Proiect de lege, la un pas de adoptare: Părinții vor putea primi libere plătite și în vacanța de vară

Proiect de lege, la un pas de adoptare: Părinții vor putea primi libere plătite și în vacanța de vară

În contextul în care școlile vor rămâne închise până se termină actualul an școlar, deputații pregătesc o modificare importantă pentru părinți. Aceștia vor putea cere angajatorului libere plătite inclusiv în timpul vacanței de vară, lucru ce nu-i permis actualmente.

Măsura se găsește într-un proiect de lege propus recent pentru adoptare la Camera Deputaților, care deja a trecut de Senat. Astfel, documentul trebuie doar să primească votul favorabil al deputaților pentru a trece de Parlament și a fi trimis șefului statului.

Concret, în legea ce permite părinților să ceară libere plătite de la angajator, când cursurile școlare sunt suspendate, va apărea o prevedere ce va permite acordarea liberelor inclusiv în vacanța de vară, chiar dacă România nu va mai fi în stare de urgență.

„Prin excepție, în anul 2020, prevederile alin. (1) și (1^1) se aplică și pe perioada imediat următoare încetării stării de urgență, până la încheierea anului școlar”, scrie în proiect, făcându-se referire la articolul 1 din Legea 19/2020.

Primul alineat menționat face referire la posibilitatea părinților de a cere libere plătite când se suspendă cursurile școlare, iar al doilea face referire la posibilitatea părinților de a cere libere plătite în timpul vacanțelor, dacă școlile sunt închise din cauza stării de urgență.

Conform regulilor actuale, părinții pot cere libere plătite până pe 12 iunie 2020, adică până la încheierea cursurilor aferente anului școlar 2019-2020. Asta în condițiile în care s-a anunțat recent că școlile rămân închise până la finele semestrului al doilea.

Totuși, părinții nu mai pot cere libere plătite și pentru vacanța de vară, care va începe pe 13 iunie și se va încheia pe 13 septembrie 2020, deoarece starea de urgență se va termina cu mult înainte.

Astfel, din moment ce vacanța de vară face parte de calendarul oficial al anului școlar 2019-2020, rezultă că modificarea pregătită de deputați va permite părinților să ia libere plătite și în perioada 13 iunie – 13 septembrie 2020.

citeste mai mult