|
Comentarii / Analize
|
Duminică, 07 Martie 2010 08:46 |
|
Iar a inceput sa ma critice, sa se inchida si sa fie rece. Strang cana cu ceaiul inca fierbinte in maini. As vrea sa o arunc pe gresie, sa se faca tandari si ceaiul sa se imprastie artezian in toata bucataria. Sau macar sa o strang pana crapa. De furie. Merg pe strada si ma gandesc la liceu. Tocmai am trecut pe langa Lazar, pe Schitu Magureanu si merg pe langa Cismigiu. Imi amintesc de o toamna aurie cu iesiri la bere si flirturi subtile, ca niste esarfe in dar. Plec capul si zambesc. Cu tristete. E ora 1:34 noaptea. Stau in pat si imi derulez in minte din nou ce am de facut dimineata urmatoare: ma trezesc, ma imbrac cu hainele de pe umeras, mananc un kiwi si doua felii de paine prajita cu unt si miere, citesc ideile principale de pe cartonase. Maine voi tine primul meu training. Inchid ochii si adorm. Cu teama. Ne tinem de mana si stam pe spate, intinsi in iarba, in parcul Tineretului. E duminica, la pranz, afara e vara si deci foarte cald. Din fericire bate putin vantul. Cat sa gadile frunzele copacului deasupra noastra facandu-l sa se scuture de placere. Ii strang mana foarte tare atunci. De bucurie. Furia, Tristetea, Teama si Bucuria sunt sentimentele noastre autentice, spun psihologii, toate celelalte fiind variatii ale acestora. Si e bine sa ne permitem sa le simtim pe toate, pentru ca ne ajuta. Furia – sa rezolvam ceva in situatii de criza sau doar sa ne eliberam de o emotie negativa ce altfel, inghitita, s-ar transforma in frustrare. Tristetea – ca sa cunostem trecutul amintit si sa trecem mai departe. Teama – ca sa ne pregatim mai bine inaintea unei intalniri sau unui examen. Bucuria – pentru ca e placuta, ne relaxeaza si motiveaza. Si totusi, multi oameni nu-si permit sa le simta, le cenzureaza sau le transforma in alta emotie. Puteti citi mai multe despre cele 4 emotii aici. Acum vreau sa vorbesc despre 2 dintre ele, cele care prin socializarea de gen ne-au fost inhibate. Furia femeilor si Tristetea barbatilor. De cand suntem mici, noi fetele, suntem certate cand ne suparam si aruncam cu lucruri. Doar “nu asa se comporta o fetita…” si mai ales, aflam mai tarziu, ca “nu asa se comporta o doamna”. Vorbeam in articolul precedent despre faptul ca o femeie trebuie sa fie Intelegatoare, Concilianta si Inteleapta. Cum atunci sa isi permita sa fie si furioasa uneori? Ei bine, atunci cand discutiile ies de pe fagasul ratiunii. Cand lucrurile sunt prea nedrepte si nu are cu cine discuta. Atunci da, ar trebui sa fie furioasa si sa exprime asta, asumandu-si in acelasi timp consecintele. Atunci cand simti Furie si spui ce gandesti, sau arunci cu o cana de ceai, impui un fel de ultimatum. Ori celalalt se calmeaza si te asculta, ori inchei orice discutie. Este un comportament riscant, care insa, combinat cu Autoritate, poate face bine. Daca insa este cenzurat se transforma in frustrare dupa cum spuneam, sau daca este mascat in Tristete are efecte si mai negative, deoarece introspectia specifica Tristetii, de obicei pozitiva, are de aceasta data ca rezultate sadismul sau masochismul. In mod similar, de cand baietii sunt mici, atunci cand incep sa se smiorcaie, sa planga sau sa se inchida in camera necomunicativi, li se spune “tu esti baiat mare, baietii mari nu plang, ca fetele…”. Fraza cel putin ucigatoare fiindca transmite atat faptul ca fetele sunt slabe, cat si faptul ca ei nu au voie sa fie asa. Se creaza in acel moment o ruptura atat de fete, si de aici poate barbatii incep sa spuna ca nu le inteleg – fiindca lupta cu disperare sa se diferentieze, cat si o ruptura a lor de propria natura, care e si ea uneori vulnerabila. Atunci cand simti Tristete, stabilesti o legatura cu ceva ce ti s-a intamplat, iti iei timp de introspectie pozitiva care te face sa te cunosti mai bine si astfel sa devii mai bun. De asemenea, plansul acela incetisor si dezamagit, cu buza de jos rasfranta face si el bine. Nu trebuie in momentele acelea sa vina o armata de matusi si bunici cu baloane si dulciuri sa te inveseleasca, ar insemna sa-ti transformi Tristetea intr-o Bucurie contrafacuta, care te invata sa te minti. Plansul elibereaza si limpezeste. Voi prin ce emotii ati trecut? Georgiana Codrescu, Pandora's |
|
Luni, 01 Martie 2010 16:50 |
|
Pentru o fată bună, sexul este o expresie a dragostei. În ziua de azi, însă, este din ce în ce mai greu să fii o fată bună. Eşti o femeie atractivă – şi asta nu îţi displace. Vrei să placi bărbaţilor din jur. Din păcate, unii dintre ei te plac ceva mai mult decât ai fi dorit. Şi nu ezită să se folosească, fără remuşcări, de cele mai penibile tertipuri pentru a se strecura în patul tău. De aceea, multe tipe – şi nu mă refer la prostituate, sau alte categorii plătite pentru prestaţiile lor sexuale – ajung să facă sex cu oameni pe care nu îi doresc, din cele mai neaşteptate motive. Sex de o calitate absolut mediocră, afirmă ele. Ah) Sex caritabil Nu eşti Whoopi Goldberg în seria „Sister Act”. Şi totuşi, în clipa în care individul extrem de plicticos te sună a mia oară, cu aceleaşi texte lacrimogene, şi îţi îndură remarcile caustice fără să clipească, ba poate că vrea mai multe, numai să nu îi închizi – uneori ajungi la punctul îndurării. Sau poate plictiseala dă în clocot, într-un „Nu mai vreaaaaau!” mut. Sau poate că nu e nici un film interesant la televizor în seara respectivă. Ideea e că îţi zici „What the f…”, te înarmezi cu nişte prezervative, şi… cedezi. Puncte tari: Adeseori, scapi definitiv de hărţuială. De obicei, tipii foarte insistenţi nu sunt cei amorezaţi de tine – ei ţin cont că nu sunt doriţi şi se retrag – ci ăia care transformă potenţiala aventură cu tine într-o chestiune de orgoliu. Cu alte cuvinte, sexul cu tine e modul lor de a se valida în proprii ochi. O altă formă de masturbare, să zicem. Puncte slabe: În clipa în care nu arzi după cineva, nu arzi şi gata. Preludiul va fi prea scurt – chiar dacă, să zicem, va dura trei ore. (Ipotetic, desigur, pentru că el se grăbeşte.) Fie îi vei face concesia de a mima un orgasm apoteotic, fie vei examina atentă tavanul, lăsându-l să conchidă că eşti o bestie frigidă, şi că nu ai meritat tot acest efort. Riscuri: Adeseori, chiar în timp ce tu numeri mai abitir zgârieturile tavanului, gagiul ajunge la concluzia că voi de fapt aveţi o relaţie. Şi stress-ul se dublează, pentru că acum se consideră