Programele verzi din România: instalatorii câștigă, prosumatorii pierd

România a lansat cu surle și trâmbițe programe precum Casa Verde sau REPowerEU, menite să accelereze tranziția energetică. În realitate, aceste programe par să servească mai degrabă intereselor instalatorilor și distribuitorilor, decât drepturilor prosumatorilor. Rezultatul: investiții masive făcute de cetățeni, dar o piață controlată în continuare de un monopol birocratic.

Promisiuni inițiale, realități schimbătoare

Inițial, beneficiarii programului REPowerEU au fost încurajați cu oferte generoase: baterii de 10 kWh, sisteme de backup, autonomie energetică sporită. În timp, aceste promisiuni au fost reduse treptat: întâi doar 5 kWh și backup, apoi doar 5 kWh stocare.

Beneficiarul, care a investit deja în panouri prin Casa Verde, se trezește acum prins între schimbări de criterii, costuri suplimentare și lipsă de claritate.

Costurile ascunse

Un exemplu frecvent este instalarea de invertoare on-grid prin programele anterioare, care nu pot funcționa direct cu bateriile promise acum. Astfel, prosumatorul trebuie să plătească mii de lei în plus pentru un nou invertor hibrid, un cost care nu a fost menționat transparent la început.

Într-o sesizare transmisă către un instalator, un beneficiar remarca:

„Prin programul Casa Verde mi-a fost instalat un invertor on-grid, deși integrarea bateriei presupune un invertor hibrid. Acest aspect generează costuri suplimentare considerabile pentru schimbarea invertorului.”

Aceasta nu este o excepție, ci o realitate care afectează mii de prosumatori.

Lipsa de transparență și responsabilitate

La întrebările legitime privind termenele, compatibilitatea sau alternativele tehnice, răspunsurile sunt adesea evazive. Beneficiarii sunt plimbați între instalatori, furnizori și distribuitori. În final, singurul răspuns concret rămâne: „instalările vor fi finalizate până la termen”.

Această lipsă de transparență erodează încrederea și amplifică sentimentul că programele au fost concepute în favoarea companiilor implicate, nu a cetățenilor care au investit bani proprii.

Drepturile prosumatorilor pe plan secund

În timp ce instalatorii își încasează contractele și își consolidează piața, prosumatorii rămân cu:

• facturi încărcate de taxe, în ciuda producției proprii;
• obligația de a finanța suplimentar echipamente neprevăzute;
• lipsa unei protecții legale clare în raport cu schimbările de program.

În termeni simpli, cetățeanul care investește într-un viitor mai verde este cel mai puțin protejat actor din sistem.

Concluzie: cui servește tranziția verde?

Programele de sprijin ar trebui să pună prosumatorul în centru, nu instalatorul sau furnizorul. În lipsa unei legislații clare și a unei implementări transparente, tranziția verde riscă să devină doar un nou canal de profit pentru câțiva actori privilegiați, în timp ce cetățeanul de rând suportă costurile și frustrările.

Dacă România vrea o tranziție energetică autentică, atunci e nevoie de o schimbare de paradigmă: de la instalator la prosumator