Osho: Iubirea este țelul, viața este călătoria

Loading ad ...

Osho: Iubirea este țelul, viața este călătoria

Osho, pe numele său la naștere Chandra Mohan Jain, numit în anii 1960 Acharya Rajneesh, apoi Bhagwan Shree Rajneesh, apoi Osho în ultimii ani ai vieții (11 decembrie 1931 – 19 ianuarie 1990) a fost un filozof, guru și învățător spiritual indian., fondator al curentului spiritual Neo-Sannyas, Rajnish sau oshoism. CDnews.ro va invita sa lecturati un mic fragment din viziunea lui Osho despre iubire, inspre educatia si dezvoltarea dumneavostra personala si spirituala. 

„Viața e un pelerinaj, și dacă nu ajungi la iubire rămâne un pelerinaj în care nu ajungi nicăieri. Se învârtește în cerc, fără să vină vreodată momentul împlinirii, momentul în care poți să spui: «Am ajuns. Mi-am îndeplinit misiunea. Sămânța s-a împlinit în floare». Iubirea este țelul, viața este călătoria. Iar o călătorie fără țel este menită să fie haotică. Nu va avea nicio direcție precisă. Azi mergi spre nord, mâine mergi spre sud. Dacă țelul nu e clar, vei rămâne o bucată de lemn care plutește pe apă. Țelul trebuie să fie clar. Poate să fie o stea foarte îndepărtată, asta nu are nicio importanță, dar steaua trebuie să existe. Nu are nimic dacă e foarte îndepărtată, important e să existe. Dacă privirea ta rămâne concentrată asupra ei, atunci călătoria de zece mii de mile nu e o călătorie lungă. Dacă te miști în direcția cea bună, atunci chiar și cea mai lungă călătorie nu e o problemă. Dar dacă te deplasezi într-o direcție greșită, sau dacă nu te deplasezi în nicio direcție, sau te deplasezi în toate direcțiile laolaltă, atunci viața intră în colaps. Asta este nevroza – un colaps al energiei: nu știi unde să te duci, ce să faci, ce să fii. Faptul că nu știi ce e cu tine lasă un gol înăuntru, o rană, o gaură neagră din care va apărea în mod constant frica. De asta oamenii trăiesc tremurând de frică. Oricât ar ascunde acest lucru, oricât l-ar acoperi, adevărul rămâne: trăiesc în frică. De asta oamenilor le e frică să fie intimi cu cineva – intimitatea, apropierea prea mare i-ar permite celuilalt să vadă gaura neagră din ei.

Cuvântul «intimitate» provine din cuvântul latinesc «intimum». «Intimum» înseamnă interior, miez. Dacă nu ai ceva acolo, nu poți să fii intim cu nimeni. Nu îți permiți să fii intim, de teamă că celălalt o să vadă gaura, rana care mustește de puroi. O să vadă că nu știi cine ești, că nu știi încotro mergi, că nu îți auzi nici măcar propriul cântec, că viața ta e un haos, nu un cosmos. De aici frica de intimitate.
Până și îndrăgostiții devin rareori intimi. Iar relația bazată doar pe sexualitate nu înseamnă intimitate. Intimitatea nu se limitează la orgasmul sexual – acesta e ceva periferic, poate să existe sau poate să nu existe. Intimitatea e o cu totul altă dimensiune. Ea îi permite celuilalt să intre în tine, să te vadă așa cum te vezi tu însuți – îi permite celuilalt să te vadă dinlăuntrul tău, îl invită în miezul ființei tale. În lumea modernă, intimitatea e pe cale de dispariție. Nici chiar îndrăgostiții nu sunt intimi. Prietenia este acum doar un cuvânt, a dispărut. Motivul? Motivul e că nu există nimic de împărțit. Cine vrea să-și împartă sărăcia lăuntrică? Așa că fiecare se preface: «Sunt bogat, știu ce fac, știu încotro merg».
Nu ești pregătit și nu ești destul de curajos să te deschizi, să-ți arăți haosul lăuntric și să fii vulnerabil. Ți-e frică de faptul că celălalt ar putea exploata asta. Văzând că ești un haos, celălalt ar putea să te domine. Văzând că nu ești stăpânul ființei tale și că ai nevoie de un stăpân, celălalt ar putea deveni el stăpânul. Și lucrul ăsta e valabil pentru toți. Toți caută să se apere, astfel încât nimeni să nu le cunoască neajutorarea lăuntrică; altfel ar putea fi exploatați. În această lume, exploatarea e la ordinea zilei.
Iubirea este țelul. Și, odată ce țelul e clar, începi să te îmbogățești lăuntric. Rana dispare și devine o floare de lotus; rana se transformă într-o floare de lotus. Acesta este miracolul iubirii, magia iubirii. Iubirea este cea mai mare forță alchimică din lume. Cei care știu să o folosească pot să atingă cea mai înaltă culme, numită Dumnezeu. Cei care nu știu să o folosească se târăsc în continuare prin cotloanele întunecoase ale existenței; ei nu ajung niciodată pe culmile însorite ale vieții.”
(Osho, „Intimitatea – Încrederea în sine și în celălalt”, Pro Editură și Tipografie, 2006)

 

Loading ad ...