justificat de faptul că „ai fost a lui”. Nu mai ai decât două opţiuni: 1. Să emigrezi în Congo, sau 2. Să te măriţi de formă cu Leonard Bute. Eh) Sex de politeţe Ce te faci când un tip demn de tot respectul – fie unul mult mai în vârstă, fie unul pe care îl vedeai ca pe un semizeu – adoptă brusc un comportament de cimpanzeu în călduri? Să te amuzi în faţa duplicităţii cu care „îşi joacă statutul” în public, şi „face pe cocoşelul” între patru ochi? Sau să îţi zici acelaşi „What the f…” şi să mai bifezi o experienţă revelatorie? Puncte tari: Dacă vei fi o babă smochinită şi nu vei avea talentul muzical al lui Susan Boyle, dar vei vrea să rupi gura târgului, vei publica o carte de memorii. Vei muri bogată şi celebră. Puncte slabe: Ţi se mai dărâmă un mit. Încă o traumă, după ce ai aflat că Moş Crăciun nu există, şi ai citit „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş. În fond, lumea asta e un loc destul de trist, nu? Riscuri: Tipul demn de tot respectul o să se convingă pe sine că de fapt tu l-ai corupt şi o să te trateze infect de acum încolo. Dar, dacă te vei uita mai atentă în jur, vei descoperi că tratează infect toate femeile. Concluzia o tragi tu singură. Îh) Sex „de nevoie” Eşti fericită la noul job? Ai un salariu fabulos? Dar ce te faci dacă noul şef îţi pune ţeava la tâmplă într-o pună zi – şi nu ne referim la vreo armă de foc? Puncte tari: Ţeava de la tâmplă – până la un punct. Puncte slabe: Prea multe pentru a încăpea în această pagină. Un tip care îţi cere sex de la obraz e un tip extrem de nesigur pe forţa lui de seducţie. Şi sigur nu eşti prima cu care face chestia asta. Mai mult de atât, dacă promovarea ta depinde de asta, e clar că, din punctul lui de vedere, criteriile valorice reale sunt nule. Riscuri: Nu există. Pentru că îţi vei da demisia în secunda imediat următoare. Oh) Sex demonstrativ. Tipul te sfidează de multişor. E clar că are ceva cu tine – şi are mereu ceva de reproşat. Spre surprinderea mea, unele fete cu care am discutat fac sex şi cu asemenea specimene, să le demonstreze că sunt mai bune decât ar fi crezut ei. Acest tip de abordare mizează pe nesiguranţele tale – şi se întâmplă să aibă succes la fetele care nu au primit destulă dragoste în copilărie. Puncte tari: scaunul, masa, patul, sau altă mobilă care slujeşte de suport. Puncte slabe: O aventură care începe cu umilinţă nu poate continua decât cu… din ce în ce mai multă umilinţă. Pe principiul dependenţei de droguri. Riscuri: Deteriorarea completă a respectului tău faţă de tine însăţi. Pe bună dreptate. Uh) Sex de ocazie. Pentru a încheia acest articol într-o notă optimistă, există şi sex fără dragoste care poate fi extrem de plăcut. Momentul în care întâlneşti un străin atrăgător, cu care îţi oferi luxul de a pretinde sex de calitate. Şi a te bucura de el. Puncte tari: Libertatea de a trăi pasiunea clipei, fără preocuparea tipic feminină: „Ce va crede dacă fac…”. Puncte slabe: Dacă eşti genul care să înceapă să-şi facă speranţe prosteşti şi să dea telefoane lăcrămoase a doua zi, mai bine nu încerca! Riscuri: Nu întotdeauna un străin atrăgător este campion la paralele sau bârnă. Dar, în fond, asta este problema lui, nu a ta. Tu aprovizionează-te cu prezervative şi chef de distracţie; restul va veni de la sine. Lorena Lupu, material aparut pe Voxpublica |
|
Sâmbătă, 13 Februarie 2010 18:17 |
|
Ca să-şi realizeze potenţialul şi să devină un adevărat centru de putere global, UE va trebui să-şi avanseze integrarea politică, să împuternicească real autorităţile centrale şi să-şi redefinească modelul economic în aşa fel încât să poată concura economic. Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în noiembrie 2009, guvernanţii statelor europene s-au angajat în negocieri animate pentru selecţionarea primului preşedinte al Consiliului European şi a înaltului reprezentant pentru Politică Externă al UE. Pentru federaliştii europeni, rezultatul final a fost o mare dezamăgire. Preşedinte a ajuns să fie Herman Van Rompuy, un politician puţin cunoscut şi modest, în vârstă de 62 de ani, membru al guvernului belgian, recrutat ca premier al Belgiei în ultimul an. Comisar pentru Politică Externă al UE a fost selecţionată Catherine Ashton, o funcţionară afiliată cu Partidul Laburist din Marea Britanie, fără experienţă în politica externă şi fostă activistă pentru dezarmare nucleară în anii 1980. Candidaţi cu reputaţie internaţională stabilită au fost excluşi, în baza unor considerente neconvingătoare. Printre cei care ar fi acceptat unul dintre cele două posturi de mare prestigiu erau fostul premier britanic Tony Blair, miniştrii de Externe ai Suediei, Carl Bildt, al Germaniei, Joschka Fischer, şi al Angliei, David Miliband. Pentru restul omenirii, preşedintele Consiliului European, apreciat ca „împuternicit“ al liderilor guvernelor naţionale din UE, va fi considerat „reprezentantul“ Uniunii Europene. Majoritatea comentatorilor străini au conchis că preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Gordon Brown, insistând să-şi menţină dominaţia în cadrul UE, au considerat că Van Rompuy şi Ashton, nefiind personalităţi puternice, vor fi receptivi la solicitările lor şi nu vor încerca să-şi afirme independenţa. Este greu de conceput că potentaţii de la Washington, Beijing sau Moscova, când vor intenţiona să se adreseze „Europei“, îi vor contacta pe Van Rompuy, Ashton sau Barroso. În trecut, preşedinţia rotativă a UE a funcţionat nesatisfăcător. Limitarea mandatului la şase luni a asigurat lipsa de continuitate, a reflectat divergenţele dintre guvernanţii statelor membre şi, de multe ori, a adus la conducere lideri nepricepuţi, lipsiţi de prestanţă sau inconsecvenţi. Importanţa prezenţei unui lider puternic în UE a fost evidenţiată acum doi ani. Întâmplător, în 2008, la cârmă era liderul unei ţări mari din UE, hiperactivul preşedinte francez Nicolas Sarkozy. În timpul invaziei armate a Rusiei în Georgia, când NATO şi SUA s-au dovedit incapabile să intervină, Sarkozy, ca reprezentant al UE şi cu susţinerea întregii comunităţi, s-a deplasat prompt la Moscova şi, negociind furios, a reuşit să prevină extinderea regională a invaziei şi să asigure o încetare a ostilităţilor. Criza financiară şi economică din 2008-2009 a subminat sistemul economic global, a forţat guvernanţii să-şi redefinească priorităţile şi a generat reticenţe împotriva speculanţilor, a