Traian Băsescu: Chem românii la referendum!

Traian Băsescu: Chem românii la referendum!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în această seară că a decis să convoace un nou referendum în care românii să se pronunţe asupra reducerii numărului de parlamentari la 300 şi adoptarea Parlamentului unicameral.

Principalele declaraţii ale lui Traian Băsescu:

“Mi-am început cel de-a doilea mandat, premergător lui, obiectivul în campanie a fost modernizarea statului, un stat flexibil, uşor, ieftin. De aceea a fost şi procesul de reducere a personalului bugetar. Un obiectiv a fost şi revizuirea altor instituţii, una din ele este Parlamentul României. Un Parlament care poate fi caracterizat ca ineficient şi desprins de realităţile legislative. Marţea sau miercurea parlamentarii votează 50 de legi fără să ştie despre ce e vorba. Practic Parlamentul funcţionează ca un Parlament unicameral. De aceea am declanşat un referendum – parlament unicameral, 300 de parlamentari. A fost un referendum valid. În aceste condiţii, am iniţiat procesul de revizuire a Constituţiei care punea în aplicare rezultatul referendumului, pe care l-am considerat obligatoriu în baza art. 2 din Constituţia României. Cea mai puternică formă de suveranitate. Din păcate, acum o lună, plenul Parlamentului a respins propunerea de revizuire a Constituţiei. S-a trecut la elaborarea unei noi Constituţii în care nu se ţine cont de rezultatele referendumului din 2009.

Această atitudine a Parlamentului României, a majorităţii USL nu este compatibilă cu statul de drept şi creează un precedent periculos în care se refuză punerea în aplicare a voinţei libere exprimată de popor. Această atitudine a majorităţii USL nu are nimic în comun cu democraţia.

Misiunea mea este să apăr interesele poporului român până la capă. Am declanşat procedura unui nou referendum: dacă românii doresc un Parlament unicameral şi dacă vor 300 de parlamentari. Procedura este la început. Există posibilitatea ca CCR să respingă o lege de revizuire a Constituţiei care nu ţine cont de referendum. Voi emite decretul în aşa fel încât să dau posibilitatea românilor să se pronunţe din nou dacă doresc Parlament unicameral şi Parlament cu 300 de parlamentari. Dacă legea referendumului va fi modificată cu 30% prezenţă, voi emite decretul privind referendumul astfel încât şi acest referendum să treacă cu 30%.

Sunt hotărât să-i determin pe parlamentari să respecte votul cetăţenilor.”