Insula Mare a Brăilei, preluată de un şeic din Abu Dhabi
Potrivit Ziarul Financiar, companie Al Dahra din Emiratele Arabe Unite este pe cale de a prelua societatea Agricost cu toate terenurile din Insula Mare a Brăilei. Agricost are în exploatare cea mai mare fermă vegetală din România, dar și din Uniunea Europeană, cu peste 56.000 de hectare.
Conform Ziarului Financiar, compania Agricost Brăila, cea mai mare fermă de cereale din România, care operează în sistem de arendă 56.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei, este aproape să fie cumpărată de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, preţul tranzacţiei fiind estimat la peste 200 milioane de euro. Al Dahra este o companie din Abu Dhabi, care face parte dintr-un holding fondat de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Al Dahra are activităţi în agricultură – cultivarea, producţia şi comercializarea cerealelor, producţia de orez, făină, fructe şi legume, scrie zf.ro.
Activă în peste 20 de pieţe, compania Al Dahra are o cifră de afaceri anuală de peste un miliard de dolari. Deţine sau operează în sistem de arendă circa 81.000 de hectare, astfel că achiziţia companiei din Insula Mare a Brăilei ar însemna o creştere de aproape 70 la sută.
Agricost Brăila este deţinută de antreprenorul Constantin Duluţe. În 2016, Agricost a avut afaceri de 86 milioane euro şi a raportat un câştig net de 15 milioane de euro.
Tranzacţia se va ridica la peste 200 milioane de euro.
Secretele pământului dintre ape, de la împărăţia peştilor la cea mai mare fermă agricolă din Europa
Insula Mare a Brăilei înseamnă zeci de mii de hectare de teren arabil prinse între diguri şi înconjurate de-o parte şi de alta de Dunăre. Cândva era cea mai mare exploatare piscicolă naturală a ţării, după Delta Dunării. Asta până când comuniştii au oprit artificial inundaţiile anuale, cu diguri, şi au făcut din ea cea mai mare fermă agricolă din Europa.
Nu de mult, acum vreo 50 de ani, când digurile încă nu existau, zona era la cheremul fluviului, care-o inunda primăvară de primăvară, alimentând zecile de bălţi şi prăvaluri cu apă, peşte şi aluviuni bogate în nutrienţi. Pe atunci, i se zicea Balta Brăilei şi era ca o deltă mai mică, împărăţie a stufului, teritoriu stăpânit de ţânţari şi dominat de legende cu de-alde Terente şi alţii ca el. Pe urmă, după ce au au venit la putere, comuniştii au zis că e mai bine să se renunţe la băţile cu stuf, sursă permanentă de peşte, şi să se facă îndiguire, iar dincolo de diguri să fie câmpuri mănoase, cu recolte bogate, pentru ţară şi pentru export. Cât de înţeleaptă a fost această decizie încă nu s-a stabilit cu certitudine. Unii spun că s-a făcut bine ce s-a făcut, alţii că a fost o mare prostie, fiindcă a fost distrus un ecosistem de o inestimabilă valoare. Îndiguirea Insulei Mari s-a făcut cu deţinuţi politici. Mulţi au murit, din cauza condiţiilor groaznice de muncă Insula Mare a Brăilei (IMB) are, în medie, 60 km lungime şi 20 km lăţime, cu o suprafaţă totală de 710 kilometri pătraţi. Dintre aceştia, 681,3 km² (94,6% din suprafaţa Insulei Mari) sunt ocupate de terenuri agricole, din care 70,84 km² sunt irigate şi protejate de un dig cu o lungime de 23,5 km. Pe insulă există două comune, Măraşu şi Frecăţei, care au aproximativ 5.000 de locuitori. Insula are 70.000 de hectare de teren arabil. Regimul comunist a desecat bălţile existente pe insulă şi a construit diguri. Pentru asta, mii de deţinuţi politici au fost puşi să muncească zi lumină, atât vara cât şi iarna, în condiţii greu de imaginat. Mulţi dintre ei nu s-au mai întors vii din cele cinci aşa-numite „lagăre de reeducare” înfiinţate în insulă, la Grădina, Lunca, Salcia, Stoieneşti şi Veche Strâmba.
Stăpânii Insulei Mari, din capitalism: de la holdingul „Braigal”, la afaceristul Fernando Enciu, apoi la baronul Culiţă Tărâţă După revoluţie, în anii, ’90, IAS IMB a fost transformat în SC IMB SA care, pentru câţiva ani, a fost inclusă într-un holding denumit „Braigal” SA. Acesta cuprindea uriaşa fermă agricolă, întinsă pe 57.000 ha, a IMB SA, precum şi o crescătorie de porci din judeţul Brăila şi un abator din judeţul Galaţi. Sistemul era gândit să dea atât producţie agricolă cât şi producţie zootehnică, inclusiv preparate din carne. Holdingul „Braigal” nu a făcut faţă, însă, capitalismului românesc din anii tranziţiei, fiind declarat în faliment la începutul anilor 2000. IMB SA a redevenit societate comercială de sine stătătoare, însă a ieşit din fostul concern cu datorii foarte mari. Pentru a depăşi situaţia financiară dificilă, IMB SA a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu „Reen” SA, firma afaceristului Fernando Enciu, care se obliga să asigure utilajele şi imputurile necesare înfiinţării culturilor agricole. Citeste mai mult: adev.ro/njx3m9
Exista un precedent. Cea mai mare fermă din România, cât Insula Mare a Brăilei, deținută de LIBANEZI. Are 65.000 de hectare și port propriu la Dunare. Produsele se exportă în ORIENT
Cea mai mare fermă din România – cu o suprafață comparabilă cu cea din Insula Mare a Brăilei, dar și cu ferme de creștere a ovinelor și bovinelor. O afacere care, prin dimensiunea sa, îi îngrijorează inclusiv pe oficialii europeni care, într-un studiu privind acapararea terenurilor, au dat exemplu afacerea libanezilor de la Maria Grup (cunoscută mai ales prin firmele Agro Chirnogi și Maria Trading) ca un business care contravine tendințelor și tipologiei agriculturii comunitare reprezentată mai ales de fermele de familie.