opacităţii tranzacţiilor financiare şi a exceselor capitalismului necontrolat. Comisia Europeană şi celelalte instituţii UE nu au intervenit satisfăcător în timpul crizei. Colapsul sistemului bancar european a fost evitat numai după ce Sarkozy, ca preşedinte temporar al UE, a convocat o întrunire urgentă cu liderii statelor din zona euro şi a elaborat directive care să stimuleze economiile din toate ţările din UE. În urma crizei, Parlamentul European, considerabil împuternicit prin Tratatul de la Lisabona, va avea un rol decisiv în elaborarea viitoarelor regulamente ale instituţiilor financiare aplicabile în UE. Statele-naţiuni din UE au aspiraţii diferite în raport cu procesul de integrare politică a comunităţii. Multe guverne naţionale din UE nu sunt dispuse să-şi transfere suveranitatea către autorităţile de la Bruxelles, nu au suficientă încredere că UE le va proteja interesele naţionale şi preferă să menţină negocieri bilaterale directe cu alte state din străinătate. Marea Britanie, preferând să oscileze între UE şi SUA, a fost şi a rămas eurosceptică. Deşi se declară eurocrat convins, premierul Gordon Brown, ca de altfel şi majoritatea publicului englez, are o atitudine duplicitară faţă de aspiraţiile integraţioniste ale UE. Ca ministru de Finanţe timp de zece ani, Brown a participat sporadic şi detaşat la întrunirile cu colegii din UE. Ca prim-ministru, în loc să contribuie la rezolvarea „în comun“ a problemelor comunitare importante, el a continuat consecvent să promoveze „soluţii globale“, care, de fapt, nu aveau nicio şansă să fie implementate. Liderul Partidului Conservator din Marea Britanie, David Cameron, şi-a retras anul trecut parlamentarii europeni din grupul partidelor populare şi a promis că va forma un alt grup de partide de centru-dreapta care să se opună avansării integrării politice a UE. Rusia face eforturi majore să prevină integrarea europeană. Prin propuneri de aranjamente „noi“ de securitate paneuropene care să includă Rusia şi să excludă SUA, prin şantaj energetic şi prin tratative bilaterale cu statele din UE, Moscova speră să submineze integrarea politică a UE şi să interzică posibilitatea admiterii în viitor a altor ţări foste sovietice, precum Ucraina, Georgia, Moldova, Belarus, Armenia şi Azerbaidjan. În cazul în care comunitatea europeană rămâne relativ dezbinată, cu concurenţă politică paralizantă între Consiliu, Comisie, Parlament şi guvernele naţionale, cu un preşedinte „modest“ şi cu un ministru de Externe obscur, UE va continua să rămână relativ irelevantă pe arena internaţională. Reprezentanţii altor state vor prefera să trateze direct cu guvernele statelor mari din UE. Ceea ce defavorizează participarea efectivă a celorlalte ţări din UE. Statele mici şi mijlocii nu îşi vor putea afirma interesele proprii în cadrul UE decât prin formarea unor „blocuri“ cu interese comune prin care să-şi coordoneze politica şi prin care să tempereze tendinţele hegemonice ale statelor mari. UE are nevoie de instituţii transparente care să rezolve satisfăcător problemele economice, sociale şi de securitate ale comunităţii. În acelaşi timp, UE va trebui să aleagă lideri cu personalităţi puternice, cu reputaţie internaţională recunoscută şi cu carismă, capabili să inspire cetăţenii Europei, să-i reprezinte cu autoritate în străinătate şi să promoveze identitatea comună europeană. // Nicolae Filipescu, articol aparut in Revista 22 |
|
Miercuri, 20 Ianuarie 2010 23:13 |
|
Social-democraţia românească este sublimă..., dar inexistentă. PSD poate să fie orice, numai social-democrat nu. Pentru sănătatea democraţiei din România este mai important ca oricând să existe o construcţie solidă de centru-stânga. Sigur, Hrebenciuc cu „flacăra violet“ poate fi amuzant, la fel şi familia Geoană povestind ultimele experienţe paranormale. Voluptatea cu care media comentează aceste declaraţii îi confirmă pe cei mai pesimişti analişti, care vorbeau despre OTV-izarea presei din România. Dar nu media este subiectul acestui editorial, ci destinul social-democraţiei româneşti. Venit în fruntea PSD cu un mandat de reformă în primăvara 2005, Mircea Geoană a eşuat pe multiple planuri. N-a izbutit să cureţe partidul de corupţi şi de personaje controversate, din contră, acestea (Hrebenciuc, Vanghelie etc.) fac legea în partid. Un partid, care, în loc să-şi trimită demnitarii la DNA şi la Parchetul General şi apoi în instanţă, unde să se apere de acuzaţiile de corupţie, face zid în jurul lor şi ţipă ca din gură de şarpe că Băsescu e dictator. În loc să se plângă că Băsescu foloseşte serviciile secrete în lupta politică, PSD ar trebui să le ceară ofiţerilor acoperiţi din partid să se retragă măcar din prima linie. În loc să condamne ideologia şi practicile regimului comunist, îndepărtând eticheta de partid succesor al PCR, PSD l-a strâns şi mai tare la piept pe Ion Iliescu, înfiinţându-i funcţia de preşedinte onorific. Loialitatea faţă de Iliescu poate fi admirată într-o logică a relaţiilor personale, însă pentru viitorul partidului ea se dovedeşte dăunătoare, ţinându-l ancorat în trecut. În loc să declanşeze dezbateri specifice stângii europene, PSD discută despre „flacăra violet“, lăsând temele stângii europene pe mâna unor tineri scriitori şi universitari care n-au nici o relaţie cu PSD. Aflat în opoziţie, PSD are 3 ani până la viitoarele alegeri parlamentare ca să se reformeze. Timp suficient pentru a se transforma într-o alternativă politică veritabilă. Nu într-o anexă a PNL, care nu dă semne că s-ar vindeca de obsesiile anti-Băsescu. Pentru asta, PSD trebuie să treacă printr-o veritabilă revoluţie, care să-l transforme din continuatorul PCR într-un veritabil partid social-democrat, dintr-un partid al pensionarilor nostalgici într-unul al tinerilor educaţi, dintr-un partid votat în mediul rural, într-unul preferat de electoratul urban. articol aparut in revista 22 |
|
|
Vineri, 15 Ianuarie 2010 23:52 |
|
