Scandal monstru. Transplantul lui Alexandru Arşinel, subiectul unei plângeri penale
Celebrul actor Alexandru Arşinel este implicat într-un scandal cu iz penal. Recenta operaţie prin care actorului i s-a realizat, la Cluj, un transplant renal, a devenit subiectul unei plângeri penale. Preşedintele unei asociaţii care se ocupă de pacienţii cu insuficienţă renală susţine că Arşinel, care a primit un rinichi la trei zile de la luarea în evidenţă, ar fi fost favorizat de medicii care au efectuat transplantul deoarece este o persoanalitate, pe când cei mai mulţi alţi bolnavi aşteaptă luni sau chiar ani întregi până li se găseşte un donator.
Scandalul transplantului de rinichi suferit, la sfârşitul lunii august, de actorul Alexandru Arşinel (70 de ani) la Insitutul de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) din Cluj, ia proporţii. Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie “Claudia Safta” din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, a declarat, pentru “Adevărul” că pe lângă plângerea penală pe care o va face împotriva IUTR, va înainta solicitări Ministerului Sănătăţii, Preşedinţiei României şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Ungureanu susţine că este suspect faptul că Alexandru Arşinel, un pacient de 70 de ani, care nu a făcut nicio zi de dializă şi a fost luat în evidenţele IUTR cu trei zile înainte de transplant, a beneficiat de rinichiul unui donator de 23 de ani, în condiţiile în care pe lista de aşteptare sunt 1.700 de persoane. “Cer să fie făcute publice criteriile prin care sunt selectaţi pacienţii pentru transplant. Din declaraţiile publice iniţiale ale domnului Lucan (Mihai Lucan- şeful IUTR Cluj-n.r.) a rezultat că a contat şi criteriul importanţei sociale în decizia realizării transplantului pentru Alexandru Arşinel”, a explicat Ungureanu.
“Arşinel reprezintă o valoare importantă”
Declaraţia de la care a pornit scandalul aparţine medicului Mihai Lucan, coordonatorul operaţiei la care a fost supus cunoscutul actor. Acesta a declarat după efectuarea transplantului: “Ca aspect general, transplantul la persoane vârstnice este o problemă strict îngrădită, nu ai voie să mai trăieşti, să mai faci transplanturi, până la 65 de ani ai voie să faci, după aceea cumperi cele necesare pentru înmormântare. Noi nu credem aşa, el a fost pe lista de aşteptare, am făcut această operaţie pentru că domnul Arşinel reprezintă o valoare foarte importantă, iar vârsta biologică a permis transplantul”.
Cu toate acestea, potrivit autorităţilor, nu a fost vorba de un gest de favoritism: Criteriile au fost cele care se aplică tuturor pacienţilor şi se referă la compatibilitate. Nu a avut nicio legătură faptul că este vorba despre un actor cunoscut. De asemenea, nu contează locul pe care îl are pe lista de aşteptare şi nici vârsta primitorului. Vârsta contează numai în cazul copiilor”, a declarat, Dan Luscalov, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant din România
Reacţia lui Arşinel
Actorul Alexandru Arşinel a reacţionat, după ce a fost acuzat că a primit un rinichi doar pentru că este un VIP.
“M-aş fi mirat să nu apară şi răutăţi. Sunt nişte răutăţi inerente, care aparţin acestui popor. Dacă aţi discuta cu doctorul Lucan, cred că v-aţi lămuri despre ce este vorba. A fost o şansă, poate că Dumnezeu a vrut să mi-o trimită. N-aş dezvolta foarte mult, pentru că efectiv intru într-o stare de depresie şi încep să mă gândesc că-mi pare rău că m-am născut în ţara asta”, a declarat Alexandru Arşinel.
Cine este Alexandru Arşinel
Actorul Alexandru Arşinel s-a nãscut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. în anul 1962, el a absolvit Institutul de Artã Teatralã şi Cinematograficã “I. L. Caragiale” din Bucureşti. Este vedetã a Teatrului de Revistã “Constantin Tãnase” din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alãturi de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţarã, cât şi în strãinãtate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost rãsplãtiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistã. A jucat în filme precum “Ana şi… hoţul” (1981), “Miss Litoral”(1990), “Anotimpul iubirii”, “în fiecare zi mi-e dor de tine”, “A doua cãdere
a Constantinopolului” (1994), “Paradisul în direct” (1995), “Sexy Harem
Ada-Kaleh” (2001). În februarie 2004, Arşinel a fost distins cu Ordinul
Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.