Revizuirea Constituţiei şi regionalizarea, doar proiecte

Loading ad ...

Revizuirea Constituţiei şi regionalizarea, doar proiecte

Revizuirea Constituţiei şi regionalizarea, cele două mari proiecte de ţară ale Uniunii Social-Liberale, nu vor mai avea loc. Programate pentru acest an, proiectele girate de Crin Antonescu şi Liviu Dragnea, au intrat în impas după decizia Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la admiterea reducerii pragului de prezenţă la referendum, la 30%.
Prevederea unui cvorum redus la referendum este legal, a decis CCR, dar nu la un eventual referendum în acest an. Practic, decizia a amânat pentru 2014 procesele modificării Constituţiei şi regionalizării, proceduri ce au nevoie de aprobarea românilor prin consultare referendară.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat marţi, 6 august, că revizuirea Constituţiei şi regionalizarea se amână pentru 2014. Liderul liberalilor a recunoscut că amânarea este una “regretabilă”.

“Ele nu sunt în aer, sunt amânate. E o amânare regretabilă. Noi ne-am fi dorit mai devreme să facem aceste lucruri, mai ales regionalizarea. Dar cred că e foarte limpede pentru oricine că nu USL, nu noi ca lideri ai acesteia am decis să amânăm îndeplinirea acestor proiecte. (…) Pur şi simplu o Curte Constituţională în care Traian Băsescu are, în continuare, o majoritate a decis în mod aberant că legea referendumului în noua ei formă este constituţională, dar nu se poate aplica decât peste un an. Nu ne putem asigura riscul de a anula aceste proiecte în condiţiile în care 50% plus unu dintre cetăţenii României de pe toată planeta nu s-ar prezenta la vot”, a justificat decizia USL Crin Antonescu.

Regionalizarea este un proiect care este legat fundamental de revizuirea Constituţiei, deoarece USL a introdus în Legea fundamentală noţiunea de regiune. astfel că referendumul pentru aprobarea textului constiuţional ar fi însemnat şi aprobarea reorganizării administrative a României.

Băsescu a anticipat

Cu doar o zi înainte, preşedintele Traian Băsescu anticipa că nu crede că se vor face revizuirea Constituţiei şi regionalizarea, spunând că România a pierdut o ocazie extraordinară în condiţiile în care USL are o majoritate de 70% la ora actuală.
“Nu cred că se va face, acest uriaş de 70% din Parlament şi-a arătat limitele, este incapabil să genereze progres pentru România. Reorganizarea administrativă şi o Constituţie modernă care să simplifice instituţiile statului, inclusiv Parlamentul, ar fi fost proba că această majoritate uriaşă îşi poate depăşi dimensiunea mică din interiorul majorităţii şi lipsa de viziune. Au probat că nu pot, din păcate, şi România a pierdut o ocazie extraordinară, pentru că este foarte puţin probabil să mai ai o majoritate de 70% în următoarele cicluri electorale”, a afirmat Băsescu.

Ponta: Regionalizarea, în acest mandat

Premierul Victor Ponta este convins că regionalizarea va avea loc în decursul “acestui mandat”, fără a preciza însă dacă este vorba despre acest an, anul următor sau chiar 2015. Într-un interviu, premierul Victor Ponta a vorbit despre avantajele regionalizării, dar nu a putut preciza care va fi numărul de regiuni în care va fi împărţită România. “Nu ştim, sunt mai multe proiecte. Unanimitate nu va exista şi cine va căuta unanimitate va eşua în mod sigur. Soluţia este o majoritate rezonabilă şi un respect pentru cei care nu sunt de acord cu majoritatea. Regionalizarea este un proiect al României. Eu nu cred că trebuie să reinventăm roata, dar nici să ne opunem atunci când se dovedeşte eficienţa. Se va întampla în acest mandat, dacă vreţi să fiu foarte politic şi diplomat”, a declarat premierul.

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, de mai multe ori, că dacă referendumul pentru Constituţie nu se va întâmpla în acest an, se va ajunge la “planul B”. “Planul B este ca regionalizarea va fi anul viitor. Nu este doar o amânare, ci şi o pregătire mult mai minuţioasă”, a explicat premierul Ponta.

Loading ad ...