test

REPowerEu vine cu un nou program pentru instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării

REPowerEu vine cu un nou program pentru instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării

Guvernul anunță lansarea unui nou program prin care românii își vor putea instala panouri fotovoltaice în gospodării. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, 1,1 miliarde de euro vor ajunge la cetățenii pentru instalarea de panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a locuințelor.

”1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a locuințelor! Noul plan ”REPowerEu”, în valoare totală de 1.4 miliarde de euro, pe care îl vom trimite la Comisia Europeană până la sfârșitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor!”, a transmis șeful Guvernului.

Mai exact, în jur de 600 de milioane de euro vor fi dedicate achiziției de panouri fotovoltaice și bateriilor pentru stocarea energiei.

Aproximativ 60 de mii de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10 mii de euro cumulat.

”În paralel, alții 500 de milioane de euro vor merge pentru amenajarea locuințelor în vederea reducerii consumului de energie și implicit a facturilor cu până la 30%. Iar o pondere semnificativă dintre acești bani va fi alocată țintit către populația vulnerabilă și cei din mediul rural”, a mai subliniat Ciolacu.

Pentru mai multe detalii legate de program si consultanta pentru depunere documentatie, ne puteti contacta la numarul de telefon – 0771428144