Bucuresti, a doua cea mai poluată capitala din UE. Anual, peste 2.000 români se îmbolnăvesc de cancer pulmonar din cauza poluării urbane
Poluarea ameninţă sănătatea românilor. Ţara noastră se poziţionează pe un periculos loc zece în topul celor mai poluate state din Uniunea Europeană. Consecinţele aerului poluat, a lipsei ozonului şi al spaţiilor verzi insuficiente pot fi dezastruoase: locuitorii ţării se pot îmbolnăvi de astm şi cancer pulmonar şi chiar muri din aceste cauze.
România are al zecelea cel mai poluat aer din Uniunea Europeană, potrivit unui nou studiu, publicat recent de Agenţia Europeană de Mediu. Cel mai rău stau Bulgaria şi Polonia, iar cel mai bine Estonia şi Finlanda.
De asemenea, potrivit raportului care a analizat perioada 2002-2011, România are cea mai scăzută concentraţie de ozon, ceea ce înseamnă că suntem cei mai expuşi la radiaţiile solare, foarte periculoase pentru sănătate.
Experţii spun că agenţii poluanţi, precum gazele de eşapament, monoxidul de carbon din aer şi gazele de la cşurile de fum, pot provoca astm şi cancer, iar în unele cazuri aduc şi moartea. Potrivit unui raport al ONU, România şi Bulgaria au cele mai multe decese legate de slaba calitate a aerului.
Datele oficiale arată că, anual, peste 2.000 români se îmbolnăvesc de cancer pulmonar din cauza poluării urbane. În întreaga Europă se înregistrează anual 430 de mii de decese premature, legate de poluare.
Bucureşti – capitala poluată
Bucureştiul se află pe lista capitalelor europene, dar condiţiile de viaţă nu ating nici pe departe nivelul altor oraşe din Europa. Bucureştenii respiră aer poluat, au foarte puţin spaţiu verde la dispoziţie şi nu sunt adepţii mersului pe bicicletă.
Bucureştiul este a doua cea mai poluată capitală din Uniunea Europeană. În Capitală se înregistrează anual, în medie, 92 de zile cu depăşiri ale nivelului admis, faţă de limita de 35 zile prevăzută de normele europene. Capitala României este depăşită, din acest punct de vedere, doar de Sofia, unde acelaşi indicator este de 176 de zile, în medie, pe an.
Pintre capitalele cele mai performante la calitatea aerului, suprafaţa de spaţi verzi şi rata de utilizare a bicicletei sunt Copenhaga, Stockholm, Helsinki şi Amsterdam.
Pe lângă aerul poluat pe care îl respiră, bucureştenii nu au parte, în compensaţie, de prea multe spaţii verzi, în comparaţie cu alţi cetăţeni europeni.
Conform Cadastrului Verde lansat în iunie 2011, Bucureştiul are 23,1 metri pătraţi de spaţii verzi pe cap de locuitor, care includ parcuri, cimitire, aliniamente stradale şi păduri.
Deşi se situează peste Madrid şi Paris, capitala României este cu mult în urma Vienei, care are 120 de metri pătraţi pe cap de locuitor.
Victimele poluării
Noxele depăşesc cu mult limitele maxime admise, iar acest lucru este confirmat şi de medici. De exemplu, 20% din cazurile de cancer pulmonar sunt cauzate de poluarea urbană.
“Sunt o multitudine de afecţiuni care sunt legate de poluare: cancerul bronho-pulmonar, enfizemul, bronşita cronică, astmul bronşic. O serie de afecţiuni care sunt mult mai frecvente în condiţii poluante”, spune Florin Mihălţan, directorul Societăţii Române de Pneumologie.
De altfel, în ultimii zece ani, cel puţin 800 de adulţi şi 200 de copii au murit în Capitală din cauza afecţiunilor provocate de poluare, se arată într-un studiu Ecopolis publicat în urmă cu doi ani. În plus, bolnavii cu afecţiuni pulmonare ajung să dea averi pe medicamente.
“Aceşti pacienţi trebuie să facă tratamente toată viaţa, deci costurile sunt mari pentru a crea o calitate bună a vieţii”, explică Florin Mihălţan. Autorităţile de mediu din România s-au angajat atunci, ca o condiţie preliminară aderării la Uniunea Europeană, să monitorizeze atent poluarea din marile oraşe.
Citeste si
