test

“Aparate neidentificate deasupra României”

“Aparate neidentificate deasupra României”

Declaraţie şocantă a ministrului Apărării Naţionale. Mircea Duşa a spus că este necesară achiziţionarea de către Armată de aparate de zbor performante deoarece există aparate neidentificate care trec peste
România fără aprobare de survol. Declaraţia ministrului a fost ironizată de reprezentanţii Opoziţiei, care au declarat că membrii Cabinetului Ponta se ocupă cu OZN-uri, în loc să guverneze. Ulterior, Duşa a recunoscut că se referea la aparate de zbor care nu au autorizaţie de survol al spaţiului aerian românesc.

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, a făcut miercuri, 31 iulie, o declaraţie şocantă şi care a stârnit amuzament.. Ministrul a declarat că este necesară înzestrarea Armatei Române cu avioane de vânătoare moderne deoarce aproape zilnic aparate de zbor neidentificate intră în spaţiul aerian al ţării.
“Să ştiţi că este foarte necesar să achiziţionăm avioanele pentru că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat, probabil n-ar trebui să vă spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol şi în acel moment suntem nevoiţi să ridicăm în aer avioanele de vânătoare cu procedurile de somare pentru că acele avioane să iasă din spaţiul de survol al ţării”, a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Aceste lucruri de întâmplă “destul de des” şi se folosesc, în momentul de faţă, de MIG-urile din dotare, a precizat ministrul.
dusa“Ieri noapte (în noaptea de luni, 29 iulie spre marţi, 30 iulie-n.r.) s-a întâmplat ultima oară, sunt detalii care nu pot fi făcute publice. Sunt tot felul de situaţii când noi, pe procedurile internaţionale şi europene pe care le avem pe această speţă, acţionăm, dar nu vă pot spune dacă am acţionat în forţă”, a declarat ministrul Mircea Duşa.

A recunoscut gafa

Întrebat de jurnalişti, la o zi distanţă, la ce fel de aparate de zbor neidentificate s-a referit, ministrul Duşa a reacţionat nervos şi i-a trimis pe jurnalişti la lege. În cele din urmă, ministrul a recunoscut că s-a exprimat greşit.
“Dacă vă întoaceţi la lege şi studiaţi legea, ca să nu mai vorbiţi prostii, veţi vedea că în momentul în care un avion se apropie de spaţiul NATO şi al UE şi nu răspunde la apelurile radio, se ridică nava şi îl escortează până la ieşirea din spaţiul aerian.
Dacă dumneavostră ati avut ce comenta şi să vorbiţi de OZN şi de alte chestiuni care nu-şi au locul, îmi pare rău, eu vorbeam foarte serios. Când vorbiţi de OZN, astea sunt cărţile de poveşti despre OZN. (…) Probabil că am formulat greşit”, a spus Mircea Duşa.

Ironizat de Opoziţie

Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat că guvernul condus de Victor Ponta, în care Mircea Duşa este ministru al Apărării Naţionale, se ocupă mai degrabă de OZN-uri în loc să creeze locuri de muncă.
“Îi amintesc domnului Victor Ponta că autoritatea presupune şi responsabilitate, deci nu are numai dreptul să se plimbe prin toată lumea cu avioane prezidenţiale pe care le foloseşte în calitate de prim-ministru şi să redistribuie resurse către prietenii lui Mazăre, Oprişan, Dragnea şi ceilalţi. Are şi responsabilităţi, trebuie să ia decizii, dar, după cum am văzut, Guvernul Ponta – Duşa se ocupă de OZN-uri în loc să creeze locuri de muncă pentru români. Toate acestea trebuie schimbate. De aceea am înfiinţat Fundaţia Mişcarea Populară şi înfiinţăm Partidul Mişcarea Populară”, a declarat Preda.

Duşa, pleonasm rar întâlnit

Mircea Duşa a reuşit, recent, un pleonasm mai rar întâlnit, vorbind despre repatrierea victimelor accidentului rutier din Muntenegru, cand a afirmat că se vor aduce în ţară “trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi”.
“Aşa cum a comunicat de altfel ambasadorul, se finalizează formalităţile de către partea din Muntenegru şi vom efectua şi zborul cu trupurile neînsufletite ale cadavrelor celor decedaţi”, a spus acesta.