Ar face orice pentru câteva procente. Crin Antonescu, şi la guvernare şi în Opoziţie
Deşi la guvernare, co-preşedintele Uniunii Social-Liberale (USL), Crin Antonescu, se consideră liderul Opoziţiei. Prin această declaraţie şoc, liderul liberal se poziţionează împotriva guvernului condus de Victor Ponta. Mişcarea a fost folosită de Antonescu în scop electoral, într-o încercare de a urca în sondajele de opinie. În prezent, candidatul oficial al USL la alegerile prezidenţiale de anul viitor se află la cota 19% încredere, mult prea puţin pentru a conta cu adevărat în cursă.
Crin Antonescu se poziţionează în cursa prezidenţială, nu împotriva lui Băsescu, ci a guvernului. Surprinzător, Antonescu s-a definit drept “liderul Opoziţiei” din România, spunând că PNL este la putere, dar nu la guvernare. Antonescu a mai menţionat că, dacă partidul preşedintelui ar câştiga alegerile şi el ar fi preşedinte, l-ar desemna pe Traian Băsescu premier.Practic, Antonescu a realizat că războiul împotriva preşedintelui Băsescu nu îi mai aduce câştig electoral.
“Eu sunt principalul lider al Opoziţiei. Dar la Putere, nu la Guvern”, a declarat Antonescu.
Liderul liberal a continuat: “Suntem la guvernare, într-o majoritate parlamentară, dar nu şi la Putere – la mine, la PNL mă refer”.
Întrebat ce părere are despre faptul că liderul PNL, Crin Antonescu, s-a declarat liderul Opoziţiei, premierul Victor Ponta a răspuns: “Foarte bine. Eu mă ocup cu guvernarea, trebuie să ai şi un lider al Opoziţiei.”
Antonescu, contra lui Oprescu
Jocul anti-guvern început de Antonescu în goana după simpatie populară s-a manifestat şi în problema câinilor maidanezi. Antonescu a preferat să se poziţioneze de partea preşedintelui Traian Băsescu, care a afirmat că Guvernul trebuie să dea o ordonanţă de urgenţă pentru soluţionarea problemei. Totodată, liderul PNL a formulat un atac la adresa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, considerat drept potenţial contracandidat la prezidenţialele din 2014. Voalat, liberalul a declarat că tragedia uciderii copilului de 4 ani de către maidanezi ar fi trebuit “într-o ţară normală” să fie urmată de demisii, cu aluzie directă la doctorul Oprescu.
În cazul în care Antonescu îşi va continua căderea în sondaje, social- democraţii, în ciuda protocolului semnat, şi-ar putea retrage susţinerea pentru liderul liberal, urmând să îl susţină în alegeri pe Sorin Oprescu. Reamintim că la alegerile locale de anul trecut, Sorin Oprescu a fost susţinut de USL.
La egalitate cu Băsescu în sondaje
Candidatul USL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a ajuns, în sondaje, la egalitate cu preşedintele Traian Băsescu, diferenţa fiind că Antonescu este în scădere, iar Băsescu în creştere, potrivit celui mai recent barometru CSOP.
În cea mai recentă măsurătoare a încrederii în personalităţile politice, în perioada 24 august – 1 septembrie, preşedintele Traian Băsescu şi prezidenţiabilul USL Crin Antonescu sunt cotaţi cu acelaşi procent – 17% şi se situează, amândoi, pe locul patru.
Din datele sondajului rezultă că Traian Băsescu se află pe un trend ascendent, şeful statului câştigând un procent, acesta fiind cotat în lunie iunie – iulie cu 16%. În schimb, Crin Antonescu a scăzut, liderul PNL fiind cotat în iunie şi iulie cu 18%, iar în martie, aprilie şi mai 19%. Situaţia ar trebui să-l îngrijoreze pe candidatul USL, în contextul în care Traian Băsescu se află la finalul unui de mandat de zece ani, afectat printre altele şi de criza economică izbucnită în 2009, iar Antonescu, în principiu, nu ar avea de ce să se erodeze.
Premierul Victor Ponta conduce topul încrederii în personalităţile politice cu 29%. Acesta a pierdut însă patru procente comparativ cu luna iunie când înregistra 33%. Ponta este urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu 27% şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu – 22%, cu menţiunea că sondajul nu a prins scandalul legat de proasta gestionare a câinilor maidanezi, care îl va afecta pe primarul Capitalei.
În preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu au declarat că au încredere 16%. Tot atâţia intervievaţi au încredere în Gigi Becali. Preşedintele PDL, Vasile Blaga şi fostul lider democrat-liberal Emil Boc sunt şi ei pe picior de egalitate la acest capitol, ambii fiind cotaţi cu 14%.