Premiera in sistemul medical privat: intervenţie de endoprotezare în disecţia de aortă

Loading ad ...

Premiera in sistemul medical privat: intervenţie de endoprotezare în disecţia de aortă

Viaţa unui pacient de 48 ani, diagnosticat cu disecţie de aortă, a fost salvată printr-o intervenţie minim invazivă realizată la spitalul SANADOR, în premieră pentru sistemul medical privat din România. Intervenţia, încheiată cu succes, a constat în montarea a două endoproteze aortice şi a fost realizată de o echipa formată din Dr. Rodica Niculescu, medic primar medicină internă, competenţă cardiologie intervenţională, şeful laboratorului de Cardiologie Intervenţională, Conf. Univ. Dr. Horaţiu Moldovan, medic primar chirurgie cardio-vasculară, şeful secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară, Dr. Mihaela Crăciun, medic primar ATI, şeful secţiei de ATI şi Dr. Daniela Popescu, medic primar cardiologie.

Disecţia de aortă este o situaţie clinică în care cel mai important vas de sânge din organism – artera aortă, care pleacă de la inima şi hrăneşte cu sânge întregul organism, se fisurează, punând în pericol viaţa pacientului.Riscul de mortalitate în cazul acestei afecţiuni creşte cu cât diagnosticul este întârziat, de la 29% în primele 48 ore, la 50% după primele 2 săptămâni. În cazul pacientului, această ruptură s-a produs imediat sub nivelul originii arterei subclaviculare stângi, care duce sânge la braţul stâng, cu extindere până la nivelul diafragmei, adică la nivelul toracic al aortei.

Evoluţia disecţiei de aortă şi complicaţiile apărute au impus în primă fază necesitatea unei operaţii chirurgicale clasice, de mare complexitate, pentru stabilizarea peretelui vascular al aortei. După această intervenţie, pacientul a fost condus în laboratorul de Cardiologie Intervenţională, unde a fostsupus unei tehnici minim invazive noi – montare de endoproteză aortică – procedură realizată în premieră pentru sistemul medical privat din ţară.Pacientului i s-au montat cu succes două astfel de endoproteze, una în prelungirea celeilalte, pentru a reda vasului calibrul necesar şi stabilitatea peretelui acestuia, astfel încât sângele să fie condus la toate organele corpului, în acest caz, de la diafragmă în jos.

Ne bucurăm să comunicăm tot mai des astfel de premiere, scopul nostru fiind ca pacienţii români să afle ce dotări şi medici excepţionali există chiar la noi în ţară. Certitudinea noastră este că aceste intervenţii moderne, realizate cu succes, vor deveni o normalitate în tratarea pacienţilor cu risc, de aceea, noi, la SANADOR, continuăm să investim în medici calificaţi şi în echipamente moderne pentru ca pacienţii să nu mai fie nevoiţi să se trateze în străinătate.”, a afirmat dr. Doris Andronescu, director general SANADOR.

Echipa multidisciplinară de medici care s-a ocupat de acest caz a fost alcătuită din: Dr. Rodica Niculescu – medic primar Medicină internă, competență Cardiologie intervențională și Cardiologie clinică, șefa laboratorului de Cardiologie intervențională şi coordonatoarea echipei pentru rezolvarea intervenţională a cazului, Conf. Dr. Horaţiu Moldovan, medic primar chirurgie cardio-vasculară – şeful secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară, Dr. Mihaela Crăciun, medic primar ATI – şefa departamentului TICC şi Dr. Daniela Popescu, medic primar cardiolog. Alături de medicii spitalului SANADOR a fost prezent Dr. Igor Konca, din partea societăţii Medtronic – distribuitorul de endoproteze aortice, un medic cu foarte mare experienţă în acest domeniu.

După montarea endoprotezelor, pacientul a fost detubat la scurt timp şi nu a prezentat complicaţii. În a 2-a zi după implantare, pacientul a fost mutat în secţia de Cardiologie, cu evoluţie bună, iar la 4 zile a fost externat, urmând să fie reevaluat periodic pentru disecţia de aorta la 1, 3, 6, 9 luni şi 1 an. Procedura a fost realizată cu ajutorul angiografului Siemens Artis zee de ultima generaţie din cadrul laboratorului de Angiografie al spitalului SANADOR, cu care s-a realizat preluarea şi stocarea imaginilor de înaltă rezoluţie de la nivelul aortei, pentru identificarea corectă a poziţiei de expandare a endoprotezelor cu ajutorul aortografiei.

 

 

Loading ad ...