Cu siguranta ati auzit toti de Avatar. Pe la stiri, in reclame, pe internet, peste tot. Cu siguranta Avatar este, dupa 2012, liderul in ceeea ce priveste subiectele cinematografice. S- a vorbit chiar despre “sindromul Avatar”, sindrom ce creeaza depresie, tristete. Am zis ca un asemenea film trebuie vazut. Asa ca inarmata cu rabdare, apa si mancare ( pentru ca filmul tine 3 ore) ma duc la film. Intr-adevar filmul domina in efecte speciale superbe, lumea Na’vi fiind o oglinda a lumii pamantene in varianta perfectiunii, un fel de Eden. Totul este perfect, totul este conexiune, natura convietuieste cu omul in perfecta armonie, este in conexiune cu acesta, il apara de toate elementele straine care ar putea distruge acest echilibru perfect. Mai trebuie spus ca cel care a creat si imaginat lumea aceasta de pe Pandora nu duce lipsa de imaginatie, pare sa fi citit multe povesti cu feti frumosi, multe basme ori sa fie un aspirant al perfectiunii. Raiul Na’vi este distrus insa de interventia omului, a omului care bineinteles ca urmareste extragerea profitului maxim din aceasta lume: zacamantul foarte valoros, mult mai pretios decat aurul si face totul pentru asta. Asa ca se creeaza un avatar Na’vi, care ar trebui sa fie doar o imagine perfecta a unui locuitor din lumea Na’vi, fondul ramanand insa toata uratenia umana: dorinta de a castiga, inselaciunea, minciuna; doar ca cel ales, Jake, se vede pus in fata unei alegeri foarte dificile. Pe Pamant el era un nimeni, un fost puscas marin, care ranit in lupta a ramas invalid pe viata, dar un om cu vointa foarte puternica. Asadar lui i se ofera inainte de vreme sansa la o a doua viata: viata perfecta a raiului de pe Pandora. Aici devine liderul populaiei Na’vi, castiga increderea acesteia si isi gaseste si marea dragoste, Neytiri, o localnică. Aici poate sa alerge, sa vaneze, aici este ceeea ce englezii numesc: “He’s the One!”. Asadar alegerea personajului Jake mi se pare foarte simpla si foarte logica. Omul, in micimea lui ca fiinta slaba, doborata de orice greutate cat de mica alege ceea ce e mai bine pentru el. Dincolo de aparente, dincolo de dorinta de a ajuta populatia Na’vi, dincolo de dragoste pentru cea cu care-si va uni destinele se afla dragostea de sine, dragostea de propria-i viata, de posibilitataea de a avea intr-o alta lumea tot ceea ce pe Pamant nu a putut avea: o viata normala, posibilitatea de a merge, de a-si intemeia o familie si mai ales de a fi un lider. Asa ca pentru mine Avatar nu a fost decat inca o poveste despre oameni si despre ceea ce inseamna omul. O fiinta foarte slaba, o fiinta care tradeaza oricand, pe oricine, pentru orice il face sa ii fie mai bine, care inainte de a face un lucru pentru ceilalti indiferent de situatie, timp si spatiu se gandeste la sine. Asta suntem noi oamenii, indiferent ca ne place sau nu. Toti suntem la un moment purtatorii unui avatar, fiecare isi alege propriul avatar in diverse momente ale vietii pana gaseste avatarul care il avantajeaza cel mai mult si ramane cu acesta. Deci, depinde doar de noi sa ne alegem propriul Avatar, sa-l perfectionam pe acesta si sa il adaptam tot timpul in functie de ceea ce ne rezerva viata. Alina B. |
|
Miercuri, 06 Ianuarie 2010 00:03 |
|
Cine oare l-a impins pe Honorius in ale politicii? Membru PDL dinaintea tatalui sau, asa cum singur marturiseste, Prigoana Jr a luat ce a fost mai rau de la idolul sau, Traian Basescu. Ce anume? Modelul propus la alegerile europarlamentare de insasi fiica cea mica a acestuia: EBA sau Elena Basescu. Atunci, norocul ei, care, chiar daca a adus prejudicii mari de imagine tatalui sau, a fost ca a functionat "schema" cu independenta. Dar ce te faci cand legea electorala nu permite altora decat candidatilor partidelor parlamentare sa se bata pentru locul de parlamentar ramas vacant? Sfidezi si mergi inainte....raspunde Boc si sotul Bahmutencei. Cu nesimtirea imbogatitului din nimic si care stie ca nu poate fi prins cu vreo nelegiuire, mondenul Prigoana senior ne mai arunca un scuipat exact intre ochi:" Sa zica merci romanii ca n-o pun pe Bahmuteanca sa candideze". Asta da gluma si mai buna. Multumim domnule Prigoana. Multumim ca inca romanii mai pot fi indignati. Multumim lui Boc pentru ca ofera sansa unui tanar precum Honorius sa se afirme in viata. Ii multumesc in numele tinerilor care campanie de campanie lipesc afise pe ninsoare sau pe ploaie pentru ca eternii politicieni sa ajunga in Parlament. Acesti tineri din pacate nu au un tata pe care sa il cheme Prigoana. Honorius are. In schimb, nu are rusine. Ce sa mai vorbim de inteligenta... Nu am niciun dubiu ca la fel cum au ajuns multi anonimi si scapatati in Parlament, Honorius se simte frustrat si crede ca locul lui e langa ei. Doar ca nu o sa se intample. Cel putin nu la alegerile astea. Stefan Dabu |
|
Luni, 28 Decembrie 2009 18:19 |
|
Ca toti cei ce locuiesc de multa vreme in strainatate, am auzit si eu mereu prietenii din tara plangandu-se de ce se petrece cu si la postul numit Realitatea TV. I-am privit mereu cu superficialitate. Dupa ce ai vazut la CNN campania pro-Obama, de anul trecut, ce te mai poate mira sau indigna? Ce poate fi mai rau?! Zilele acestea am avut insa ocazia sa urmaresc pe internet o emisiune in format “talk-show” la Realitatea. Si apoi, pentru ca socul pe care l-am avut m-a lasat stupefiat, am mai urmarit inca una, si inca una. Nu din masochism. Reflexul profesional m-a obligat sa o fac pentru a fi sigur ca ceea ce vad nu este un caz nereprezentativ, ci un pattern. Concluzia acestui exercitiu nu a fost atat conceptuala cat fiziologica: un ciudat amestec de stare de greata si revolta viscerala. Am inteles si eu ce simteau prietenii din tara. Trecand insa peste acest moment, raman cateva observatii si comentarii la rece. Un experiment psiho-sociologic Sa spui ca tot ceea ce fac “moderatorii” si producatorii emisiunilor in cauza reprezinta o insulta la adresa profesionismului si bunului simt, este o observatie banala. Ceea ce avem acolo este un experiment social, un laborator natural. In Romania anului 2009 avem autoselectat un esantion de specimene pentru un studiu de psihologie politica si poate de psiho-patologie. Avem adunati la un loc un grup de indivizi ce ofera o mostra clara de cum arata caracterul si structura personalitatii modale a propagandistului tipic, a omului ce executa pe linie ierarhica functia social-politica de a distorsiona adevarul, de a ponegri, a miniti si a manipula. Totul in deplina cunostiinta de cauza cu privire la ceea ce face si la cum arata in realitate lucrurile. Este o observatie clinica ce implica o teza stiintifica. Acest esantion oferit de Realitatea in prime-time nu reprezinta doar niste mercenari de presa. El reprezinta un valoros set de cazuri antropologice ce ne ajuta sa intelegem cum a