No input file specified.
Comentarii / Analize Cine rămâne şi cine pleacă din universităţi

Horoscop pe zile

Alege ziua de nastere mai sus si poti sa citesti tot ce iti rezerva viitorul.

Partener

Web-Solution

Vizitatori Online

Avem 1 vizitator online
Cine rămâne şi cine pleacă din universităţi Imprimare Email
Miercuri, 16 Februarie 2011 12:33
Groupon

Legea educaţiei a intrat în vigoare, miercuri, 9 februarie, la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial. Potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, vor fi necesare nu mai puţin de 50 de hotărâri de guvern şi 100 de ordine de ministru pentru aplicarea legii şi a cadrului general. Există însă un pachet de măsuri cu efecte directe şi, teoretic, cu aplicabilitate imediată. Printre ele se numără mai cu seamă acele texte care aduc, într-un fel sau altul, atingere unor persoane influente din mediul politic şi universitar, care, dacă legea se aplică, fie îşi vor pierde calitatea de factori decidenţi în universităţile pe care le conduc din cauza incompatibilităţii cu alte funcţii pe care le ocupă în paralel, fie vor fi pensionaţi, chiar în cursul acestui an universitar, pentru că împlinesc vârsta prevăzută de lege, 65 de ani.

Nebuloasa normelor

Aplicarea altor măsuri a fost deja amânată de ministrul Daniel Funeriu, pentru că lipsesc normele metodologice care ar fi trebuit să însoţească, de altfel, de la bun început această lege şi fără de care o bună parte dintre prevederi rămân inoperante. Chiar în prezenţa unor norme metodologice, pluteşte evident un mare semn de întrebare legat de capacităţile logistice ale şcolilor româneşti în absorbirea uneia dintre măsurile cele mai bulversante, din acest punct de vedere, anume trecerea la gimnaziul cu cinci clase. Urmează, fireşte, discuţiile extrem de delicate referitoare la reconfigurarea normelor pentru profesorii din învăţământul liceal, care-şi vor vedea, ca o consecinţă a aceleiaşi măsuri, diminuate drastic normele. Toate acestea formează o nebuloasă mult prea greu de risipit, chiar şi pentru ministerul iniţiator al Legii educaţiei, deşi nu lipsesc declaraţiile triumfaliste legate de marile realizări în reforma educaţiei, la originea cărora ar sta textul atât de disputat.

Prima măsură cu aplicabilitate imediată şi care dă naştere, fără doar şi poate, celei mai mari tulburări în rândul cadrelor didactice universitare este obligativitatea pensionării la 65 de ani. Potrivit unor statistici date publicităţii în ultima perioadă chiar de Ministerul Educaţiei, România ocupă unul dintre locurile fruntaşe la media de vârstă a corpului profesoral la nivel european, anume 52 de ani, iar recordurile incontestabile sunt prezente la Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), unde 141 din cei 494 de profesori sunt pensionari. Dar cifrele nu arată foarte bine nici în alte centre universitare, pentru că, la nivel naţional, media de vârstă a cadrelor didactice în învăţământul superior nu a încetat să crească. Astfel, la 1 ianuarie 2007, în sistem existau 665 de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani, în anul universitar 2007-2008 numărul acestora a fost de 771, pentru ca la 1 octombrie 2008 cifra să ajungă la 802, reprezentând 15% din totalul posturilor de profesori.

Pensionarea respinsă

Prevederile legale privind pensionarea şi reangajarea prin contract, în regim de plată cu ora, sunt extrem de clare. Articolul 271, alineatul 1, stipulează că „personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei legale de pensionare, de 65 de ani“. Alineatul următor completează: „În învăţământul superior public se interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universităţii, după pensionare“.

Trebuie însă remarcat că tendinţa a continuat să se accentueze şi după această dată, mai ales în condiţiile îngheţării scoaterii posturilor la concurs. Universităţile s-au văzut deseori puse în situaţia să supraîncarce normele cadrelor didactice şi să reînnoiască contractele cu profesorii pensionari, de multe ori în lipsa unui număr suficient de cadre didactice în raport cu planul de învăţământ.

A urmat o echilibristică a statelor de funcţii, a remunerării în regim de plată cu ora - la nivel minim, de asistent sau maxim de lector, şi numai în limita fondurilor disponibile ale facultăţilor respective. Toate aceste fenomene coroborate au dus evident la o stagnare în angajarea de universitari tineri sau de avansare în posturi a celor deja angajaţi, în paralel cu o menţinere a unei stări de fapt pe care acum Legea educaţiei îşi propune să o modifice.

