Ziua Anti-depresie e în fiecare zi
S-au spus o multitudine de lucruri și povești despre depresie: “cine”, “cum”, “sub ce formă”, “când”, “unde se localizează”. Iar cei mai mulți și-au îndreptat atenția către “de ce”. Interesul crescut pentru “de ce” are fundament istoric, iar biologia evoluționistă explică felul în care lucrurile au ajuns să fie așa cum sunt. De ce o stare atât de evident neplăcută și neproductivă a ajuns să afecteze o parte atât de mare a populației? De ce anumite simptome tind să se agrege?
Depresia afectează mintea, starea emoțională, comportamentele și relațiile, repetând pe fundal că mai totul este pierdut, că nimic nu are sens, totul este în zadar, că viața nu merită trăită. Este evident că tulburările de dispoziție nu sunt stări simple, singulare, distincte. Alfonso Troisi și Michael McGuire, în cartea Darwin Psychiatry, arată că depresia “poate să apară cu sau fară elemente care să o declanșeze, poate uneori să opereze și uneori să nu opereze în cadrul familiei, poate să dureze țoată viață și alteori să se vindece de la sine”.
Depresia nu e o categorie de boală rațională, asemenea tusei, e un simptom cu simptome. Depresia este „în noi sau în apropierea noastră”, este cea mai răspândită suferință emoțională și este nevoie să vorbim despre ea și, împreună, să ne redescoperim puterea interioară pentru a ne ridica și reface. Printr-o astfel de abordare și într-o anume măsură, oamenii își (re)găsesc un sens şi îşi clădesc identitatea din experienţele grele prin care trec, iar depresia poate avea acest rol catalizator. Societatea încă privește și tratează, de prea mult timp, depresia ca pe o slăbiciune morală, cînd, în realitate, e o boală tratabilă.
Cele mai recente statistici Eurostat arată că cele mai multe cazuri de depresie cronică din lume au fost raportate, în 2019, de Slovenia (15,1% din populație), Portugalia (12,2%) și Suedia (11,7%). La capătul opus se găsesc Malta (3,5%), Bulgaria (2,7%) și România(1%). Suntem, declarat, cea mai puțin deprimată țară din UE. Ar fi de bine, dacă și cifrele ar ilustra realitatea, factorul nu este cel legat incorectitudinea statisticii, ci că oamenii nu își recunosc public afecțiunile și nevoile.
Iar dintre acestea aproape 50% dintre depresiile severe nefiind tratate (conform OMS), iar acest procent este cel mai problematic, că prea multe persoane nu au un diagnostic și nu primesc sprijin și trăiesc vieţi goale, dureroase, suferind de o afecţiune care ar putea fi tratată. Un episod depresiv major nu vine aproape niciodată singur. Vine însoțit de o umbră care pandește toată viața. Cercetările arată că 50% dintre cei care au suferit un astfel de episod depresiv, au mai avut de a face cu încă unul sau mai multe de-au lungul timpului. După al doilea episod depresiv major, 80% din pacienți îl au și pe al treilea. Factorii care favorizează recăderea sunt numărul crescut de episoade anterioare, întreruperea prematură/ într-un ritm prea rapid a tratamentului antidepresiv, mediu alert sau psihotraumatizant, alte boli somatice sau psihice, comportamentele adictive, etc.
Episoadele depresive majore se pot rezolva complet (în aproape 2/3 din cazuri), sau doar parţial (1/3 din cazuri). Episoadele de tulburare depresivă majoră urmează de cele mai multe ori unui stresor major, cum ar fi boala sau moartea unei fiinţe dragi sau divorţul. Factorii stresanţi psihosociali pot juca un rol important în precipitarea primului sau celui de-al doilea episod depresiv, dar rolul lor se reduce în apariția următoarelor episoade.
Există o teamă ancestrală, chiar o oroare faţă de orice poate presupune un diagnostic psihic, încă din perioada în care bolnavii psihic erau consideraţi a fi posedaţi de demoni, sau mai târziu când bolile psihice au fost privite ca nişte defecte de caracter. În mod ironic, cei care nu mai vor să se gîndească sau să vorbească vreodată la depresia lor rămân cei mai afectaţi, prin comparație cu aceia care îşi analizează stările, depresia în profunzime, şi găsesc o cale să o integreze în viaţa lor sunt cei care devin cei mai rezistenţi. Faptul că îşi cunosc diagnosticul și stările caracteristice acesteia nu împiedică o nouă depresie să apară, dar, cu siguranţă, îi va face mai apţi să accepte revenirea și mai pregătiți să tolereze spectrul mereu ameninţător al reapariţiei bolii.
În cartea “Cum să bagi depresia în depresie”, autorul James Withey vorbește despre cum s-a luptat cu depresia și cum a reușit să scape de acest “întuneric”. Și prin această carte propune mai multe modalități prin care să redevenim conectați cu noi și cu propria viață:
– Cere ajutor atunci când n-ai chef de ajutoare!
– Fă lucrurile pe dos!
– Acceptă că nu poți lupta cu fantomele!
– Poartă-te frumos cu tine, pentru că depresia n-o face!
– Vorbește, vorbește, vorbește! Și apoi mai vorbește încă puțin
– Identifică-ți punctele forte!
– Celebrează victoriile mici; de fapt, sunt uriașe!
– Află și poveștile altora!
– Află cum să depășești fobia de sine
– Găsește rostul din „ce rost are?“
– Dormi!
– Găsește-ți un hobby!
– Renunță la prietenii de doi bani!
– Ocupă-te cum poți tu de mindfulness
– Fii mândru că supraviețuiești!
Sănătatea fizică este direct proporțională sănătății mintale. Pentru a depăși o boală fizică, de multe ori corpul nostru are nevoie să-l ajutăm cu medicație. La fel, pentru a ne ameliora sănătatea emoțională, creierul nostru are nevoie să vorbim despre ce ne apasă.
Autor: Cătălin Durlă – Psiholog clinician și psihoterapeut Clinica Aproape
Photo by Anthony Tran on Unsplash
