Cât de eficiente sunt cremele antirid cu acid hialuronic

Cât de eficiente sunt cremele antirid cu acid hialuronic

Cu toții am auzit despre acidul hialuronic și cu siguranță am văzut, măcar o dată în viață, numele acestui ingredient pe ambalajul produselor cosmetice. Acidul hialuronic este inclus în multe produse de îngrijire a tenului, în special, în cele cu efect antiaging (antiîmbătrânire). Află din rândurile de mai jos ce este acest ingredient și de ce este el atât de popular. 

Acidul hialuronic nu are rol doar în hidratarea pielii ci și în estomparea ridurilor. Din acest motiv, el este utilizat și sub formă de injecții pentru tratarea ridurilor sau pentru mărirea buzelor. În ceea ce privește cremele cu acid hialuronic, multe persoane prezintă dubii în legătură cu eficacitatea acestora. Pe bună dreptate, nu orice cremă cu acid hialuronic este eficientă, însă, cremele de calitate te vor ajuta să obții rezultate. Iată ce trebuie să știi despre cremele antirid cu acid hialuronic.

Ce este acidul hialuronic?

Acidul hialuronic este un glicozaminoglican (polizaharid) care se găsește, în mod natural, în organism, la nivelul pielii, articulațiilor și ochilor. Rolul său acela de a menține hidratarea în aceste țesuturi și de a le lubrifia. Acidul hialuronic este, de fapt, un umectant, care atrage și reține umiditatea din jurul său. La nivelul pielii, acesta ajută la menținerea integrității barierei hidrolipidice, protectoare, a tenului. 

Alături de colagen și elastină, acidul hialuronic este răspunzător pentru aspectul neted și tânăr al pielii. Însă, din păcate, la fel ca și colagenul și elastina, sinteza de acid hialuronic din piele scade, odată cu înaintarea în vârstă. Din acest motiv, pielea devine mai subțire, mai rigidă, mai uscată și mai ridată.

Beneficiile acidului hialuronic

Acidul hialuronic, în produsele cu aplicare topică, poate avea o serie de beneficii pentru piele, de aceea este folosit pentru:

 

  • hidratare – acidul hialuronic poate absorbi de 1000 de ori greutatea sa în apă. Acesta leaga foarte bine moleculele de apa. Pielea va avea un aspect mai hidratat și mai sănătos.
  • elasticitate – cercetările au arătat că pielea devine mai elastică după utilizarea produselor cu acid hialuronic, prin urmare, și procesul de apariție a ridurilor este întârziat.
  • regenerare – acidul hialuronic ajută la vindecarea rănilor.
  • antiîmbătrânire – atât efectul de hidratare cât și creșterea elasticității ajută la prevenirea și ameliorarea ridurilor. Acidul hialuronic redă aspectul plin al pielii, ceea ce face ridurile mai puțin vizibile.
  • ameliorarea unor afecțiuni ale pielii – se pare că acidul hialuronic ar fi benefic pentru ameliorarea dermatitei atopice și roșeții, la nivelul pielii.

 

De asemenea, trebuie să știi că produsele cu acid hialuronic se pot utiliza pe orice tip de ten.

Cremele cu acid hialuronic 

Nu orice cremă de pe piață care promite efecte antiîmbătrânire va avea rezultate reale. Trebuie să fii foarte atentă la produsele pe care le alegi, pentru a te putea bucura de beneficiile acidului hialuronic. 

Atenție la tipul acidului

Majoritatea cremelor cu acid hialuronic conțin această substanță în forma sa macromoleculară. Atenție, însă! Pentru că masa moleculară a acidului hialuronic este prea mare pentru a putea fi absorbită de piele, multe dintre cremele cu acid hialuronic nu au efecte antirid ci doar de hidratare. De aceea, în ultimii ani, au fost create produse cu acid hialuronic eficiente. Este vorba de cele care conțin acest ingredient sub formă de micromoleculă. Acidul hialuronic de tip LMW (low molecular weight sau masă moleculară mică) este eficient în ceea ce privește rezultatele asupra ridurilor, iar studiile au confirmat acest lucru. 

Cum o utilizezi?

Crema antirid cu acid hialuronic, la fel ca și orice altă cremă hidratantă, nu se aplică, pur și simplu, pe piele. Este nevoie de un ritual de îngrijire înainte de a o aplica. Mai întâi, asigură-te că ți-ai curățat bine tenul cu un cleanser potrivit tipului de ten și că l-ai clătit. Aplicarea unui toner facial va facilita absorbția acidului hialuronic, prin normalizarea pH-ului pielii. Opțional, poți aplica și un ser concentrat în nutrienți. Abia apoi, poți aplica și crema cu acid hialuronic.  

Așadar, cremele antirid cu acid hialuronic de tip LMW sunt benefice pentru a obține o piele hidratată, fermă, netedă, dar și pentru a preveni și trata apariția ridurilor.