Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit luni de creştini / Obiceiuri și tradiții

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit luni de creştini / Obiceiuri și tradiții

Creștinii ortodocși îl celebrează luni pe Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă. Tot astăzi este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat ocrotitorul şi patronul aviatorilor.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit pe 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.
Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
citeste mai mult