fost posibila propaganda nazista sau comunista, cum functioneaza suportul ei uman. El ne ajuta sa intelegem de ce ceea ce s-a intamplat din acest punct de vedere in secolul 20 nu a fost o aberatie ci ceva ce isi gaseste oricand resurse si instrumente in unii dintre oamenii ce ne inconjoara. Responsabilitate la varful piramidei Cine poarta responsabilitatea pentru acest experiment? Primul gand duce la patronul trustului. Nu stim multe despre el dar tot ceea ce stim indica profilul a ceea ce anglo-saxonii numesc un “confidence-artist” tipic. Traducerea romana este imperfecta – un sarlatan, un escroc special ce speculeaza increderea si naivitatea celor din jur cu calcul si premeditare studiate. Omul ce se poate prezenta victimelor ca orice – investitor, bancher, conte, aviator, peste, inventator, filantrop etc. - ce isi joaca rolul cu maiestrie, obtinand astfel influenta si foloase materiale. Exista o intreaga literatura despre acest tip uman si ispravile sale (interesant, unul din marile personaje ale acestei literaturi, escrocul Felix Krull, al lui Thomas Mann, este prezentat de autor ca fiind de origine romana). Exista de asemenea o literatura de studii psihologice pe tema in cauza. Pentru cineva care a studiat din interes personal problema “con-artistilor” (am avut ghinionul sau privilegiul sa fiu apropiat unuia) legendele care circula pe seama patronului Realitatii sunt atat de tipice schemelor standard ale “con-artistry” ca simti o dezamagire la atata lipsa de fantezie din partea sa si la atata naivitate din partea victimelor sale. Oricum, este clar ca avem de a face cu o figura tipica. Nu foarte inventiv sau inteligent. Dar cum un “con-artist” poate juca orice rol, intr-o lume atat de lipsita de sofisticare sociala cum e cea a tranzitei romanesti, omul joaca convingator rolul de “inteligenta malefica” si prinde la elitele educate. Poate ma insel si sunt nedrept dar pana acum nu am vazut nimic care sa indice altceva. Ideea nu este insa de a face analiza individului ci de a spune ca a vorbi de responsabilitate in cazul acestei categorii de persoane inseamna a glisa rapid in planul strict penal. Considerentele morale sau de caracter nu privesc acest tip uman. Atat deci despre responsabilitate la varful piramidei experimentului social Realitatea TV. Responsabilitate la baza piramidei Sa privim scurt la problema responsabilitii la baza piramidei: moderatorii si producatorii in cauza. Am spus: lucrurile sunt simple, vorbim despre un esantion auto-selectat de indivizi ce foarte probabil ar executa sarcinile de manipulare si denigrare in orice conditii si in orice sistem social. Sa explicam: vagile urme de constiinta sunt greu detectabile in comportamentul lor profesional. Neputandu-le detecta ferm, e greu sa speculam unde se poate opri ticalosia lor. Ar gira un regim ucigas de ziaristi incomozi cum este cel al Rusiei lui Putin? Ar gira lagare de concentrare pentru opozantii patronilor lor? Ar gira un regim de tip Milosevici? Unde se vor opri? Nu sunt intrebari academice. Vorbim de lumea contemporana. Sa fim scuzati daca nevazand nicodata manifestarea constiintei lor umane sau profesionale in actiune, formulam o astfel de intrebare. Este perfect legitima. In plus mai este ceva: Acesti oameni nu au o profesie, nu au o disciplina, nu au un reper de conduit bazat pe principii ferme. “Munca” lor o poate face orice istet alfabetizat si cu ceva training, adus de pe strada. Principala lor calitate fiind tupeul, ei reprezinta de fapt o resursa umana foarte usor substituibila. Nesimtirea si tupeul fiind excedentare in societatea roamneasca, concurenta este imensa. De aici o cursa continua de a fi pe plac patronului care ii poate inlocui oricand cu un aspirant mai agresiv, mai lipsit de scrupule. Pe scurt, responsabilitatea la acest nivel este o chestiune complicata. Este clar ca (a) natura acuala a societatii romanesti si (b) structura si influenta institutiilor si asociatiilor profesiei de jurmalist au o parte de responsabilitate pentru ca permit aceste concentrari in exces de neprofesionism si ticalosie. Nici societatea romaneasca nici asociatiile profesionale nu sunt capabile se genereze anticorpii necesari. Victimele colaterale Sa spunem un lucru important: Cele de mai sus nu vizeaza ceilalti angajati ai trustului. Imensa majoritate au mers la Realitatea sa-si faca meseria, nestiind in ce situatie vor ajunge. Este nedrept, dar lumea este asa facuta ca in viata ajungem de multe ori in situatia in care trebuie sa lucram in conditii ce nu ne satisfac standardele morale si profesionale. Dar trebuie sa continuam pentru ca fie lipsesc alternativele, fie conjunctura ne tine blocati, fie probleme personale sau de familie fac orice alte considerente sa fie secundare. A blama acesti oameni pentru responsabilitatile altora este nedrept. Intelegem drama lor. Lasam privirea in jos. Restul este tacere. Emil Hurezeanu Cineva trebuie sa fie insa responsabil moral pe lantul ce leaga varful piramidei, de baza ei. Con-artistul patron, de ticalosii din studiouri. Si aici este teribilul soc pe care l-am avut. Pentru ca exista acolo, in acest lant ierarhic o persona care, in opinia mea, nu are nici o circumstanta atenuanta pentru ceea ce face. Nici personal, nici conjunctural, nici economic, nici social nu exista scuze pentru acest om. Numele sau este Emil Hurezeanu. Functia sa este de director al trustului Realitatea Catavencu. El este omul care gireaza moral masluirile, el este cel ce accepta tacit abuzurile din studiouri, el este cel ce tace in fata manipularilor evidente cand ar trebui sa vorbeasca. Sa spunem fara menajamente cum se vad lucrurile: Daca Emil Hurezeanu continua sa taca, exista riscul ca sa ajungem curand la concluzia ca ceea ce Maria Vlas si Nicolae Popa au fost pentru escrocheria economica numita FNI, Hurezeanu este pentru escrocheria mass-media numita Realitatea TV. Nedrept poate dar cine ne-ar putea condamna? De la inaltimea autoritatii sale singulare in presa romaneasca, azi Emil Hurezeanu nu numai ca auto-distruge un ultim reper uman si profesional in viata noastra publica dar si gireaza moral vicierea structurala a unor alegeri democratice. Acest om ar fi trebuit sa stie mai bine. De la acest om aveam alte asteptari. Dezamagirea in ceea ce-l priveste nu are cuvinte. Cazul Emil Hurezeanu este bulversant. Ma doare profund sa scriu aceste randuri. Nu stiu ce vede dumnealui cand se uita la emisiunile prime-time ale postului ce-l pastoreste. Nu stiu ce mai vede cand se uita in oglinda. … De ce un om cu o asa tinuta si de un asemnea calibru a acceptat sa joace acest rol sordid croit de un “con-artist”? De ce a facut asta exact atunci cand viata publica avea nevoie atat de mult de el? Cum putem intelege si accepta acest paradox dureros al cazului Hurezeanu? Sunt intrebari la care incerc sa gasesc un raspuns dar la care nu pot raspunde. Sursa: Hotnews.ro |