Informația apare în un raport al institutului de cercetare Transnational Institute, cu sediul în Olanda, în care se atrage atenția că până la 40% din terenul agricol din România a ajuns să fie deținut de investitori din alte țări. Dincolo de naționalitatea proprietarilor, consecințele acestor pentru economiile naționale sunt dramatice, atrag atenția autorii raportului, potrivit AgroIntel.
În România este dat exemplul agro-holdingului Maria Trading despre care olandezii scriu că a ajuns la o suprafață de 65.000 de hectare de teren agricol. ”Cu port propriu și abator exportă cereale și carne, în special în Orientul Mijlociu și estul Africii. În un context în care modelul european este bazat pe ferme mici, de familie, mărimea suprafețelor cumpărate în noile transzacții, ce poate ajunge uneori la mii de hectare de teren, reprezintă o ruptură adâncă față de modelul european”, spune raportul TNI. Suprafața afacerii libaneze în România este inclusă și într-un raport publicat anul trecut la Bruxelles de către Comitetului Economic și Social European privind Acapararea terenurilor – un semnal de alarmă pentru Europa și o amenințare iminentă la adresa agriculturii familiale și care precizează: ”Următoarele exemple demonstrează amploarea acestei concentrări în întreprinderi: în România, cea mai mare întreprindere își desfășoară activitatea pe aproximativ 65 000 de hectare de teren agricol, în Germania, cea mai mare întreprindere dispune de 38 000 de hectare. Cea mai mare fermă de produse lactate din Estonia are 2 200 de vaci de lapte, cifră ce urmează să crească la 3 300 de animale”.
Întreaga afacere este coordonată de libanezul Jihad El-Khalil și de familia acestuia care, în ultimii ani a preluat prin arendă sau achiziție atât terenuri în partea de sud, cât și în vest, în județul Timiș. O bucată importantă din suprafață este concesionată direct de la Agenția Domeniilor Statului. Despre dimensiunea afacerii, Jihad El-Khalil – cel care ocupă locul 3 în Agrointeligența TOP 100 FERMIERI – Ediția 2016 (clasament care ia în calcul nu doar averea, ci și implicarea, influența și notorietatea producătorilor agricoli), declara că anul 2016 a adus reduceri la nivelul terenurilor lucrate de cele două firme în care e acționar, Agro Chirnogi și Maria Trading: ”În zona Călărași, la Drajna, lucrăm aproape 25.000 ha și lângă Timișoara alte 10.000 ha. Suprafața lucrată a scăzut și scade încontinuu, pentru că agricultura nu e rentabilă. Am pierdut aproape 2.000 de hectare. Cele 2.000 hectare fie și le-au luat oamenii înapoi din cauză că terenul a fost împrăștiat , fie o parte din terenul concesionat de Maria Trading de la ADS, le-a fost retrocedat oamenilor”.
Aproximativ jumătate din suprafețe sunt irigate și doar 10% dintre acestea sunt în proprietate, restul fiind arendate (40% ) de la oameni sau concesionate în lunca Dunării de la ADS (50%). Ca an agricol, 2016 îl cataloghează drept unul ”rău”: ”Am avut tot felul de probleme. Ne-a mers prost, din cauză a fost foarte mult apă. La grâu și la porumb n-a fost bun deloc, din cauză că au fost multe ploi la noi în zonă. Cea mai bună cultură a fost soia, cu producții de peste 3 t/ha. În plus, prețul cerealelor nu e rentabil deloc. Dacă prețul cerealelor mai rămâne mult timp jos, e posibil să intru pe pagubă”.
Societățile în care e prezent au capacități de stocare de 400.000 tone, 85% moderne. În plus, Jihad administrează un port la Dunăre, în Oltenița și o flotilă de barje, care-i conferă un avantaj logistic în activitățile de export. Planul pentru 2016 e să cultive preponderent porumb, soia și lucernă și să crească ca și în acest an, capacitățile din zootehnie. Prin Maria Trading (societate din Călărași botezată după fiica sa născută în Liban și botezată după ”Fecioara Maria”), Jihad El-Khalil crește 6.000 de taurine, cu 50% mai multe decât în 2015, care iau, de asemenea, calea exportului.
Faptul că o suprafață atât de mare de teren agricol a ajuns să fie concentrată în afacerea unui singur grup de afaceri libanezi este privită cu îngrijorare de specialiștii de la Transnational Institute. Aceștia supliniază că fenomenul de acaparare a suprafețelor agricole – foaret vizibil la noi, dar și în Bulgaria sau Polonia, a fost favorizat de prețurile foarte mici la terenuri, de faptul că subvențiile de la Uniunea Europeană nu au avut în vedere sprijinirea micilor proprietari de pământ, dar și faptul că autoritățile naționale nu au acționat în nici un fel pentru a limita accesul marilor grupuri financiare – fonduri de investiții.
