Un strop de bucurie de Craciun pentru micutii din centrele de plasament din Capitala

Un strop de bucurie de Craciun pentru micutii din centrele de plasament din Capitala

Nici in acest an, Mos Craciun nu i-a uitat pe copiii mai putin norocosi din sectorul 5 al Capitalei. Gratie eforturilor si contributiei caritabile a reprezentantilor si donatorilor Asociatiei Cetatenilor Europeni Implicati (ACEI), copiii din doua centre de plasament din Capitala au avut un motiv in plus pentru a zambi.

Micutii din Centrul Rezidenţial pentru Copii cu Dizabilităţi si Adapostul de zi si noapte “Copiii strazii” au fost vizitati de «reprezentantii« lui Mos Craciun. Si cum era firesc, acestia nu au venit cu mana goala. Din cadourile celor mici nu au lipsit pretioasele dulciuri si jucarii, precum si obiecte extrem de utile precum piese de mobilier, haine, incaltaminte, paturi, medicamente, produse de intretinere si alimente.

craciun_copii1

« Suntem recunoscatori celor care doneaza pentru ca acesti copii sa aiba un pic mai mult. Dorim sa fim alaturi de copiii institutionalizati in fiecare an. Din 2013 de cand am demarat aceste actiuni caritabile, am descoperit latura umana a romanilor. Doresc sa daruiasca si sa faca fapte bune. Le multumim in numele micutilor din sectorul 5«, a declarat Sebastian Catrangiu, project manager in cadrul ACEI.

craciun_copii3Asociatia Cetatenilor Europeni Implicati (ACEI) este o organizatie neguvernamentala din zona apararii drepturilor omului, cu interese in crearea unui climat care sa favorizeze dezvoltarea comunitara. In acest scop, ACEI deruleaza mai multe proiecte care au in vedere strangerea de fonduri pentru cauze sociale. Un vehicul important pentru succesul acestui demers este Stai un Pic Charity Shop (www.staiunpic.ro) din strada Dianei nr. 1, sector 2, Bucuresti – un spatiu interactiv unde cei dornici de implicare pot participa la evenimentele ACEI, iar cei care doresc sa contribuie la ajutorarea celor mai putin norocosi, pot lasa donatii.