Privatizare cu scandal. CFR Marfă, aproape de soarta Oltchim

Loading ad ...

Privatizare cu scandal. CFR Marfă, aproape de soarta Oltchim

Privatizarea companiei de stat CFR Marfă, proces de care depinde soarta a mii de angajaţi, se prefigurează a fi un eşec. Privatizarea colosului feroviar începe să semene tot mai mult cu cea a combinatului petrochimic Oltchim, unde câştigătorul licitaţiei nu a putut achita contravaloarea acţiunilor. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, 22 iulie, că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani “pe la bănci”.

Pe data de 20 iunie, ministrul de atunci al Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu anunţa cu surle şi trămbiţe că “a ieşit fumul alb”, licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile companiei CFR Marfă fiind adjudecat de Grup Feroviar Român (GFR), firmă deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica.
GFR a fost desemnat câştigător după ce a depus o ofertă de 202 milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă şi şi-a asumat investiţii de încă 200 milioane de euro, fiind singurul investitor rămas în cursă după ce americanii de la OmniTRAX şi asocierea Transferoviar Grup şi fondul austriac DonauÊFinanz s-au retras. Compania este nevoită să plătească suma integrală de 202 milioane de euro, cererea de plată în rate făcută fiind respinsă de minister. Dacă iniţial, oficialii de la Transporturi au cerut banii în termen de la 60 de zile de le desemnarea câştigătorului, omul de afaceri Gruia Stoica trebuie să achite în termen de 10 zile de la emiterea unui aviz de Consiliul Concurenţei. Aceast instituţie a fost chemată să se pronunţe asupra efectelor pe care le-ar avea aupra pieţei preluarea CFR de către GFR. Gruia Stoica ar urma să controleze 70% din piaţa de transport feroviar dacă preluarea CFR Marfă va avea loc, existând un risc de monopol.

Băsescu: “Gruia Stoica nu are bani!”

cfr-3818955-mediafax-foto-liviu-chiricaPreşedintele Traian Băsescu a ridicat semne de întrebare cu privire la procesul de privatizare a CFR Marfă. Şeful statului a declarat că patronul GFR nu ar avea banii necesari finalizării tranzacţiei, situaţia care dacă se va adeveri, ar aduce Guvernul Ponta în postura jenantă de anul trecut, când Dan Diaconescu a câştigat pachetul majoritar al combinatului Oltchim, însă privatizarea nu s-a finalizat deoarece patronul Otv nu a avut banii necesari.
“Cel care a câştigat la CFR Marfă caută cu disperare bani la bănci pentru a plăti valoarea la care s-a negociat. Marea mea problemă este că ştiind despre câştigător că are credite pe propria companie, ştiind că trebuie să împrumute 200 de milioane, ce va face cu investiţiile? Dacă acum investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania, şi nu îi găseşte, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei. E nevoie de locomotive moderne, depouri modernizate. Cheia rămâne dacă acel câştigător va putea să o modernizeze şi dacă nu cumva ca să îşi achite datoriile va tăia zeci de mii de vagoane. S-ar putea ca eu să greşesc, dar fiind vorba de o companie atât de mare aş vrea să fiu prudent în entuziasm”, a spus Băsescu.
Reacţia şefului statului vine în contextul în care acesta a anunţat în cadrul aceleaşi intervenţii că nu va lua o decizie deocamdată în privinţa desemnării lui Ovdiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor, lăsându-l pe premierul Ponta ministru interimar până la semnarea contractului cu Grup Feroviar Român pentru privatizarea CFR Marfă.

Domneşte incertitudinea

Fără un ministru în funcţie şi fără o dată clară pentru instalarea lui, la Ministerul Transporturilor domneşte incertitudinea. Guvernul întârzie adoptarea unei hotărâri de privatizare a operatorului de stat CFR Marfă şi nu explică de ce este tergiversat acest proces prezentat, cu câteva săptămâni în urmă, drept un succes major al mandatului fostului ministru al transporturilor Relu Fenechiu.
Situaţia companiei CFR Marfă rămâne astfel incertă, în vreme ce niciun oficial guvernamental nu explică public ce se întâmplă cu privatizarea. Practic, după desemnarea câştigătorului licitaţiei, nici oficialii Transporturilor, nici cei din preajma primului ministru Victor Ponta nu au spus nimic referitor la avansul procesului de privatizare. “Este nevoie de avize de la câteva ministere şi Consiliul Concurenţei, pentru adoptarea hotărârii de Guvern, după care se va semna contractul de privatizare”.
Acestea au fost ultimele informaţii oficiale în legătură cu privatizarea, transmise de fostul ministru Relu Fenechiu. De ce întârzie atât de mult luarea unor avize sau dacă acestea au fost deja luate, de ce întârzie adoptarea acestei hotărâri şi semnarea contractului – acestea sunt întrebări la care Transporturile nu răspund.

gruia_stoicaViitorul patron, în vizorul DIICOT

Şeful de la Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, cel care încearcă să achiziţioneze CFR Marfă, este cercetat de DIICOT Iaşi pentru evaziune fiscală şi privatizarea frauduloasă a companiei TVM (Transbordare Vagoane Marfă) şi implicare în activităţi de crimă organizată.

Nereguli majore la privatizarea CFR Marfă

Privatizarea CFR Marfă s-a dovedit a fi fost desfăşurată nu tocmai în cadrul legal, dacă luăm în considerare câteva măsuri adoptate chiar în cursul procesului. Acestea privesc diminuarea cifrei de afaceri în transporturile feroviare cerute competitorilor, transferul unor active ale companiei, conversia datoriilor CFR Marfă în acţiuni şi acceptarea unei oferte care prevedea posibilitatea platei sumei de 202 milioane euro în rate. Acestor nereguli li se adaugă şi altele, precum modificarea termenului de plată a sumei convenite de către cumpărător.

 

Gruia Stoica a cumpărat CFR Marfă cu 200 de milioane de euro

CFR Marfă, privatizare contestată. 1.000 de angajaţi vor fi daţi afară

Loading ad ...