test

5 lucrări auto pe care să le faci obligatoriu la service

5 lucrări auto pe care să le faci obligatoriu la service

Sunt numeroase măsuri de întreținere curentă a mașinii pe care le poți face singur, așa cum sunt și piese de schimb pe care le poți înlocui cu ușurință în parcare. Acestea țin mai mult de aspectul estetic al mașinii și nu trebuie să implice lucrări ce țin de siguranța ta ca șofer, a pasagerilor tăi, a celorlalți participanți la trafic sau a pietonilor pe care îi întâlnești. Pentru toate acestea, oricât ai fi de priceput, trebuie să apelezi la ajutor specializat. În cele ce urmează îți prezentăm câteva exemple de lucrări auto pe care trebuie să le execuți într-un service pentru mașinile marca Ford sau orice alt producător.

Tot ce ține de motor

Motorul mașinii nu este compatibil cu sistemul Do-It-Yourself! Indiferent câte noțiuni de mecanică ai stăpâni, când vine vorba de probleme ale motorului auto trebuie să duci mașina la service. Acțiunea de demontare a motorului este una complicată, ce implică macarale, scripeți și suporturi speciale. Așadar, pentru probleme la motor, chiulasă, baie de ulei, pistoane, ax cu came, supape, bielă, arbore cotit sau volantă, reparația nu se face nici în parcare, nici în locul în care s-a defectat mașina. Singura soluție rămâne să o transporți pe platformă până la cel mai apropiat service de încredere.

Sistemul de direcție

De buna funcționare a sistemului de direcție al mașinii tale depinde siguranța ta în trafic. Defecțiunea componentelor acestui sistem este vizibilă pentru orice șofer. Atunci când manevrele de schimbare a sensului de mers se efectuează cu dificultate sau când roțile mașinii trag involuntar într-o parte, când auzi zgomote anormale sau resimți în volan șocurile trecerii peste obstacole sau gropi, este semn că trebuie să soliciți o diagnosticare a sistemului de direcție. Fiecare componentă în parte și buna lor funcționare ca întreg sunt verificate atât la inspecția tehnică periodică a mașinii (ITP), cât și la fiecare revizie în service. În plus, este recomandabil să soliciți această verificare înainte de un drum mai lung sau înainte de a pleca în concediu. Deoarece calitatea acestui serviciu ține de siguranța rutieră, iar reglajele nu pot fi făcute decât cu aparatură specială, defecțiunile la sistemul de direcție nu trebuie efectuate decât în service autorizat, de către specialiști.

Echilibrarea roților

Înlocuirea anvelopelor este o procedură relativ simplă, pe care o poți efectua cu ușurință în parcarea din fața blocului. În ceea ce privește echilibrarea rotii, lucrurile sunt mult mai complicate. Cauciucurile mașinii tale asigură singurul contact cu suprafața pe care rulează. De felul cum frânează și virează depinde siguranța pe care o ai la volan. Din acest motiv, echilibrarea roților este esențială pentru a te deplasa în siguranță. Așadar, orice înlocuire a anvelopelor de sezon trebuie să se încheie cu un proces de echilibrare efectuat într-un service specializat, cu aparatură dedicată. Fiecare roată este verificată în regim dinamic, iar diferențele de echilibru sunt monitorizate electronic prin senzori și remediate cu ajutorul unor contragreutăți din plumb aplicate pe interiorul jantei. Dacă să demontezi o roată și să montezi alta în loc este o operațiune realizabilă pe cont propriu, echilibrarea nu se poate face decât în service.

Suspensiile

Sistemul de suspensie al mașinii tale asigură legătura dintre caroserie și roți. Rolul ei este de a distribui uniform greutatea mașinii asupra suprafeței de rulare, dar și de a prelua forța eventualelor obstacole întâlnite de roți, făcând posibilă manevrabilitatea vehiculului în astfel de condiții. Arcul mașinii, bara stabilizatoare, articulațiile, bucșele și amortizorul sunt componente ce trebuie înlocuite doar în service, deoarece țin de siguranța deplasării.

Revizia instalației de climatizare

Verificarea instalației de climatizare sau a aerului condiționat se face în condiții de siguranță doar într-un mediu autorizat. Deși există pe piață numeroase kit-uri de înlocuire a freonului, cu indicații de montaj individual, trebuie să ții cont de faptul că sistemul de climatizare este alcătuit din componente periculoase, care trebuie manevrate cu grijă. În service, toată operațiunea este controlată de aparate specializate care monitorizează cantitatea de freon existentă, o reciclează și asigură completările necesare, iar la final efectuează teste de funcționare pentru a verifica parametrii instalației.

Prețul manoperei pentru o lucrare efectuată în service, în condiții de siguranță deplină și cu garanție oferită, te păzește de defecțiuni mai grave, care implică cheltuieli superioare.