Elanii, mici sau mari, ca orice fiinte care se intretin pe propriile lor coarne, au nevoie de rapus si de relaxare. De asta sunt pe lumea asta sambata si duminica, sau doar duminica, sau doar sambata. Una din astea doua trebuie sa fie pentru ca daca nu e niciuna atunci nu se mai poate vorbi de elani, ci mai degraba de catari. Oricum, ziua aia libera din saptamana, pe langa relaxare, dozeaza acestora o insemnata cantitate de rutina si regres. Toata saptamana, elanii pasc pe campul muncii cu gandul la ziua aia libera, ziua libera este evident o zi complet pierduta, iar in zilele imediat urmatoare acesteia, elanii isi pierd o mare parte din elanul lor caracteristic din inertia trandavelii de care s-au bucurat in ziua libera. Si asa se scurg saptamanile toate, intre Craciun si Pasti, intre Pasti si vara, intre vara si Craciun.

Cu alte cuvinte, ziua asta libera e o pacoste.Mai bine s-ar munci 7 zile din 7, sau deloc. Dar veracitatea acestor doua variante lipseste cu desavarsire. Si totusi, este nevoie de un impuls, de o injectie cu spor, de alta cu elan, ca iarba de pe campul muncii sa fie consumata in intregime de constiincioasele rumegatoare. Si chiar acest rol il au concediile/vacantele si zilele libere, printre cele din urma numarandu-se si faimosul 1 mai.

1 mai… De ce asa faimos? In fond, e doar o zi libera, ca si o sambata sau o duminica. Insa planul de marketing al 1 mai-ului se bazeaza pe spargerea rutinei si iesirea din tiparul unei saptamani obisnuite. Si ii iese. Printre elanii autohtoni, 1 maiul se bucura de o nemarginita cinste. Aceasta zi e privita intotdeauna ca un bun prilej de “evadare” de pe campul cotidian. Astfel, mii de elani se folosesc de 1 mai ca sa se imprastie prin toata tara, in special la mare ca, de, de-abia incepe sezonul estival si un strat de bronz nu strica niciunui elan cu coarnele pe cap (in special elanitelor). Si nu-i un lucru rau, de ce-ar fi? Poate ca cea mai imbucuratoare consecinta a acestei zile e ca elanii isi mai scot coarnele din iarba si se mai uita prin jur, in propria lor ferma pe care cu atata seninatate in timpul concediilor o parasesc in favoarea ogoarelor straine.

Asadar, asa s-a ajuns ca sarmanii elani sacrificati pe la sfarsitul secolului 19 in slujba obtinerii unor slujbe omenesti, (adica astea de care ne bucuram si noi acum, cu maximum 8 ore de lucru pe zi) sa fie comemorati la inceput de secol 21, de partea cealalta a Atlanticului, cu multi mici si multa bere si mai ales cu multa, multa voie buna. In fiecare an, de 1 mai.

Traiasca Muncitorimea!

Victor B.

Dar nu-i de ajuns ca te oferi pe tava impopotonat si flamand mai e nevoie si sa indeplinesti niste criterii pt a fi demn de marea corporatie…nu poti sa fii yaaamiii doar ca te numesti elan…asa ca invata sa comunici eficient cu animalele din breasla si dezvolta coeficientul ala de inteligenta emotionala ca IQ-ul oricum e de preferat sa nu fie prea mare ca strica la manipulare…

Si daca ajungi pe unul din cele cateva mii de scaune identice plasate pe unul din cele cateva zeci de etaje identice ca parte componenta a uneia din cele cateva cladiri identice din unica noastra patrie am si cateva reguli de supravietuire… 1. (si cel mai important) nu iesi din turma!

2. Nu pofti la ramurelele altuia…

3. Ai grija cu instinctele animalice…adica mai usor cu somnicul, supica, ubita, nevoile astea primitive…

Ar fi mers si o analogie cu robotei si globalizare dar faptul ca traim in jungla si-a spus cuvantul…de ce elani? De la atata elan creator…

alice

Ce sunt ele? aici ma refer la momentul in viata in care partenerul te anunta ca a gasit o bursa Erasmus, un master la Oslo sau un loc de munca in SUA, sunt exemple clasice si fiecare poate inlocui combinand oricum ar vrea distante si perioade de timp, in cele din urma rezultatul este acelasi: o relatie la distanta.

