Sfântul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira (Myra), este cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe
În unele țări este sărbătorit pe 5 decembrie, în cele mai multe pe 6 decembrie, iar Nicolae este sfântul patron al Greciei și Rusiei, fiind vestit pentru generozitatea sa.
Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara (în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi), și a trecut la cele veșnice în anul 343, în localitatea Myra (în prezent Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei. Este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor.
A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra, uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre, nu se puteau căsători şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi.
Legenda spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani, care a căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici provine obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete.
O legendă extrem de cunoscută în Evul Mediu a fost cea despre hangiul care a stat de vorbă cu doi băieți care i-au cerut găzduire, fiind în drum spre Atena. Văzând că cei doi au aur, hangiul i-a omorât în timp ce dormeau și le-a pus trupurile într-un butoi cu saramură. Sfântul Nicolae nu doar că a aflat de crimă, dar a mers la han și i-a înviat pe cei doi băieți. De la această poveste a pornit tradiția de protector al copiilor.
Sfântul a apărat cu putere doctrina bisericească în timpul Marii Persecuții din anul 303 când Bibliile au fost arse și preoții au fost forțați să-și renege credința. Nicolae a stat ani buni în închisoare până când persecuțiile s-au încheiat în anul 313, după Edictul de la Milano (Mediolanum).
Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi oameni posedați de Diavol.
El a salvat cetatea Myra de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo.
Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia (Basilica di San Nicola) La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae și foarte multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Nicolae.
Photo by freestocks on Unsplash