Tradiții și obiceiuri de Anul Nou! Ce trebuie să faci neapărat pentru un an mai bun

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou! Ce trebuie să faci neapărat pentru un an mai bun

Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani.

O altă credinţă populară spune că în noaptea dintre ani este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă.

De Revelion nu e bine să consumați carne de pasăre. Încă din bătrâni se spune că aceasta alungă norocul de care v-ați putea bucura în noul an.

La miezul nopţii este important să ne punem o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari.

Vâscul trebuie să fie prezent în case și pe masa de anul nou. Vâscul aduce noroc, iar persoanele care se sărută sub vâsc la cumpăna dintre ani vor avea parte doar de momente încărcate de fericire.

Dacă vă doriți să aveți succes la locul de muncă, în prima zi a anului este recomandat să faceți ceva în legătură cu serviciul.

În prima zi a anului nu se plătesc taxe sau datorii. În plus, noul an nu trebuie să te prindă cu paharele sau buzunarele goale.

Se spune că nu este bine să ieșiți din casă, în prima zi a anului, până când nu primiți un musafir. Mare atenție, însă, el nu trebuie să fie nici blond nici roșcat și să nu aibă platfus.

sursa: https://www.capital.ro/revelion-2021-ce-este-interzis-la-romani-in-noaptea-de-anul-nou-traditii-si-obiceiuri-importante.html