Este vorba de egoisti? De altruisti? de indragostiti? De …? As vrea sa stiu cum decurge logica acestor actiuni, “te iubesc, dar trebuie sa ma duc, este vorba numai de 6 luni, 1 an sau 5, o sa ne vedem in curand, te iubesc, o sa ne vedem in vacante, o sa ne iubim pentru tot anul, o sa vb la telefon, o sa ne vedem pe internet”, o sa fim ca orice cuplu normal care are o relatie la distanta!!!

Unii cauta exotistismul momentului, prietenul meu e in Japonia, altii vor sa scape de celalalt, e acolo, e bine si fiecare cu treaba lui, am incrdere in actiunile sale, doar o face pentru noi. Inselam cand avem o relatie la distanta?rezistam timp de luni de zile fara atingeri, mangaieri, tandreturi, sex, o vorba buna, sustinere, o imbratisare?

Exista relatii la distanta chiar cand traim in aceeasi casa? Ambii muncesc, ambii au partea lor de vina cand prefera grupul de prieteni, partenerului. Unul inchide un ochi, celalalt este mai catolic decat papa. Obisnuinta, nesiguranta, frica, dorinta, vise.

Cum reactionezi cand aflii ca e sfarsitul? Ca nu te mai iubeste? Ca nu te mai iubeste de luni de zile, si ca a stat cu tine de mila, din obisnuinta, de frica. Blestemi momentul sau rasufli usurat? Vei mai iubi, vei mai munci, vei mai calatori…

SC

Pentru cei care pun la indoiala universalitatea muzicii, iata contraargumentul: muzica, in toata complexitatea ei de stiluri la care s-a ajuns in ultimii ani, si-a facut loc si pe scenele capitalei noastre si pe scenele din intreaga tara dealtfel. Mai exact muzica a facut loc si pentru scene in tara. Dar asta este alta problema... Important este ca, dupa cum usor se observa, numarul concertelor sustinute de trupe straine la noi (ca de alea ale noastre oricum nu scapam) creste de la an la an. In general, viata muzicala prinde curaj si respira din ce in ce mai adanc, rasunand in fiecare colt al tarii. Mai mult sau mai putin.

Asa ajungem sa vedem nume celebre pe afisele de prin oras si, mai mult, sa auzim muzica de calitate fara sa mai fie nevoie sa ne aruncam banii si timpul pe fereastra pentru deplasari peste granita.

Asa am ajuns sa-i ascultam Armin Van Buuren, Uriah Heep, Nigel Keneddy Lenny Kravitz, Apocalyptica, Antonoio Meneses, Jean-Michel Jarre, Vanessa-Mae, Muse, Scorpions, Martha Argerich si nu, nimeni nu ar putea sa continue o asa diversificata lista, ar insemna sa fie nebun cel care ar incerca s-o faca.

Prin urmare, ma consider destul de nebun incat sa incerc sa scriu in continuare doar foarte putine (poate cele mai importante) nume pe care le vom avea pe scenele Bucurestiului in lunile care urmeaza: A.G. Weinberger (pentru a n-a oara, de aceasta data in Teatrul Evreiesc de Stat care va fi cu siguranat plin), Kenny G (detinatorului recordului pentru cea mai lunga nota cantata la saxofon va concerta in Sala Palatului), Depeche Mode (pentru a doua oara in Romania, acum in Parcul Izvor), Santana (anuntat la faimosul deja B’estfest), Tarja Turunen (care o sa puna probleme sistemului de sunet al Salii Palatului), Michael Bolton (ii urmeaza Tarjei in aceeasi locatie, daca mai functioneaza amplificarea), Madonna (care se va crucifica in Parcul Izvor), Coco Montoya (faimosul chitarist va incinge atmosfera deja incinsa a Hard Rock Cafe-ului). Sa nu uitam de Festivalul de Jazz din Sibiu (din mai) sau de Festivalul George Enescu (din septembrie), doua dintre cele mai importante festivaluri de muzica din tara, care cu siguranta se vor ridica si anul la acesta la masura asteptarilor urechilor unora dintre noi.

Asadar, quod erat demonstrandum, avem parte de concerte si la noi, nu avem de ce sa ne plangem. Ramane doar sa prindem bilet, pentru ca de obicei, la concertele de amploare (cum sunt cele enumerate mai sus), acestea se vand inca dinainte sa apara afisul pe strazi.

Succes la vanat bilete si, bineinteles, la vanat bani pentru bilete!

Victor B