Care sunt cerințele tehnice pentru școala online? Află totul despre setările necesare pentru un laptop!
Atât anul școlar precedent, cât și cel universitar, s-au încheiat într-un mod unic și total neplăcut din cauza pandemiei de coronavirus, spre dezamăgirea elevilor și a studenților aflați în an terminal, pentru că nu au avut ocazia de a-și lua rămas bun în urma unei ceremonii de absolvire.
Regulile de restricționare a circulației au dus la schimbarea temporară a sistemului de învățământ, introducându-se opțiunea de a studia în mediul virtual, participând la cursuri și folosind diverse platforme de conferințe video. Acest lucru a dus la apariția unor probleme tehnice, pentru că au existat persoane ale căror calculatoare, laptopuri sau tablete nu au fost optimizate pentru astfel de cerințe informatice.
În prezent, situația viitorului an școlar nu se cunoaște în totalitate, existând posibilitatea unui sistem hibrid, ceea ce presupune că elevii și studenții să meargă la cursuri în forma lor clasică prin rotație și să participe totodată și la sesiuni online.
Iată care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont pentru a nu întâmpina probleme în mediul online:
- Evitarea suprasolicitării și a supraîncălzirii
Un lucru deosebit de important pentru prelungirea vieții laptopului este ca utilizatorii să evite suprasolicitarea, care duce la supraîncălzire. Totuși, dacă toate cursurile se vor desfășura online, ceea ce ar implica o utilizare intensă de peste 4-5 ore, specialiștii recomandă folosirea unui cooler cu mai multe ventilatoare, peste care să așezi computerul.
Astfel, te vei asigura că acesta nu se va bloca și nu vor apărea alte probleme tehnice.
- Apelarea la un service specializat pentru diagnoză și reparații
Fie că ești student, fie elev sau chiar părinte cu un copil, trebuie să-ți pregătești laptopul sau calculatorul pentru eventualitatea unor noi restricții care s-ar pune în aplicare la începutul toamnei.
Pentru a face acest lucru, cel mai bine este să apelezi la o echipă de specialiști, cum sunt cei de la DepanareLaptop.ro, care îți vor oferi servicii de diagnoză și vor efectua reparații în cazul în care acestea vor fi necesare.
- Instalarea programelor antivirus
Mediul online are atât beneficii pentru utilizator, cât și dezavantaje, mai ales dacă anumite noțiuni informatice nu sunt bine stăpânite. Orice dispozitiv care este conectat la internet trebuie să fie protejat de un program antivirus. Bineînțeles, cu o simplă căutare vei găsi cu siguranță versiuni gratuite, însă cel mai bine este să faci o mică investiție și să optezi pentru cele cu licență.
Pe termen lung, costurile se vor amortiza, pentru că durata de viață a dispozitivul va fi prelungită. Este important de știut că lipsa unui program antivirus poate afecta destul de grav funcționalitatea sistemului de operare, care ar îngreuna toate operațiunile informatice.
În concluzie, apelarea la un service specializat și instalarea programelor antivirus vor îmbunătăți performanțele laptopului sau ale calculatorului. Chiar dacă în câteva luni învățământul online ar putea fi pus din nou în funcțiune, calitatea cursurilor nu va fi afectată, pentru că și profesorii urmează sesiuni speciale de calificare profesională în aceasta privință.
sursa foto: unsplash.com