Teoria geamului spart. Cum li se induce oamenilor credinţa că un loc abandonat poate fi distrus
Dacă într-o clădire un geam spart nu este înlocuit imediat, în scurt timp alte geamuri vor ajunge să fie distruse. Aceasta este, pe scurt, teoria ”geamului spart”.
Mesajul transmis aici este unul foarte clar: nimănui nu îi pasă de acest lucru, locul este abandonat. Deşi existau constatări mai vechi, această teorie a ferestrei sparte a devenit una fundamentată ştiinţific după ce în 1982 doi sociologi americani, James Q. Wilson şi George L. Kelling, au publicat un articol, care a fost apoi urmat de altele scrise de alţi autori în urma unor studii serioase. O clădire veche care are o fereastră spartă, după un timp, va avea alte ferestre sparte, până când totul va fi vandalizat. Idea este că „fereastra spartă” induce în cei care trec pe acolo sentimentul că locul este numai bun de a fi distrus, pentru că pare a fi al nimănui.
Deşi iniţial observaţiile au fost făcute de criminalişti şi criminologi, teoria a ajuns să fie una importantă în sociologie, pentru că poate prezice comportamentul maselor de oameni în anumite situaţii. Cercetătorii au aşezat o maşină bună pe o stradă dintr-un cartier rău famat. Iniţial nimeni nu s-a atins de maşină timp de câteva zile, până când cei din partea locului au constatat că nu vine nimeni să ia maşina. După aceea, unul a spart o roată, altul a spart un geam şi totul a fost pornit. Imediat, totul a fost vandalizat. Cercetătorii au reluat experimentul şi au pus o maşină într-un cartier select, locuit de oameni înstăriţi. La fel, nimeni nu s-a atins de maşină, până când cercetătorii au spart ei înşişi un geam. Ulterior, maşina a avut aceeaşi soartă, fiind în cele din urmă dezmembrată în bucăţi.
Citeste mai mult: adev.ro/pw9bjl
