Rețeta zilei: Salam de biscuiți

Loading ad ...

Rețeta zilei: Salam de biscuiți

Deliciosul salam de biscuiți este un desert foarte ușor de preparat acasă. Nu aveți nevoie decât de biscuți care nu se înmoaie foarte repede.

Ingrediente

– 250 g biscuiţi simpli

– 250 g zahăr

– 100 g unt

– 50 g cacao + puţină cacao (sau pudră de ciocolată) pentru folie

– 75 g nucă prăjită (sau stafide înmuiate în apă călduţă sau 2 linguriţe cafea instant)

– 120 ml lapte

– esenţă de rom (sau rom)

Porţii: 12

Preparare

Zdrobiţi biscuiţii cu mâna până obţineţi bucăţele mici. Amestecaţi cu nuca (sau stafidele) tăiată bucăţi mici, dacă folosiţi. Într-o crăticioară puneţi 60 ml lapte şi zahărul şi fierbeţi până se face un sirop legat (cca. 1 minut după ce începe să facă spumă siropul). Adăugaţi untul şi amestecaţi până se topeşte. Adăugaţi cacaoa (şi cafeaua dacă folosiţi) dizolvată în 60 ml lapte. Adăugaţi şi esenţa de rom. Lăsaţi să dea în clocot. Turnaţi treptat siropul peste biscuiţi, amestecând din când în când până vedeţi că se leagă biscuiţii şi se înmoaie un pic. S-ar putea să nu aveţi nevoie de tot siropul. Pe o folie de plastic presăraţi puţină cacao (sau pudră de ciocolată) şi puneţi jumătate din compoziţie. Rulaţi strâns sub formă de rulou şi împingeţi din ambele capete să scoateţi aerul din salam. Legaţi strâns la ambele capete şi daţi salamul de biscuiţi la frigider câteva ore sau peste noapte. Repetaţi cu restul de compoziţie. Tăiaţi salamul de biscuiţi felii şi serviţi.

Loading ad ...