Topul celor mai bune cartiere din marile oraşe şi cât costă aici apartamentele
Se ştie că amplasamentul unei proprietăţi constituie unul dintre factorii majori de influenţă când vine vorba de valoarea unei proprietăţi imobiliare. Important este, desigur, şi raportul cerere-ofertă, care se află în strânsă corelaţie cu preţurile.
Cel mai recent raport de piaţă realizat de Imobiliare.ro şi Analize Imobiliare cuprinde clasamentul celor mai apreciate şi/sau căutate cartiere din marile oraşe şi preţurile locuinţelor din aceste zone. În general vorbind, vânzătorii de locuinţe din aceste zone şi-au majorat pretenţiile trimestrul trecut. Au avut loc, însă, şi câteva evoluţii negative ale preţurilor.
Bucureşti
În ciuda variaţiilor de preţ consemnate trimestrul trecut, clasamentul cartierelor bucureştene cu cele mai scumpe apartamente arată, în cea mai mare parte, la fel, primele patru locuri fiind ocupate de aceleaşi zone exclusiviste din arealul central-nordic al Capitalei.
Este vorba despre Herăstrău – Nordului (unde preţurile s-au majorat cu 0,7%, până la 2.750 de euro pe metru pătrat), Kiseleff – Aviatorilor (+2,3%, până la 2.660 de euro pe metru pătrat util), Dorobanţi – Floreasca (unde a avut loc o scădere de 3,4%, până la 2.240 de euro pe metru pătrat util) şi Aviaţiei (+3,1%, până la 2.120 de euro pe metru pătrat).
În urma unui avans trimestrial consistent, de 8,3%, Zona Dacia – Eminescu a revenit pe poziţia a cincea în clasament, cu o medie de 2.040 de euro pe metru pătrat (după ce fusese devansată, la începutul anului, de zonele Victoriei – Romană – Universitate şi, respectiv, Unirii).
Citeste mai mult: adev.ro/qese81