Liviu Dragnea va fi eliberat condiționat, după 2 ani și două luni de închisoare
Liviu Dragnea va fi eliberat condiționat, a decis Tribunalul Giurgiu care a judecat dosarul fostului lider PSD. Decizia este definitivă. Fostul lider PSD se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
„Mă bucur nespus. Acum se pregătesc actele de eliberare”, a declarat avocata lui Liviu Dragnea, după decizia instanței.
Dragnea a solicitat în luna aprilie Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, argumentând că a executat fracția necesară de două treimi din pedeapsă. În cererea sa, el a spus că „este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă – atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite”. De asemenea, prin actele depuse la dosar, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, iar acest lucru a condus „la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie”. Dragnea s-a mai plâns că a fost ținut zilnic în camera de detenție 23 de ore din 24 și „în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2”. Fostul lider al PSD mai susține că dreptul la sănătate i-a fost încălcat, deoarece i-ar fi fost refuzat sistematic accesul la investigații de specialitate și tratament adecvat.
Citeşte întreaga ştire: Liviu Dragnea va fi eliberat condiționat, după 2 ani și două luni de închisoare
Citeste si