Privită de pe Lună sau din înălţimea datelor statistice, această măsură nu poate decât să aibă efecte benefice. Duce la întinerirea mediei de vârstă a cadrelor didactice universitare, la reîmprospătarea, pe cale de consecinţă, a abordării conţinutului cursurilor, a metodelor de predare etc. Pe de altă parte, universităţile se vor confrunta, într-un interval de timp insuficient pentru a putea gestiona rezonabil fenomenul, cu o aglomerare a numărului de ore rămase în suspensie prin pensionarea, în mijlocul anului, a unora dintre profesorii care vor fi atins vârsta prevăzută de lege şi care, în majoritatea cazurilor, nu va putea fi acompaniată de un număr proporţional de angajări sau avansări, din cauza blocării acestora - măsură menţinută încă în vigoare de Guvernul Boc din care face parte şi ministrul Daniel Funeriu.

Revolta rectorilor

În plus, rămâne prezentă problema recrutării tinerilor în învăţământul superior, independent de aceea a blocării posturilor, de vreme ce majoritatea absolvenţilor valoroşi nu mai iau în calcul posibilitatea unei cariere universitare ca o opţiune de carieră. Un alt aspect reglementat clar de lege este cel privind durata şi numărul mandatelor de rector, care nu pot fi reînnoite decât cel mult o dată, „în urma unui nou concurs, conform prevederilor Cartei Universităţii. O persoană nu poate fi rector al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora“. Prevederea, odată aplicată, va limita constituirea „rectoratelor viagere“ pe care o parte dintre rectorii marilor centre universitare din ţară - exemplul cel mai flagrant, în acest caz, fiind rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, din Cluj, profesorul Andrei Marga - le-au instituit cu timpul. În plus, atribuţiile exclusive ale rectorului sunt limitate, fapt ce explică, printre multe altele, opoziţia deschisă manifestată de Conferinţa Naţională a Rectorilor, care şi-au exprimat deschis dezaprobarea în faţa prevederilor noii legi şi au declarat că vor încuraja orice demers pentru întârzierea, vezi amânarea aplicării ei. Astfel, după 65 de ani, profesorii pot rămâne colaboratori ai universităţilor numai cu aprobarea Senatului. Potrivit aceluiaşi articolul 271, „Senatul universitar, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire până la împlinirea vârstei de 70 de ani“.

Teroarea cumulului

Un punct la fel de dureros şi care suscită emoţii răsunătoare, de vreme ce sunt afectate persoane ocupând funcţii publice, este acea prevedere a Legii educaţiei care restricţionează, pe perioada exercitării oricărei alte funcţii publice, cumularea acesteia cu funcţia de rector. Vizaţi de această prevedere sunt, actualmente, patru rectori parlamentari: Nicolae Robu (rector al Universităţii Politehnice din Timişoara şi senator PNL), Ecaterina Andronescu (rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti şi senator PSD), Ştefan Drăgulescu (rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara şi deputat PDL) şi Florian Popa (rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, deputat PSD). Începând de miercurea trecută, aceştia au la dispoziţie 30 de zile pentru a alege funcţia la care renunţă. Rămâne de văzut, din nou, ca în cazul multor altor legi adoptate cu surle şi trâmbiţe (şi, în cazul acesteia, după „lupte seculare“), cât din prevederile ei radicale vor putea fi cu adevărat aplicate, dată fiind rezistenţa explicită a multora dintre jucătorii principali ai „clanurilor universitare“, ameninţate cu disoluţia. //

 

Raluca Alexandrescu, material publicat in Revista 22





Comentarii
Comentariu nou
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
 







Comentariul Zilei

Victoraş, ai grijă de copii! de Grigore Cartianu

04-05-2012 Legenda spune că pe 22 decembrie 1989, înainte de a urca în elicopterul fugii spre neant, Elena Ceauşescu i-ar fi spus generalului Victor Atanasie Stănculescu: „Victoraş, ai grijă de copii!" În vocea ei trebuie să se fi resimţit atât autoritatea de mamă a naţiunii, cât şi emoţia de mamă a trei copii, paralizată de neaşteptatul fior al fricii. Generalul Stănculescu susţine şi azi, din Spitalul Penitenciarului Jilava, că Tovarăşa n-a rostit niciodată o asemenea frază. Cert este că el se bucura încă de afecţiunea specială a ilustrei analfabete de recunoaştere mondială. Şi avea să se mai bucure trei zile, până când a dezamăgit-o fatal, ducându-se la Târgovişte să-i zboare creierii. Victoraş, ai gr...
Citeste mai departe...

