România a ajuns în ultimii ani una dintre țările europene cu cea mai rapidă creștere a numărului de prosumatori. Zeci de mii de familii au investit bani proprii, credite și economii în panouri fotovoltaice, convinse că vor reduce presiunea asupra sistemului energetic și își vor diminua semnificativ facturile.

În realitate, mulți descoperă după instalare că sistemul actual de compensare este departe de imaginea prezentată public.

Un exemplu concret analizat de CDNews arată perfect această anomalie.

Producție aproape integral compensată. Factură: 467 lei

În luna aprilie 2026, un prosumator din România a avut următoarea situație:

• consum energie: 646 kWh;
• energie produsă și injectată în rețea: 431 kWh;
• energie compensată din reportul acumulat anterior: 215 kWh.

Cu alte cuvinte, consumul a fost acoperit aproape integral prin energia produsă de propriul sistem fotovoltaic.

Și totuși, factura finală emisă de furnizor a fost de:

467,15 lei

Pentru mulți români, acest lucru pare imposibil de înțeles:
Cum poți produce aproape toată energia consumată și să primești în continuare facturi de sute de lei?

Răspunsul stă în modul în care legislația românească tratează prosumatorii.

Ce se compensează și ce NU se compensează

Conform Ordinului ANRE nr. 15/2022, compensarea cantitativă se aplică exclusiv energiei active.

Asta înseamnă că prosumatorul NU scapă de:

• tariful de distribuție;
• tariful de transport;
• serviciile de sistem;
• contribuția pentru cogenerare;
• certificatele verzi;
• accize;
• TVA;
• alte componente reglementate.

În factura analizată apar explicit:

• aproximativ 248 lei distribuție;
• aproximativ 28 lei transport;
• aproape 58 lei certificate verzi;
• contribuții și taxe suplimentare.

Practic, chiar dacă energia este produsă de prosumator, sistemul continuă să taxeze masiv utilizarea rețelei.

O întrebare legitimă: de ce sunt taxate integral kWh deja produși de consumator?

Aici apare cea mai mare controversă din sistemul energetic românesc.

Prosumatorii acceptă faptul că rețeaua trebuie întreținută și că anumite tarife sunt justificate. Însă tot mai mulți ridică o întrebare simplă:

Este normal ca aproape toate taxele să fie aplicate integral inclusiv unei energii deja produse și compensate de consumator?

În practică, rezultatul este paradoxal:

• consumatorul investește în panouri;
• produce energie verde;
• reduce presiunea asupra sistemului național;
• injectează surplus în rețea;
• iar la final continuă să primească facturi foarte mari.

România versus restul Europei

În multe state europene:

• compensarea financiară este lunară;
• excedentul energetic este valorificat rapid;
• există mecanisme reale de net metering;
• prosumatorii sunt încurajați să investească în producție locală.

În România, până recent, excedentul putea rămâne blocat în sistem chiar și 24 de luni.

Asociațiile de prosumatori au criticat dur acest mecanism, estimând că prosumatorii au ajuns practic să crediteze gratuit furnizorii de energie cu sute de milioane de euro.

Legea compensării lunare schimbă filosofia sistemului

Noua lege adoptată recent de Parlament, care introduce compensarea financiară lunară, reprezintă o recunoaștere indirectă a problemelor actualului sistem.

Dacă legea va intra în vigoare în forma adoptată:

• surplusul energetic va putea fi compensat lunar;
• prosumatorii nu vor mai fi obligați să aștepte ani întregi pentru valorificarea energiei injectate;
• presiunea economică asupra celor care au investit în fotovoltaice ar putea scădea semnificativ.

Totuși, chiar și în noul sistem, taxele de rețea vor rămâne în mare parte în sarcina consumatorilor.

„Compensare” nu înseamnă independență energetică

Mulți români care își instalează panouri fotovoltaice descoperă prea târziu că termenul „compensare” poate fi înșelător.

În realitate:

• nu înseamnă factură zero;
• nu înseamnă independență totală;
• iar în multe cazuri nici măcar amortizare rapidă.

Factura analizată demonstrează exact acest lucru:
deși energia a fost aproape integral compensată energetic, costurile finale au rămas foarte ridicate.

Cine câștigă cu adevărat?

În timp ce prosumatorii:

• investesc în echipamente;
• suportă costurile de instalare;
• își asumă riscuri tehnice și legislative;

furnizorii și operatorii de rețea continuă să încaseze majoritatea componentelor financiare din factură.

Iar întrebarea pe care și-o pun tot mai mulți români devine inevitabilă:

Dacă un prosumator care produce aproape cât consumă ajunge să plătească aproape 500 lei lunar, atunci cine este adevăratul beneficiar al tranziției energetice din România?