după sfatul consilierilor”.

„Situațiile și contextele se schimbă de-a lungul anilor. Pot să spun cu certitudine că după mai mult de o jumătate de deceniu, situația a evoluat, că acest lucru nu s-a mai întâmplat și că nu se va mai întâmpla din nou. Ce a fost atunci a fost atunci”, a spus sursa citată, conform The Guardian.

Deși nu există nicio dovadă sau sugestie că s-ar fi întâmplat vreo ilegalitate, sau că Charles a oferit ceva în schimbul acelor bani, criticii săi spun că acuzațiile arată că moștenitorul coroanei britanice nu are o judecată bună.

citeste mai mult

Share this content:

Post Comment