test

Vicepremierul Liviu Dragnea, acuzat în Dosarul Referendumului

Vicepremierul Liviu Dragnea, acuzat în Dosarul Referendumului

După condamnarea ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, o altă bombă zguduie Guvernul Ponta. Vicepremierul Liviu Dragnea va fi trimis în faţa judecătorilor de către procurorii DNA. Luni, 29 iulie,
social-democratului i s-a adus la cunoştinţă că este acuzat de fraudarea votului la referendumul pentru demiterea şefului statului de anul trecut. Practic, Dragnea este acuzat că a coordonat echipele din teritoriu instruite să fure la referendum.
Exact la un an de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, luni, 29 iulie, vicepremierul Liviu Dragnea a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile în dosarul fraudei de la referendumul pentru demiterea presedintelui din 2012. Vicepremierul urmează să fie trimis în judecată, conform surselor juridice apropiate anchetei.
Liviu Dragnea este acuzat că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendum, cu scopul de a obţine o prezenţă la vot de minimum 60%, care ar fi însemnat validarea scurtinului şi demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. El s-ar fi folosit de 10 metode diferite, printre care falsificarea de semnături, turismul electoral şi votul multiplu.
La ieşirea de la DNA, Liviu Dragnea a declarat că este nevinovat şi că el doar a organizat o campanie electorală. “Eu am spus tot timpul că-s nevinovat. Eu am organizat o campanie electorală pentru referendum şi-atât”, a mai spus social-democratul.
Vicepremierul a mai precizat că data prezentării sale la DNA a fost stabilită de comun acord cu procurorii de caz şi că este o coincidenţă că aceasta a fost exact la un an după referendum.

Fraudă la referendum?

Dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat de DNA, datează din septembrie 2012, când procurorii au început urmărirea penală faţă de vicepremierul care, la acea vreme, ocupa funcţia de secretar general al PSD.
Operaţiunea de fraudare a referendumului de care este acuzat Dragnea a fost pusă la punct cu ajutorul unui sistem informatic utilizat de liderul PSD. Acest sistem era compus din mai multe servere, un soft şi un call-center.
Sistemul a fost conceput pe o structură piramidală. Primul palier era constituit din aproximativ 14.000 de utilizatori, membri în secţiile de vot.
Aceştia se înscriau în sistem prin trimiterea unui sms la numărul 1855. Era creată o bază de date cu secţia din care raporta. În ziua referendumului, au raportat prin mesaje prezenţa la vot în secţie şi numărul de voturi exprimate: DA şi NU. Palierul doi era constituit din lideri PSD, care aveau acces la o hartă interactivă care afişa în timp real prezenţa la urne. Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor şi/sau membrilor
secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi.
În cadrul aceluiaşi dosar, procurorii DNA au început pe 9 octombrie 2012 urmărirea penală faţă de un număr de 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea.