Opiniile CDnews: PSD are nevoie de un nou purtător de cuvânt. Ce fumează Cătălin Ivan?

Opiniile CDnews: PSD are nevoie de un nou purtător de cuvânt. Ce fumează Cătălin Ivan?

Așa președinte de partid, așa partid. Expresia se potrivește și dacă vine vorba despre purtătorii de cuvânt. Iar partidul în cauză este Partidul Social Democrat, cea mai mare formațiune a țării și principalul partid de guvernământ.
Dacă liderul PSD și premierul României Victor Ponta a dat greș rând pe rând atunci când i-a ales drept purtători de cuvânt ai săi pe Andrei Zaharescu și Mirel Palada, nici europarlamentarul Cătălin Ivan nu poate fi suspectat că face vreo treabă bună în exercitarea funcției de purtător de cuvânt al PSD.

În decurs de doar 72 de ore, Ivan s-a decredibilizat prin două declarații aiuritoare. Să le luăm pe rând: prima dintre ele scuza absența premierului în timpul vizitei în România emisarului american Victoria Nuland (asistent al secretarului ame­rican de stat, John Kerry). Atunci când presa a speculat că Ponta a evitat de fapt o întâlnire cu Nuland din lașitate, știind că americanii îi vor reproșa atacurile la adresa statului de drept, a fost rândul lui Ivan să intervină:

“Vizita asistentului secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, are o conotatie profund pozitiva pentru parteneriatul dintre Romania si SUA si a reprezentat un prilej de reiterare a sprijinului Statelor Unite pentru tara noastra. De asemenea, Victoria Nuland a venit la Bucuresti pentru a transmite, din partea presedintelui Barack Obama, un mesaj de felicitare a Executivului si cetatenilor romani pentru implinirea a 10 ani de la aderarea Romaniei la NATO si nicidecum pentru a reprosa ceva Guvernului”

 

De ce declarația lui Cătălin Ivan și practic poziția PSD a fost una penibilă? Mesajul SUA exprimat de Nuland a fost cu totul altul. Americanca a catalogat drept îngrijorătoare “atacurile” asupra independenţei justiţiei, precum şi “provocările” oricărui partid politic asupra sistemului judiciar.

Cea de a doua declarație care l-a descalificat total pe Ivan a fost cea referitoare la declarațiile președintelui PE, socialistul Martin Schultz despre premierul Ponta. În încercarea de a mistifica reproșul adresat public de Schultz la adresa lui Ponta, pentru că șeful Guvernului îl catalogase drept nazist pe Elmar Brook, un eurodeputat neamț. Pe scurt, Schultz i-a cerut lui Ponta sa își retragă jignirile, catalogând aceste declarații neeuropene:

“Am auzit că domnul Brok a fost atacat într-un discurs de premierul român. Media a informat că s-a făcut o paralelă între ceea ce a spus domnul Brok despre imigraţie şi declaraţii ale naziştilor. Este o chestiune pe care o voi clarifica cu domnul Ponta, dar trebuie să subliniez că aceste comparaţii cu naziştii sunt total inacceptabile. În plus, domnul Brok este în mod clar un om de o mare integritate”. “Nu pot să fiu de acord cu astfel de declaraţii făcute de un premier al unei ţări europene”.

Ce porumbel scăpase Ponta: “Avem politicieni demagogi, iresponsabili, populişti, cum e domnul Brok, care au intervenit dese ori şi în România şi erau foarte bine mediatizaţi de presa băsistă, ca nişte extraordinari europarlamentari. Dar, cu această ocazie, am aflat ce gândesc despre români: că trebuie să ne amprenteze, că trebuie să fim toţi eventual ţinuţi în spatele unor garduri electrificate. Ăştia sunt prietenii lui Macovei. Ce vă miră? De fapt, şi gândesc la fel. O gândire nazistă. Şi doamna Macovei are o gândire fascistă, nazistă. Şi domnul Brok la fel. Cine se aseamănă, se adună“.

Iată și intervenția magnifică a lui Cătălin Ivan, declarație total mincinoasă și pe care nu știm cine ar putea să o creadă. Prestația sa jenantă probabil își are resorturile într-o încercare de a-și asigura o nouă candidatură fără emoții în Parlamentul European.

“În primul rând, nu a fost foarte clar la cine s-a referit, pentru că vorbea de preşedintele unei ţări. Apoi, într-un final, a zis de primul-ministru, dar în niciun caz nu era un ton acuzator sau un atac la Victor Ponta, ci pur şi simplu a menţionat declaraţiile lui Brok şi a spus că va avea o discuţie cu primul-ministru, pentru că şi acesta a făcut anumite acuzaţii care nu se fac. A fost totul civilizat, calm, adică nu agresiv, nu l-a tras la răspundere nimeni pe Victor Ponta în Parlamentul European”.

Ireal.

S.D.