Petre Tutea. Cugetari memorabile despre crestinism, democratie, libertate si evrei

Din ACTUAL / 30 IANUARIE 2016, 11:41

Cum să fie creatura creator? “Hai tată, să-ţi arăt moşia pe care ţi-am făcut-o cînd nu eram în viaţă…” Păi cum să fie creatura creator?

Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Şi uneori nimereşte, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sînt creştinii. Creştinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Creştinismul este pur şi simplu. Despre creştinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem creştini fără să vrem. Şi cînd sîntem atei sîntem creştini: că respirăm creştinismul cum respirăm aerul.

Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sînt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale – acesta este omul creştin.

Nimic nu poate inlocui creştinismul; nici toată cultură antică precreştină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii, nu în funcţie de isprăvi politice.

Isus Cristos este eternitatea care punctează istoria.

Dacă nu cunoşti revelat – prin graţie divină – sau inspirat, nu cunoşti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle”. Şi eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai înţelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură “ legea gravitaţiei”? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios creds că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

N-ar trebui să se vorbească aşa mult despre democraţie. Eu, în materie de democraţie, nu am nici o părere personală. Mă bizui pe doi gînditori clasici. Pe Platon şi pe Aristotel. Platon susţine că sînt trei forme de guvernămînt degenerate:tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul face fiecare ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede.

Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea… Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie.

În democraţie, numai întîmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus politic primul război mondial.

Eu, cît aş fi de aristocrat în gîndire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atît. Dar toţi proştii aştia, luaţi împreună, sînt un principiu istoric.

Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sînt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricărei democraţii burgheze. Asta e forţa constantă a democraţiei. Iar extremelor – fie extremei stîngi, fie extremei drepte – , care violează ideea de echilibru social, democraţia le este ostilă.

Eu nu sînt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la cîine: nu scapă decît cei care sînt tari.

Eu sînt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de poporul român. Şi pînă la urmă mi-am modificat poziţia: nu sînt democrat, sînt demofil, iubitor de popor.

Democraţia totală e cimitir istoric. Noi nu sîntem în pericol, că n-avem nici măcar democraţie; un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat.

Şi totuşi cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectul măştii de om: democraţia. Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege. În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie.

Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

Binele şi răul sînt conceptelepedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.

Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vînzoleala asta haotică a lumii actuale, frămîntarea lumii actuale, mă convinge că nu există decît Dumnezeu. Că totul e muritor, şi universul şi omul, şi că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic şi o va spulbera din orgoliul divin de-a o face din nou – considerînd că prima lui ispravă s-a înecat istoric.

În celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sînt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sînt inegali de la natură. Sint inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.

Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii.

Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.

Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă “ideea platonică de român”, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.

Noica a fost o personalitate, dar a spune “epoca Noica” e ca şi cum ai spune “epoca Ghiţă Popescu”. Nu a fost nici măcar o epocă “Nae Ionescu”, cu toate că el într-adevăr, putea face epocă. La fel Eliade, Cioran. Face oare epocă un profesor universitar la Chicago? Iar Cioran a spus: Eu sînt cazul Cioran – şi nu cred că s-a izmenit cînd a afirmat asta, pentru că, e evident, n-aţi auzit de “ciorănism” în România. El este, ca de altfel şi Eliade, o personalitate care s-a limitat la ea însăşi. Însuşi Iorga, din acest punct de vedere, i-a rămas inferior lui Maiorescu, pentru că Maiorescu a punctat epoca lui. Sămănătorismul lui Iorga a marcat, dar nu a făcut epocă, ci poate fi considerat doar un eveniment.

Europa e formată din trei familii de popoare: familia popoarelor germene, a celor latine şi familia popoarelor slave. Părerea mea e că dominanta e latină şi spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominantă europeană. Nu Germania. S-au zbătut germanii, dar sînt tot subalterni, ca şi slavii.

Aşa, dacă gîndeşti omul ca european, au nemţii o expresie: a vorbi de puritate germană, poloneză, franceză este ridicol, pentru că popoarele Europei sînt die Fruchte einer Promenademischung (Progeniturile unei corcituri), adică două babe surde, cu doi cîini, stau la taifas şi după două zile află că toţi căţeii fătaţi de căţeluşă nu seamănă cu fiul babei.

Evreii au geniu religios. Ei au creat două religii, iudaică şi creştină. Mai glorioase nu văd religii în lume… Sînt o rasă superioară, sînt părinţii religiei noastre. Pentru ei cultura înseamnă religie. Restul este artă şi ştiinţă. Cultura înseamnă la ei spirit şi numai ei au lăsat cultură pe unde au stat, ovreii. Cultura Europei e iudaică şi civilizaţia e multiformă. Iudeo-germano-latino-slavă.

sursa:

Licenţă Biblioteca Electronică

======================

Versiunea I, 1999

http://www.lme.ro/~byblos/

radu.iliescu@lme.ro