|
Duminică, 27 Decembrie 2009 00:29 |
|
Nu stiu cine il consiliaza pe Antonescu, dar ar trebui sa se linisteasca si sa mai lase omul sa mai respire, a fos invins de 2 ori in interval de 14 zile. Unii oameni nu stiu sa piarda, iar Antonescu se incapataneaza sa confirme aceasta zicala, ultima lui declaratie conform careia, citez “Băsescu a câştigat alegerile cu ajutorul SRI, SIE, STS, al Parchetului general şi al DNA” este de toata rusinea. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Marţi, 22 Decembrie 2009 14:23 |
|
(Articol apărut în numărul din 22 decembrie al Revistei 22) Statul roman, în accepţiunea lui de aparat administrativ, a demonstrat în ultimele două decenii că materia în care a dovedit cea mai consecventă performanţă este aceea de a ne complica vieţile. Mai întotdeauna în regim de urgenţă, în regimul ordonanţelor de urgenţă. Din ce în ce mai multe legi, norme de aplicare ce se bat cap în cap, instituţii care se suprapun şi se contrazic, structuri parazitare, reglementări stufoase şi ambigue. Un întreg hăţiş pe care statul l-a creat într-un fel în care un cetăţean sau o firmă să nu se poată descurca decât apelând mereu la stat. Un sistem în care statul nu consumă resurse în primul rând pentru subiecţii lui, ci mai ales pentru funcţionarii lui, pentru propria perpetuare şi extindere. E un cerc vicios care trebuie rupt. Ce-ar fi dacă, la 20 de ani de la revoluţie, ne-am propune să facem din România o ţară de nota 10? Nu doar la figurat, ci şi la propriu. O ţară împărţită în 10 regiuni administrative, condusă cu 10 ministere şi colectând doar 10 taxe. O ţară în care orice text de lege să nu aibă mai mult de 10 pagini iar orice contract cu o autoritate publică să fie publicat pe internet în maximum 10 zile. Probabil că cel mai frecvent cuvânt care v-a venit in minte cand ati terminat de citit fraza de mai sus a fost “imposibil”. Posibilul e principala armă de succes a spiritului antreprenorial. România are nevoie în 2010 de un nou val de antreprenoriat. Acela al antreprenorilor trecuţi prin toate fazele capitalismului autohton (srl-ul de apartament, privatizarea şi multinaţionalizarea) care însă vor avea nevoie de asocieri cu antreprenori străini. Principalul motiv pentru care avem nevoie de acest parteneriat nu e nici de ordin financiar, nici al competenţelor, nici al creativităţii. Principalul motiv e unul care ţine de deschidere şi îndrăzneală. Trăim într-o cultură a lui “nu se poate”. E prima reacţie pe care cei mai mulţi dintre noi o avem cel mai des la auzul unei idei noi, al unui proiect care iese din rând. În experienţa mea de peste 18 ani de lucru cu străinii, asta a fost diferenţa fundamentală. Aici, la o idee nouă, prima reacţie e să ni se explice de ce n-o să meargă. Răspunsurile sunt din categoria: nu se poate, nu acum, nu aici, n-are cine, n-o să vrea nimeni etc. În cazul străinilor cu care am lucrat, şi am lucrat cu parteneri de nationalităţi diverse, după prezentarea unei idei noi prima reacţie nu viza îngroparea proiectului, ci înţelegerea lui. Nu mi se explica de ce n-o să se poată, ci eram întrebat cum mi-am propus să se poată. Ce vreau să fac, când, cu cine, cu ce resurse, în ce etape, de ce ajutor am nevoie etc. Iar apoi, de cele mai multe ori eram încurajat să dau drumul la treabă. Aşa merge lumea înainte. Imaginaţia şi inventivitatea noastră nu au limite când trebuie să descoperim motive pentru care nu. Trebuie să învăţăm de undeva cum să folosim resursele astea spectaculoase de creativitate ca să da. E un efort individual, înainte de a fi unul colectiv. Eu îl fac şi pot depune mărturie. E nevoie de exerciţiu mult şi constant. Zilnic. Trebuie ca în mod conştient să îmi reprim înclinaţia instantanee de demolare şi să caut, să creez şi să structurez în mine, iar apoi cu interlocutorul, o cale de construcţie. Orice strategie, pentru a avea şanse de succes, trebuie să plece de la un concept bun. Adică în primul rând simplu, uşor de înţeles şi de urmat. Nu neapărat uşor de pus în practică dar cel putin uşor de adoptat ca scop. “O ţară de nota 10” poate fi un astfel de concept. Perfectibil, de bună seamă, dar cu un punct de plecare fezabil. Sunt convins că se poate face. Bineînţeles că ne putem restructura societatea, instituţiile şi modul lor de funcţionare şi altfel. Dar avem nevoie de simplitate şi claritate mai mult decât de orice altceva. O ţară de nota 10 are nevoie de un stat de nota 10 pe care românii să vrea să îl finanţeze şi de care să fie mândri. Spiritul nostru antreprenorial poate crea presiunea necesară iar 2010, anul în care statul va avea nevoie de bani mai mult decât oricând, reprezintă o bună oportunitate. Fac această propunere şi cu gândul la revoluţia de acum 20 de ani. Aş vrea, în memoria celor care şi-au dat atunci viaţa, să facem din România o ţară pentru care sacrificiul lor să fi meritat. P.S.: Am propus acest concept la “Gala Economia în 2010”, o dezbatere organizată de The Money Channel în 17 decembrie la Palatul Bragadiru. Alături de alţi câţiva oameni de afaceri, am fost invitat să spun la ce mă aştept şi cum cred că ar trebui abordat 2010. Aşa cred că ar trebui abordat, cu multă deschidere şi îndrăzneală. Cosmin Alexandru |
|
Vineri, 18 Decembrie 2009 15:37 |
|
Avem o dedicatie pentru numitul Traian Basescu, cu ocazia ultimei reusite si mai ales pentru numirea ca prim –ministru a inconfundabilului Boc-trosc. Semnalul este unul simplu: legaturile sunt atat de puternice in politica romaneasca incat disperarea, neajunsurile, somajul, datoria externa nu le pot destrama. Ii uram lui Boc sa faca trosc si sa emigreze, oriunde dar nu in Noua Zeelanda pentru ca acolo o sa plecam noi. Melodia ilustreaza inocenta celor care l-am votat pe Basescu sperand la mai bine si implicit inocenta este rasplatita cu ....urmarea o veti asculta... enjoy! |
|
Citeşte mai mult...
