Clanul Yakuza, in recesiune. Membrii de rang inferior sunt nevoiți să fure pepeni
Vremuri negre pentru celebrul sindicat japonez al crimei. „Inegalitatea socială” în interiorul clanului Yakuza s-a adâncit atât de mult, încât membrii de la coada ierarhiei sunt nevoiți să fure mâncare, scrie South China Morning Post.
În prezent, Yakuza este în plină criză – criză pe mai multe planuri. Componența diferitelor grupuri care alcătuiesc sindicatul crimei a scăzut la un nivel record în 2017, însumând 34.500 de membri, potrivit datelor oficiale ale poliției japoneze.
Una dintre manifestările acestei posibile disoluții a clanului Yakuza poate fi găsită la baza ierarhiei, unde membrii simpli „se zbat în sărăcie”, conform South China Morning Post.
În luna aprilie, un șef de bandă, Masato Gunji, a fost arestat în timp ce încerca să fure mâncare dintr-un supermarket din Nagoya.
O lună mai târziu, un alt lider de grupare afiliată clanului Yakuza se lamenta în mass-media japoneză, într-un interviu oferit postului național de televiziune NHK, de greutățile prin care trec, pe fondul schimbărilor demografice, grupările din zonele rurale slab populate unde sursele economice se diminuează accelerat. De aceea, în multe sate din Japonia membrii Yakuza prăduiesc recoltele.
Un fost gangster Yakuza a recunoscut: pepenii sunt ținta lor preferată, chiar dacă efortul de a căra fructele de pe câmpuri este unul istovitor.
citeste continuarea pe Digi 24
photocredit: ru.publika.md