Andrei Cornea, in revista 22: Cine ne tiranizează?

27-01-2012 E vremea să ne trezim din coşmarul televizat şi să rostim răspicat câteva evidenţe. Nu, România nu este o dictatură, nici Băsescu un tiran. Nu, nu asistăm la o revoluţie, nici ca aceea din ţările arabe, nici ca aceea din 1989. Da, e bine că violenţele ultraşilor au putut fi stăpâ­nite şi trebuie să fie stăpânite şi în continuare. Da, jandarmii şi-au făcut în general bine datoria. A susţine că ei i-au provocat pe huligani e o enormitate. Da, 2-4.000 de oameni manifestează zilnic în întreaga ţară (în diferite oraşe), marea majoritate paşnici şi fără o umbră de program politic. (Nu discut aici despre cei scoşi când şi când de opoziţie sau de sindicate.) Nu, Piaţa Universităţii 2012 nu seamănă deloc cu Piaţa Universităţii 1990....
Citeste mai departe...

Revista presei in Ajun: Banel, erou in Franta la sfarsit de an

23-12-2011 Anul 2011 mai are timp doar pret de o rasuflare, fiind nevoit in cateva zile sa ii faca loc anului de gratie 2012. Dar pana atunci, romanii mai au de petrecut Craciunul. Cu o zi inaintea celei mai mai mari sarbatori crestine, presa romaneasca ne surprinde cu titluri care au parca menirea sa ne scoata din atmosfera de vacanta binecunoscuta sfarsitului de an. De departe cel mai interesant titlu citit astazi a fost cel despre atasamentul suporterilor lui St.Etienne pentru ex-stelistul Banel Nicolita. Nu demult, tigan in Romania, acum este erou in Franta. Suporterii francezi au desfasurat un banner urias in cinstea mijlocasului roman, facandu-I acestuia, prin acest gest, cel mai frumos cadou de Sarbatori. De altfel, autor a doua goluri si o pasa de gol in acest sezon, Nicolita a fost rapi...
Citeste mai departe...

Pregatiri de alegeri

13-11-2011 Suntem martorii a doua abordari diferite ale alegerilor parlamentare si locale de anul viitor: in timp ce PSD si implicit, USL, incearca din rasputeri sa rezolve problema Geoana, partidul de guvernare, cuminte si loial, asa cum ne-a obisnuit, lasa DNA-ul sa ii rezolve problema de imagine. Procurorii curata de corupti partidul prezidential, cu speranta ca PDL va inregistra un scor bun la alegerile din 2012: seful ANOFM, Silviu Bian, retinut pentru luare de mita, apoi Radu Bica, vicepresedintele CJ Cluj, ca sa-l vedem 29 de zile dupa gratii pe Sorin Apostu, edilul Clujului. Tot pentru fapte de coruptie. Se spune ca ar putea urma Silviu Prigoana. Iar PDL are de unde. De cealalta parte, alternativa la guvernare, cu PSD cap de lista, ce face? Nu vedem luari de pozitie pe tema de interes majo...
Citeste mai departe...

Socat de Romania

11-10-2011   Gypsy. Asta e porecla tiganului care l-a omorat in bataie pe baschetbalistul de 23 de ani, Chauncey Hardy. S-a intamplat intr-un club din Giurgiu. Smecherii locului, cu aere de interlopi locali, au fost probabil deranjati de pustiul care sarbatorea in acea seara victoria echipei sale. Au decis sa-l snopeasca in bataie pe tanarul american abia sosit de doua luni in Romania, si care, isi trimisese primul salariu, in valoare de 1.500 de euro, familiei sale, peste Ocean. L-au omorat in bataie.      Fara cuvinte: Fiul cel mare al interlopului Butoane, la audierile DNA ( foto: "Adevarul")   Stefan Dabu ...
Citeste mai departe...

Cele mai comentate

Zodiac Rautacios

Zodiac Rautacios

Norisor

Pisici - Anunturi adoptii pisici


cambodia


Recomandari

Hobbit Land 

 
No input file specified.