|
|
Duminică, 13 Decembrie 2009 09:16 |
|
Site-ul romanesc dedicat formatiei anunta revenirea in Romania a formatiei Rammstein dupa 5 ani (prima data au fost aici cu ocazia filmarilor videoclipului Rosenrot). Ei par sa fiigureze pe lista festivalului Sonisphere alaturi de Metallica, festival ce va avea loc in Romania intre 25 si 27 iunie 2010. Rammstein sunt momentan in turul “Liebe Ist Fur Alle Da” care promoveaza ultimul lor album, cu acelasi nume. Am trecut de fromalitati, acum trecem la subiectivisme si aberatii. Acest concert nu trebuie ratat. Oricat de afon sau ghita-contra ai putea fi, n-ai cum, ca fiinta umana pana in vreo 40 de ani, sa ratezi acest concert. Cei de la Rammstein, in afara unei muzici unice, au bunavointa sa ofere fanilor niste spectacole incendiare asa cum nicio alta formatie de pana acum nu a mai indraznit s-o faca. Fiecare concert al lor este o flacara vie, un spectacol de lumini, efecte si pirotehnie imbinate perfect cu armoniile melodiilor lor. Chiar daca nu ai cunoaste limba germana si nici vreun vers al lui Till Lindemann (solistul formatiei), nu cred ca daca te-ai duce la un concert al lor te-ai putea abtine sa nu canti si tu, cum poti, de la inceput pana la ultima nota. Imi cer iertare celor care cred ca Rammstein este o formatie de mana a doua, le respect preferintele. Insa preferintele mele sunt preferintele mele si faptul ca nu ezit sa pun laolalta nume precum Elgar, Shostakovich, Mahler sau Wagner cu numele Rammstein cred ca spune multe. Muzica e simtire si daca nu o intelegi, nu ai cum sa simti simtirea, deci nu ai cum sa accepti muzica respectiva. Rammstein e numai simtire si chiar si doar pentru atat merita tot respectul. P.S.: Da, si in “Pussy” e ceva simtire. Simtire, nu simturi sau pofte... Victor B. |
|
Marţi, 08 Decembrie 2009 22:50 |
|
Al doilea mandat este pentru manualul de istorie. Va intra în paginile lui cu realizările sale. Dacă le va avea. Cu 4 zile înainte de turul al doilea, decisiv, al alegerilor prezidenţiale, până şi cei mai consecvenţi susţinători ai lui Traian Băsescu se împăcaseră cu ideea înfrângerii. Că diferenţa nu era de 6-8 procente, cum pretindeau instituţiile de sondaj, proprietatea oligarhilor, ci doar de 3-4 era deja un amănunt lipsit de relevanţă. Victoria „Coaliţiei Anti“ părea atât de sigură, încât oligarhii nu şi-au mai luat nici cele mai mici măsuri de precauţie. Proiectul lor, împiedicarea ca Băsescu să obţină un al doilea mandat, era pe punctul de a reuşi. Mai trebuia să aştepte doar câteva zile. Aroganţa, pentru că nu-l poţi bănui pe Dinu Patriciu de atât de multă prostie, ba dimpotrivă, l-a făcut pe arhitectul alianţei PSD-PNL să se întâlnească ostentativ cu Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu şi S. Roşca Stănescu, parcă pentru a confirma acuzaţiile lui Băsescu la adresa oligarhilor care trag sforile în politică. Tot aroganţa trebuie să-l fi împins pe Dinu Patriciu să conducă personal faimosul atac cu filmul de la Ploieşti împotriva lui Băsescu, chiar din studiourile Realităţii TV, ca pe o şarjă de cavalerie pe dealurile de la Waterloo. Bomba de campanie s-a transformat în braţele lui Patriciu într-o pocnitoare. Dorinţa de a-l lovi personal pe Băsescu, pe care-l consideră vinovat pentru noaptea petrecută în ancheta procuraturii din 2005, l-a împins să intre în direct la Realitatea, pentru a confirma – a câta oară – teoria că oligarhii se află în spatele candidatului Mircea Geoană. „Coaliţia Anti“ încă mai spera în obţinerea victoriei până în seara dezbaterii televizate. Totul s-a năruit când Geoană a recunoscut că s-a întâlnit cu Sorin Ovidiu Vântu. Până şi cei mai aprigi susţinători ai preşedintelui PSD au privit îngheţaţi fotografiile care-l înfăţişau pe Geoană intrând la miez de noapte, cu 20 de ore înaintea confruntării televizate, în casa oligarhului. Vizita la Vântu a îngropat cariera politică a lui Geoană. Ea rămâne un episod obscur, ca atâtea altele din istoria recentă a României, dar decisiv. Extrădarea din Indonezia a lui Nicolae Popa, colaboratorul lui Vântu la FNI, anchetarea sa şi respectiv reluarea cercetării lui Vântu ar putea să ne sugereze, cel puţin, dacă e vorba doar de aroganţă, prostie sau e o veritabilă conspiraţie. Nervozitatea cu care oligarhul însuşi a ieşit după dezbatere la Realitatea, anunţând că Geoană a fost invitat să se relaxeze pentru că era încordat, indică aroganţa drept cauză a acestei inexplicabile întâlniri. Nu Băsescu l-a înfrânt pe Geoană duminică. Pe Geoană l-a înfrânt aroganţa oligarhilor care s-au crezut dumnezei pe pământ. Lor trebuie să le mulţumească Băsescu. Familiei Voiculescu, pentru că Antenele ei, cu Ciuvică, Ciutacu, Tudor, Badea, Ciorbea, Teodorescu, Stan etc. ne-au confirmat, seară de seară, că, prin ceea ce face, Băsescu este singurul adversar redutabil al oligarhilor, iar Monica Macovei şi Daniel Morar sunt coşmarul politicienilor corupţi care au devalizat România şi sustrag banul public. Lui Vântu ar mai trebui Băsescu să-i mulţumească pentru că Nistorescu, Tatulici, Popescu, Dinescu, Dumitrescu, Sincai, Prelipceanu, Chirieac, Roşca Stănescu, Ursu etc., mai ales în ultimul an, ne-au scos din casă şi ne-au trimis la vot, tocmai pentru a sancţiona manipulările grosolane ale Realităţii TV. Oricâtă apă ar curge pe Dunăre, nu va putea să spele toată ruşinoasa prestaţie a multor jurnalişti care şi-au privatizat profesia şi conştiinţa. E lungă lista celor cărora ar trebui să le mulţumească Băsescu. Scandalos, cu totul scandalos este faptul că pe această listă se află Alexandru Sassu, preşedintele director al televiziunii publice. Adică o televiziune plătită din taxele strânse de la mine şi de la dumneavoastră. Care, de foarte puţine ori, în ultimii 20 de ani şi-a îndeplinit misiunea pe care orice televiziune publică o are. Cât despre Băsescu...? După ce le va mulţumi oligarhilor pentru că ne-au convins că el este singura soluţie rezonabilă pentru fotoliul de preşedinte, ar trebui să-şi demonstreze sieşi, dar şi nouă, că ştie ce să facă cu victoriile pe care le obţine. Al doilea mandat este pentru manualul de istorie. Va intra în paginile lui cu realizările sale. Dacă le va avea. Acolo nu mai sunt oligarhii să-l ajute. Profesor Armand Gosu, Revista 22 |
|
Joi, 03 Decembrie 2009 22:22 |
|
