500.000 de copii din România sunt nevaccinaţi
Aproape 500.000 de copii din România sunt nevaccinaţi cu unul sau mai multe produse din programul naţional de imunizare, informează News.ro.
Din informaţiile transmise de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la data de 31 mai au fost raportate următoarele date legate de numărul de copii nevaccinaţi cu vaccinurile cuprinse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare: 11.973 nevaccinaţi cu BCG, 27.499 cu hepatitic B pediatric, 89.990 cu hexavalent, 164.828 cu ROR, 109.286 cu teravalent şi 88.112 cu difterotetanic.
Andreea Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pe probleme de vaccinare, susţine că dozele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul şi că până la sfârşitul acestei luni va fi distribuită medicilor de familie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin BCG, care va asigura necesarul pentru o perioadă de cel puţin un an, iar de luni vor fi livrate peste 330.000 de doze de vaccin ROR. Ea spune că Ministerul Sănătăţii a avut dificultăţi în aprovizionarea cu vaccinul hepatitic B pediatric, dar problema a fost rezolvată.
Recuperarea la vaccinare se realizează de către medicii de familie, care programează părinţii la vaccinare sau pentru recuperarea la imunizare a copiilor, astfel că numărul exact al copiilor care vor fi recuperaţi nu se cunoaşte,acesta fiind în funcţie de numărul medicilor de familie care vor chema copiii la vaccinare, dar şi de numărul de părinţi care vor accepta să se prezinte cu copiii la imunizare, a precizat Andreea Popescu, într-un material transmis la cererea News.ro.
Referitor la criteriile de programare a copiilor pentru vaccinare, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a spus că aceasta se face în funcţie de vârstă.
Întrebată dacă stocurile de vaccin vor permite recupera tuturor copiilor, reprezentata Ministerului Sănătăţii pe probleme de imunizare a susţinut că produsele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul.
În ceea ce priveşte următoarele livrări ale vaccinurilor, Popescu a spus că Ministerul Sănătăţii va distribui până la sfârşitul lunii iulie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin BCG care va asigura necesarul de vaccin pentru o perioadă de cel puţin un an.
Legat de distribuţia vaccinurilor în farmacii, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a susţinut că responsabil pentru acest sistem (distribuţia vaccinurilor prin farmacii) este numai producătorul de vaccin sau distribuitorul acestuia.
Problemele cu vaccinul hexavalent au început în 2014, când în lipsa vaccinului pentavalent s-a decis înlocuirea lui. Începând cu anul 2014, din cauza absenţei vaccinului pentavalent (utilizat în schema naţională la vârsta de 4 luni), s-a luat decizia de înlocuire a acestuia cu vaccinul hexavalent, iar schema naţională de imunizare a fost adaptată, astfel încât în prezent sunt administrate trei doze de vaccin hexavalent. Totodată, începând cu acelaşi an producătorul Sanofi Pasteur a întâmpinat o serie de probleme de fabricaţie, astfel încât derularea contractelor încheiate cu Ministerul Sănătăţii s-a realizat cu mare dificultate. În anul 2015, furnizorul SC Polisano SRL a livrat vaccinul hexavalent – HEXACIMA cu întârziere, existând şi în acest an discontinuităţi în aprovizionarea medicilor de familie cu acest vaccin. Prin urmare, au fost dificultăţi în asigurarea vaccinului pentru continuarea procesului de vaccinare a copiilor.
citeste continuarea pe Digi24.ro