test

Wild Carpathia 2, premieră la Londra. Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România

Wild Carpathia 2, premieră la Londra. Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România

Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România în episodul al doilea al seriei Wild Carpathia, documentar ce va fi difuzat de Travel Chanell în luna septembrie si va fi văzut de milioane de oameni din peste 100 de ţări. Se numeşte “De la munte, la mare” şi este o reclamă perfectă pentru ţara noastră. Prima parte a documentarului, lansată anul trecut, a avut un succes imens. În înregistrarea care a făcut înconjurul lumii, Prinţul Charles, cel mai faimos ambasador al locurilor frumoase din România, a recunoscut că este îndrăgostit iremediabil de ţara noastră, pe care o compara cu Anglia lui Shakespeare.

Partea a doua a documentarului Wild Carpathia, una dintre cele mai frumoase reclame făcute vreodată României, a avut premiera la Londra.

Cel de-al doilea episod are titlul “Wild Carpathia – From the Mountains To The Sea” (De la munţi până la mare, n.r.) şi este o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care include prezentarea unor locuri precum Parcul Naţional Cozia, Parcul Natural Bucegi, Sighişoara şi câteva localităţi din Delta Dunării.

Dacă primul episod a inclus un interviu cu prinţul Charles, care a promovat Transilvania, episodul al doilea al “Wild Carpathia” a inclus interviuri cu două personalităţi care au vorbit despre frumuseţile României, respectiv principesa Margareta a României şi sportivul Ivan Patzaichin.

De altfel, cele două personalităţi au fost invitate de onoare, miercuri, 5 iunie, la evenimentul de lansare din capitala Angliei.

Evenimentul care s-a desfăşurat la sediul Academiei Britanice de Film şi Televiziune, BAFTA, a avut 220 de invitaţi de seamă. Printre aceştia, Principesa Margareta şi Principele Radu, Ivan Patzaichin, dar şi ministrul Turismului, Maria Grapini şi muzicianul Grigore Lese, care a susţinut şi un recital.

wildcarpathia2Maria Grapini, ministrul Turismului s-a declarat foarte mulţumită de proiectul Travel Chanell: “Am analizat şi am constatat că este unul dintre proiectele care poate să aducă multe beneficii într-un termen scurt, pentru promovarea României”.

Noul documentar va fi difuzat din septembrie şi va ajunge şi de această dată în 120 de ţări.

Băile Herculane, redescoperite

De această dată, publicul va face cunoştinţă şi cu alte comori turistice insuficient valorificate. Una dintre acestea este staţiunea Băile Herculane. “A fost cea mai formidabilă staţiune balneară din Europa sub Habsburgi. Oamenii veneau din toată lumea pentru a lua apă de aici: regi, regine, demnitari… Publicul nu ştie asta despre România şi despre aceste minunate clădiri vechi care sunt restaurante acum în Herculane. Este o poveste extraordinară care va genera foarte mult interes din afară, dar şi din România”,  consideră Charlie Ottley, prezentator Wild Carpathia.

“Europa de Est a fost închisă în cea mai mare parte a vieţii noastre şi nimeni nu venea aici în vacanţă, nimeni nu filma şi nimeni nu vorbea despre aceste locuri. Abia acum începem să vedem ce se ascundea în spatele Cortinei de Fier”, a declarat şi Alasdair Grant, producător Wild Carpathia. Produs de Almond Film, documentarul va avea premiera în România în luna iulie. Cea de-a treia şi ultima parte din Wild Carpathia va conţine şi un interviu cu Prinţul Charles şi va fi lansată în noiembrie.

Charles, descendent al lui Vlad Ţepeş

charlesPrimul episod al miniseriei “Wild Carpathia” – ce a inclus un interviu în care prinţul Charles promova Transilvania – a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional, inclusiv în România. Prinţul de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş şi, în acest fel, are legătură cu România.

“Wild Carpathia” prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Primul episod “Wild Carpathia”, cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului – animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dace la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi.Serialul este o  o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel.