test

Victor Ponta, turneu în Statele Unite ale Americii

Victor Ponta, turneu în Statele Unite ale Americii

Prim-ministrul României, Victor Ponta, a efectuat, în perioada 21-23 octombrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Deşi Ponta este primul şef de guvern român care merge la Washington în ultimii 10 ani, premierul nu a fost primit de preşedintele Barack Obama, astfel că turneul liderului social-democrat a fost catalogat drept neimportant de presa din ţară. În apărarea sa, şeful Executivului a opinat că întâlnirile cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, cu mai mulţi congresmeni şi cu reprezentanţi de companii importante americane, vor impulsiona mediul economic din România.

Timp de trei zile (21-23 octombrie), premierul Victor Ponta a efectuat prima sa vizită oficială în Statele Unite ale Americii, cea mai importantă întrevedere reprezentând-o întâlnirea cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.
În scopul unei consolidări a parteneriatului strategic pe care România îl are cu America, Victor Ponta a mai avut întâlniri cu o serie de congremeni, cu preşedintele Băncii Mondiale, dar şi cu reprezentanţi ai mai multor companii americane precum ExxonMobil, Chevron, Motorola, IBM şi HP.
Victor Ponta a fost însoţit de ministrul Energiei, Constantin Niţă, al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi ministrul Mediului, Rovana Plumb.

pont_bidenÎntrevedere Biden – Ponta

Marţi, 22 octombrie, premierul Victor Ponta a discutat, timp de o oră, cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.
Potrivit premierului, Biden i-ar fi transmis că România rămâne pentru SUA un aliat important în regiune. “A fost o oră întreagă în care, discutând cu al doilea om în SUA, dar principalul responsabil al politicii SUA în regiunea noastră, un om care ştie foarte multe despre România, şi era destul de bine informat… Ca să rezum, ideea cu care rămân eu după această întâlnire este faptul că România pentru SUA rămâne o ţară şi un aliat important în regiune. Cred că vicepreşedintele a folosit de zece ori această sintagmă: aliatul nostru din regiune”, a afirmat Victor Ponta.
De asemenea, Justiţia a reprezentat una din temele discuţiilor cu Biden, a declarat Victor Ponta, care a spus că din 2014 justiţia va fi independentă şi extrasă din bătăliile politice.

vize1Presiune pentru ridicarea vizelor

Într-o întâlnire cu mai mulţi congresmeni americani, miercuri, 23 octombrie, premierul Victor Ponta a pledat pentru ridicarea vizelor de călătorie peste Ocean pentru români.
Argumentele României au fost clar înţelese de reprezentanţii Congresului american, a declarat premierul Ponta, adăugând însă că nu vrea să creeze “speranţe deşarte” şi că, deocamdată, se poate considera că a fost adăugată încă o “cărămidă” în îndeplinirea obiectivului.
În prezent, cetăţenii din România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Cipru şi Croaţia sunt obligaţi să deţină viză pentru a călători în SUA şi Canada. Autorităţile române au făcut eforturi pentru a creşte rata de succes a românilor care aplică pentru o viză în SUA, aşa-numitul progra VisaWaiver.
Principalul obstacol pe linia accederii, cât mai rapide, în programul VisaWaiver este diminuarea ratei de refuz a cererilor de viză depuse de români pentru a atinge pragul maxim de 3% stabilit de legislaţia americană.

Chevron va continua exploatarea gazelor de şist

gazoduct_78708800_41696400_94719200_04049400În timp ce mii de români consideră că exploatarea gazelor de şist reprezintă o gravă încălcare a principiilor de mediu, premierul Victor Ponta le-a promis americanilor de la Chevron (compania care deţine terenuri concesionate ţn ţară pentru explorarea gazelor de şist – n.r) că România va continua procesul de extracţie al gazelor neconvernţionale.
Despre Chevron, “nici vorbă de retras din România”, a subliniat Victor Ponta, la Washington, după întâlnirea de marţi, 21 octombrie, cu reprezentanţii gigantului energetic american.
“Intenţionează să comunice mai clar atât condiţiile tehnologice, cât şi de protecţie a mediului, avantajele economice. Sunt convins că o parte importantă dintre cei care sunt împotrivă sunt deschişi la explicaţii. Va rămâne o minoritate radicală care nu va asculta niciun argument, dar nu poate să impună majorităţii renunţarea la un proiect strategic naţional”, a adăugat premierul.