test

Romanii nu isi pierd increderea in Uniunea Europeana

Romanii nu isi pierd increderea in Uniunea Europeana

Conform unui barometru dat publicitatii de Comisia Europeana, romanii sunt pe primul loc la capitolul incredere in Uniunea Europeana. In schimb, au o părere proastă despre starea economiei, Parlament şi Guvern.

Românii ocupă primul loc în topul încrederii în viitorul Uniunii Europene. 76 la sută dintre ei spun că sunt încrezători, faţă de 53 la sută cât este media europeană. Pe locurile următoare în acest top se află Malta, Polonia şi Croaţia.

Aproape 90 la sută dintre români au o părere proastă despre starea economiei naţionale, faţă de 65 la sută cât este media europeană.

Nici în ceea ce priveşte aşteptările privind economia României în următoarele 12 luni, lucrurile nu stau mai bine. 41 la sută dintre români consideră că situaţia va rămâne la fel, iar 31 la sută cred că economia ţării va fi mai rea în următorul an.

Românii sunt pesimişti şi în ceea ce priveşte locurile de muncă. 35 la sută dintre ei cred că situaţia nu se va schimba în bine şi că nu va creşte numărul locurilor de muncă. Întrebaţi despre impactul crizei asupra pieţei muncii, aproape jumătate dintre cei chestionaţi cred că răul cel mare abia acum urmează.

Nici la capitolul încredere în instituţiile ţării nu stăm foarte bine. 80 la sută dintre români tind să nu aibă încredere în Parlament, iar activiteatea Guvernului abia convinge un sfert din populaţie.

Eurobarometrul a fost realizat în perioada 15 – 24 martie 2014, pe un eșantion de aproximativ 28.000 de cetățeni din statele membre UE.