Îți dorești să stimulezi memoria celui mic? Iată 3 moduri dovedite științific de a crește IQ-ul copilului tău

Îți dorești să stimulezi memoria celui mic? Iată 3 moduri dovedite științific de a crește IQ-ul copilului tău

Există numeroase lucruri pe care le poți face pentru a stimula inteligența copilului tău. În funcție de activitățile preferate ale celui mic, poți să profiți și să încerci să introduci diverse aspecte care pot îmbunătăți și în același timp dezvolta memoria lui.

Chiar dacă majoritatea persoanelor afirmă faptul că inteligența unui copil este genetică, aceasta poate fi influențată foarte mult într-un mod pozitiv, mai ales în primii ani de viață. Alături de o nutriție adecvată și de exerciții fizice și psihice, copilul tău poate deprinde numeroase informații care să-l ajute .

Desigur, există multe sfaturi parentale, care pot fi mai greu sau mai ușor de urmat, însă cele trei metode ce urmează a fi prezentate sunt susținute de specialiști și pot fi eficiente atunci când perseverența și răbdarea sunt și ele prezente. 

 

Iată 3 metode simple de a stimula memoria copilului tău

 

  1. Vorbește cu el și citește-i

 

Experiența și curiozitatea îi vor sculpta personalitatea. Fiecare întrebare pe care o pune, trebuie să aibă un răspuns din partea ta. Dacă vrea să descopere și să cunoască lucruri și te întreabă de ce se petrec anumite fenomene sau ce înseamnă termenii din cărțile pe care obișnuiești să le citești, niciodată să nu îi răspunzi copilului „Nu știu”. În acel moment, el va rămâne cu numeroase curiozități și întrebări, iar dacă va observa scepticism sau nesiguranță în răspunsurile tale, va deveni ușor emotiv atunci când va mai avea și alte întrebări. Astfel, încearcă să vorbești cât mai mult cu el, să îi citești cărți cu povești interesante și să lași de câte ori ai ocazia, finalurile deschise. Provoacă-l să își imagineze sfârșitul poveștii și intră în jocul lui!

 

  1. Oferă-i jucării și creați povești împreună

 

O altă metodă de a-i stimula inteligența copilului, este de a-l ajuta să creeze singur diverse lucruri. Oferă-i posibilitatea de a construi singur mașini de jucărie, fortărețe și alte obiecte cu ajutorul pieselor speciale. Dacă este fetiță, descoperă gama variată de păpuși pentru bebeluși, colorate și interesante care să-i captiveze atenția. Încă din primii ani de viață poți ajuta memoria copilului să se dezvolte și să asimileze informații din jur pe care să le utilizeze în favoarea lor mai târziu. 

 

  1. Introdu sportul și informează-te asupra alimentației

 

Activitățile fizice zilnice vor avea un impact benefic pe termen lung atât pentru corp, cât și pentru minte. Nu priva niciodată copilul de joaca de afară. Sportul și joaca în aer liber îl vor ajuta să se dezvolte într-un mod adecvat. Indiferent dacă se vor plimba cu bicicleta, cu rolele sau doar vor alerga în parc alături cu ceilalți copii – toate acestea sunt esențiale dezvoltării lui!

Omega 3 îmbunătățește funcția creierului la copii și, cu cât încep să consume mai devreme această componentă esențială a membranelor celulare, cu atât va fi mai bine pentru el. Este prezent, de asemenea, și în laptele matern, iar mamele care alăptează bebelușii după primele săptămâni de viață, le oferă acestora sursa necesară de Omega 3. Mai mult decât atât, trebuie să introduci în alimentația lor și proteine, deoarece conțin aminoacizi care susțin funcțiile creierului. 

 

Tu știai toate aceste informații? Ține cont de ele și bucură-te de rezultate în timp!

 

Sursa foto: unsplash.com