In urma confruntarii mediatizate pe principalele posturi de televiziune din acesta seara, am avut ocazia sa ne facem o imagine clara asupra invingatorului din data de 6 decembrie. Circ, acuze, minciuni, juraminte pe biblie, dar de departe prostie. Nu degeaba Iliescu l-a numit prostanac, Basescu in nenumarate randuri l-a creionat drept o marioneta in mainile unor papusari ca: Vantu, Iliescu, Patriciu samd. Cum sa poti spune ceva de genul ca “ VANTU este malefic” si in mai putin de cateva ore sa zbori in vizuina raului explicandu-i cu DEX-ul in mana interpretari pe tema malefic sau nu. Cu aceeasi mana care a curatat pantofii lui Vantu, Geoana jura ca nu fura, nu a furat si nu va fura, bun, insa isi nu poate explica prezenta la Vantu. Interpretari exista cu sutele, numele lui Popa, mana dreapta a lui Vantu, condamnat la 15 ani de inchisoare este pe buzele tuturor, el poate fi motivul pentru care Vantu isi va petrece niste ani buni in inchisoare. Repetand obsesiv numele primarului Johannis, Mircea Geoana s-a aratat romanilor pierdut fara banca de rezerve care nu putea, din fericire, sa ii arunce un colac de salvare: a baiguit haotic pe teme de politica externa, s-a impotmolit in detalii legislative sau constitutionale, a negat legile la care a lucrat si pe care le-a sustinut in Parlament. Reprosul meu?Falsitatea. Chiar daca ai fost ambasador in SUA si joci tenis de camp sau sah, nu poti sa ai pretentia ca cineva, oricat de idiot ar fi el, sa inghita pe nemestacate, aberatiile insirate fara rusine in fata camerelor de luat vederi. Slab pregatit si fara de ajutor in ghearele marinarului, Geoana isi poate lua ramas bun de la viata politica. Fara a fi prezent la dezbatere, Adiran Nastase isi pregateste revenirea in primul rand al politicii. Asteapta infrangerea "diplomatului" Geoana. S.S |
|
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 12:13 |
|
Pe Traian Basescu il voteaza, mai ales, locuitorii marilor orase, oamenii care au terminat cel putin liceul, dar si multi dintre cei cu studii superioare. Pe Traian Basescu il voteaza, potrivit sondajelor, multi dintre cei care cred ca accesul la dosarele Securitatii este foarte important, cei care au foarte multa incredere in Uniunea Europeana si NATO, cei care cred ca experienta comunismului nu mai trebuie repetata, dar si cei care cred ca homosexualitatea nu trebuie interzisa prin lege. Pe Traian Basescu il voteaza toti cei care stiu ca nu este un lux inutil sa faci curatenie printre politicieni, indiferent de rangul lor, si ca existenta Directiei Nationale Anticoruptie nu este o ingerinta capricioasa. Pe Traian Basescu il voteaza, mai ales, oamenii care citesc zilnic carti, cei care urmaresc evenimentele politice din mai multe surse si sunt pasionati de politica. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
|
Pagina 1 din 5 |
|
|
Comentariul Zilei
Furie, Tristete, Teama, Bucurie
07-03-2010
Iar a inceput sa ma critice, sa se inchida si sa fie rece. Strang cana cu ceaiul inca fierbinte in maini. As vrea sa o arunc pe gresie, sa se faca tandari si ceaiul sa se imprastie artezian in toata bucataria. Sau macar sa o strang pana crapa. De furie. Merg pe strada si ma gandesc la liceu. Tocmai am trecut pe langa Lazar, pe Schitu Magureanu si merg pe langa Cismigiu. Imi amintesc de o toamna aurie cu iesiri la bere si flirturi subtile, ca niste esarfe in dar. Plec capul si zambesc. Cu tristete. E ora 1:34 noaptea. Stau in pat si imi derulez in minte din nou ce am de facut dimineata urmatoare: ma trezesc, ma imbrac cu hainele de pe umeras, mananc un kiwi si doua felii de paine prajita cu unt si miere, citesc ideile principale de pe cartonase. Maine voi tine primul meu training. Inchid...
Citeste mai departe...
De ce spui DA, când ai spune NU?
01-03-2010
Pentru o fată bună, sexul este o expresie a dragostei. În ziua de azi, însă, este din ce în ce mai greu să fii o fată bună. Eşti o femeie atractivă – şi asta nu îţi displace. Vrei să placi bărbaţilor din jur. Din păcate, unii dintre ei te plac ceva mai mult decât ai fi dorit. Şi nu ezită să se folosească, fără remuşcări, de cele mai penibile tertipuri pentru a se strecura în patul tău. De aceea, multe tipe – şi nu mă refer la prostituate, sau alte categorii plătite pentru prestaţiile lor sexuale – ajung să facă sex cu oameni pe care nu îi doresc, din cele mai neaşteptate motive. Sex de o calitate absolut mediocră, afirmă ele. Ah) Sex caritabil Nu eşti Whoopi Goldberg în seria „Sister Act”. Şi totuşi, în clipa în care individul ext...
Citeste mai departe...
Implementarea Tratatului de la Lisabona
13-02-2010
Ca să-şi realizeze potenţialul şi să devină un adevărat centru de putere global, UE va trebui să-şi avanseze integrarea politică, să împuternicească real autorităţile centrale şi să-şi redefinească modelul economic în aşa fel încât să poată concura economic. Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în noiembrie 2009, guvernanţii statelor europene s-au angajat în negocieri animate pentru selecţionarea primului preşedinte al Consiliului European şi a înaltului reprezentant pentru Politică Externă al UE. Pentru federaliştii europeni, rezultatul final a fost o mare dezamăgire. Preşedinte a ajuns să fie Herman Van Rompuy, un politician puţin cunoscut şi modest, în vârstă de 62 de ani, membru al guvernului belgian, recrutat ca pr...
Citeste mai departe...
Armand Gosu: PSD între ezoterism şi reformă
20-01-2010
Social-democraţia românească este sublimă..., dar inexistentă. PSD poate să fie orice, numai social-democrat nu. Pentru sănătatea democraţiei din România este mai important ca oricând să existe o construcţie solidă de centru-stânga. Sigur, Hrebenciuc cu „flacăra violet“ poate fi amuzant, la fel şi familia Geoană povestind ultimele experienţe paranormale. Voluptatea cu care media comentează aceste declaraţii îi confirmă pe cei mai pesimişti analişti, care vorbeau despre OTV-izarea presei din România. Dar nu media este subiectul acestui editorial, ci destinul social-democraţiei româneşti. Venit în fruntea PSD cu un mandat de reformă în primăvara 2005, Mircea Geoană a eşuat pe multiple planuri. N-a izbutit să cureţe partidul de corupţi şi de perso...
Citeste mai departe...
Cum am vazut eu Avatar
15-01-2010
Cu siguranta ati auzit toti de Avatar. Pe la stiri, in reclame, pe internet, peste tot. Cu siguranta Avatar este, dupa 2012, liderul in ceeea ce priveste subiectele cinematografice. S- a vorbit chiar despre “sindromul Avatar”, sindrom ce creeaza depresie, tristete. Am zis ca un asemenea film trebuie vazut. Asa ca inarmata cu rabdare, apa si mancare ( pentru ca filmul tine 3 ore) ma duc la film. Intr-adevar filmul domina in efecte speciale superbe, lumea Na’vi fiind o oglinda a lumii pamantene in varianta perfectiunii, un fel de Eden. Totul este perfect, totul este conexiune, natura convietuieste cu omul in perfecta armonie, este in conexiune cu acesta, il apara de toate elementele straine care ar putea distruge acest echilibru perfect. Mai trebuie spus ca cel care a creat si im...
Citeste mai departe...
Cele mai comentate
|
