Vibrația numerelor. Tot ce trebuie să știi despre numărul de destin 9
Numărul de destin 9. Pentru a înțelege mai bine viața noastră și pe cei din jurul nostru trebuie să ținem cont de vibrația numerelor. Unul dintre cele mai importante numere care ne influențează, în special după vârsta de 35 de ani, este numărul de destin sau vibrația nașterii. Acest număr, redus la o singură cifră, ne stabilește principalele trăsături ale personalității, drumul în viață, principalele caracteristici și șansele.
Dacă în calcule apar numerele 11, 22, 33 şi 44, se iau în considerare şi semnificaţiile acestora, pe lângă cele obţinute prin reducerea la o singură cifră.
Anatol Basarab, despre numerologie, Dumnezeu si extraterestrii
Numarul de destin 9
Numarul 9, ultimul in scara numerologica de baza, ne vorbeste despre profunzimea, materialitatea spiritului, care, ajuns la o etapa decisiva in evolutia sa, a inteles ca cea mai importanta realizare este ideea ca numai dragostea deschide portile spre o noua dimensiune spirituala. Persoanele aflate sub semnul acestui numar 9 sunt deosebit de senzitive, perceptive si clarvazatoare. Intuiesc ceea ce se va intampla, patrund usor in forul interior al celorlalti. Intuitia si capacitateaspirituala le mentin in contact cu esenta naturii cosmice, dandu-le in fiecare moment, inspiratia necesara. Putini oameni sunt mai nobili, mai plini de abnegatie, caritabili si altruisti decat Numarul 9. Raspunde, ca nimeni altul, ajutorului cerut de ceilalti. Niciodata nu ramane indiferent la durerea simizeria umana. Inteligenti, activi, cu o imaginatie rodnica, sunt oameni plini de idei, inteleg repede si reusesc sa gaseasca solutia acolo unde altii au esuat, transformand esecul intr-un succes. Caracteristic le este faptul ca sunt observatori abili, poseda o gandire clara, ascutita si penetranta, careia nu-i scapa niciun amanunt. Sunt constienti atat de propriile probleme, cat si de ceea ce se petrece in jurul lor. Datorita finei lor intuitii, inteleg pana la cele mai subtile forme, comportamentul uman. Profunde si vehemente, persoanele acestei Vibratii au deseori un simt al dramaticului foartedezvoltat; obisnuiesc sa corde intamplarilor si persoanelor dimensiuni marete, atat in sens pozitiv, cat si negativ, deseori manifesta nu doar un scazut simt al realitatii, ci si o puternica tendinta de exagerare, pe care insa nu si-o recunosc.
Gandirea treaza, capacitatea de observatie, eficienta si usurinta cu care un Numar 9 rezolva problemele sau recurge la solutii si alternative noi care sa inlature obstacolele intalnite in cariera profesionala, ii vor oferi posibilitatea de a cunoaste succesul in orice tip de activitate pe care odesfasoara.Cele mai importante succese le vor obtine in domeniul ajutorului social si umanitar. Intelegerea, dezinteresul si nobletea ii determina sa-i apere si sa-i ajute pe cei care trec prin perioade de saracie sitristete. Nimic nu-i impresioneaza mai mult decat nefericirea si mizeria celorlalti. Vor fi excelentimedici, psihiatri, psihologi si pediatri; asistenti, infirmieri, misionari sau cercetatori stiintifici.
Vibrația numerelor. Tot ce trebuie să știi despre numărul de destin 7
Vibrația numerelor. Tot ce trebuie să știi despre numărul de destin 4
Vibrația numerelor. Tot ce trebuie să știi despre numărul de destin 3
Vibrația numerelor. Tot ce trebuie să știi despre numărul de destin 2
Vibrația numerelor. Tot ce trebuie să știi despre numărul de destin 1
Numerologie – Cum calculam numarul destinului
Numerologie cu Mihai Voropchievici: “Anul 2014, an universal 7, este anul lui Dumnezeu”
Extrem de independenti si orgoliosi, nu vor accepta servilismul, constrangerile sau oprelistile de niciun fel; au nevoie de libertate absoluta in gandire si actiune. O atmosfera inchisa si limitata ii face sa seframante ajungand la nevroza; dar intr-o ambianta deschisa, par sa infloreasca, sa se simta liberi, sa se poata misca dupa dorinta inimii; sunt lucruri vitale pentru ei, fiindca in singuratate si libertate sufletullor se reimprospateaza. De aceea iubesc calatoriile, indeosebi in locuri exotice si necunoscute. Desi in societate par veseli, comunicativi si deschisi, in cea mai mare parte nativii acestei Vibratii suntfiinte solitare, iar legaturile lor cuc eilalti sunt superficiale si de scurta durata. Pastreaza permanent orezerva, o distanta sau independenta care nu lasa loc intimitatilor. Au un caracter enigmatic; desi simt profund ceea ce afecteaza viata semenilor sai, niciodata nu se vor darui complet. E ca si cum sufletul s-ar retrage tot mai mult in locuri pe care nimeni nu le poate atinge. Persoanele nascute sub semnul Numarului 9 iubesc corectitudinea, ordinea, si lupta pentru cadreptatea sa primeze sub toate aspectele. Cinstea si onestitatea sunt indiscutabile; idealisti, dispun deo sinceritate si franchete care uneori le poate dauna. Curajos, aventurier si revolutionar, intotdeauna consecvent principiilor sale si onest lui insusi, un Numar 9 nu se teme sa mearga impotriva conventiilor sociale, indraznind sa ia anumite atitudini, oricat de compromise ar fi ele.Latura negativa a acestei Vibratii pune in evidenta absenta trasaturilor de esenta umanitara, sausuperficialitatea lor. Isi risipesc viata in capriciu, acordand prea mare importanta propriei persoanesau modului in care ceilalti se poarta cu ei. Foarte usor devin colerici si nu suporta nici un fel decontradictie sau parere opusa. Deosebit de agresivi, mandr si aroganti, nu iarta greselile altora, amplificand defectele.