test

“Trebuia să joace Novak Djokovic la Australian Open în acest an?” Simona Halep nu a stat deloc pe gânduri

“Trebuia să joace Novak Djokovic la Australian Open în acest an?” Simona Halep nu a stat deloc pe gânduri

Simona Halep, cap de serie numărul 14, s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe poloneza Magdalena Frech cu 6-4, 6-3.

Sportiva noastră a fost întrebată ce părere are despre subiectul Novak Djokovic și dacă ar fi trebuit ca liderul mondial să joace în acest an la Australian Open.

“Eu am fost tot timpul pro vaccin, pentru că m-am și vaccinat atunci când a trebuit, chiar de la început. Mereu am ascultat opinia specialiștilor, a doctorilor, și sunt în totalitate de acord cu ei. Cred că este vorba despre ceva global și nu pot eu, care nu mă pricep la așa ceva, să-mi dau cu părerea. Dar, a fost o situație dificilă pentru toată lumea”, a declarat Simona Halep, pentru Eurosport.

Novak Djokovic, care se opune vaccinării, a părăsit duminică Australia, la bordul unui avion al companiei Emirates, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a fost respins de un tribunal din Melbourne.