“Reiwa”, numele noii ere imperiale a Japoniei
Guvernul Japoniei a anunţat luni numele noii “ere” care va începe la 1 mai, când pe tron va urca prinţul Naruhito, al cărui tată, împăratul Akihito, urmează să abdice la 30 aprilie, transmite Kyodo.
Noua eră se va numi “Reiwa”, semnificând comuniunea spirituală a japonezilor pentru a dezvolta cultura ţării, potrivit premierului Shinzo Abe.
Numele noii ere a fost adoptat dintr-o operă clasică niponă, pentru prima dată în cei peste 1300 de ani de când a început să se folosească acest sistem, iar alegerea lui reflectă tendinţele naţionaliste ale guvernului conservator condus de Abe, au remarcat observatori citaţi de Kyodo, scrie Agerpres.
În Japonia modernă, numele erelor se referă la domnia unui împărat şi este de mare interes public, întrucât este utilizat pe larg în calendare, ziare, documente oficiale şi diferite acte, inclusiv permise de conducere.