Cum sa NU ai o casa plictisitoare – Idei de decor pentru toti aradenii

Cum sa NU ai o casa plictisitoare – Idei de decor pentru toti aradenii

Uneori, este usor sa te simti pierdut, mai ales atunci cand se instaleaza rutina si zilele par sa fie identice. Acest sentiment este deosebit de raspandit, mai ales in orase, unde lucrurile se misca mai repede si pare ca nu faci nimic interesant.

Astfel, pentru a evita sa te plictisesti, este important sa amenajezi casa in asa fel incat sa ai parte de un spatiu confortabil, care iti aduce o stare de bine si unde te simti calm, fericit si protejat.

Iata cateva idei pentru a da personalitate casei tale:

  • Experimenteaza cu mobila

Alegerea unui mobilier confortabil si practic, care sa fie potrivit nevoilor si preferintelor tale, poate schimba complet aspectul unui apartament. De obicei, acesta este o reflexie a stilului unei persoane.

Astfel, daca iti plac culorile stralucitoare, alege nuante care ies in evidenta. Daca esti o persoana cu gusturi minimaliste, opteaza pentru mai putine corpuri. Astfel, decorul se va potrivi cu personalitatea ta, ceea ce iti va spori confortul cand esti acasa.

  • Vizualizeaza rezultatul final

Cand alegi canapeaua, inchide ochii si vizualizeaza-te in viitorul tau living. Este aceasta suficient de confortabila pentru a viziona un film, de exemplu? Ai nevoie de una extensibila pentru noptile in care prietenii raman la tine? Imaginandu-ti diferite activitati, iti vei putea da seama daca respectiva alegere se potriveste stilului si nevoilor tale.

  • Adu o pata de culoare

Nu este nimic mai plictisitor decat o casa monotona. Cand vine vorba de amenajari interioare, primul lucru care iti vine in minte este vopseaua. Culorile alese iti pot reprezenta personalitatea si, in acest caz, optiunile sunt infinite.

Alege nuantele preferate si incorporeaza-le in mobilier, pereti sau obiecte de decor. Daca nu esti sigur de combinatii si cauti o varianta pe care sa o poti schimba repede in eventualitatea in care rezultatul nu este pe gustul tau, o idee practica este sa achizitionezi noi modele de covoare, care sa aiba diferite culori. Astfel, incaperea va capata instantaneu personalitate, chiar daca peretii raman albi.

  • Amenajeaza incaperile in functie de nevoile tale

Doar pentru ca arhitectii cladirii sau fostii proprietari au decis ca o incapere trebuie sa fie dormitor, nu inseamna ca si tu trebuie sa faci la fel.

Daca ai nevoie de un birou, de un spatiu de joaca pentru copii sau de o sala de sport, nu ezita si transforma astfel orice camera, pentru a-ti satisface nevoile si dorintele.

  • Etaleaza-ti realizarile

Nu numai ca trebuie sa te simti mandru de munca depusa pentru a-ti decora casa, ci trebuie sa te simti mandru de tine in general pentru ca ai ajuns intr-un punct in care te poti bucura in fiecare zi de o locuinta frumoasa, sigura si confortabila. Asadar, expune-ti lucrarile de arta, medaliile, cupele, diplomele si orice alt obiect care te face sa zambesti si sa te simti bine.

  • Fii atent la micile detalii

Piesele mici si amuzante sunt cele care iti pot spune o poveste si transforma orice spatiu intr-unul perfect.

Daca bei in fiecare dimineata cafea, foloseste o cana personalizata, cum ar fi cele in forma de animalute sau cu mesaje distractive.

De asemenea, decorarea meselor cu piese inedite, amplasarea de lumanari parfumate in bai si a pernelor pe pat si canapele pot da viata incaperilor.

In concluzie, casa ta trebuie sa fie un refugiu pentru zilele in care simti ca nu faci nimic constructiv. Astfel, alege sa o decorezi in asa fel incat sa nu-ti permita niciodata sa te plictisesti.

Sursa foto: unsplash.com