Parlamentul României, invadat de penali

Loading ad ...

Parlamentul României, invadat de penali

Au trecut doar 9 luni de la alegerile parlamentare şi deja trei parlamentari au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi prin sentinţe definitive. Este vorba de Antonie Solomon (Partidul Poporului Dan Diaconescu) şi Mircia Muntean (Partidul Democrat-Liberal), condamnaţi în luna septembrie şi de Gigi Becali, condamnat în luna mai. Dacă Solomon şi Becali au fost condamnaţi cu executare, Muntean a primit o pedeapsă cu suspendare. Din păcate, cei trei politicieni nu sunt singurii “penali” trimişi prin vot în forul reprezentativ: în aşteptarea sentinţelor se mai află parlamentarii Relu Fenechiu, Monica Iacob Ritzi, Petru Movilă şi Marian Ghiveciu.

În mai puţin de zece luni de la depunerea jurământului în actuala legislatură, 16 parlamentari au fost condamnaţi, trimişi în judecată ori s-a început urmărirea penală împotriva lor. Alţi cinci deputaţi şi senatori au fost găsiţi în incompatibilitate sau în conflict de interese de către inspectorii de integritate, iar un al şaselea şi-a şi pierdut mandatul. Ales senator din partea PPDD la ultimele alegeri parlamentare, Antonie Solomon a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare vineri, 20 septembrie 2013. Urmează ca plenul Senatului să ia act de încetarea mandatului său.

Solomon, cunoscut mai ales ca fost primar al Craiovei, a fost găsit vinovat că a primit şpagă 50.000 de euro, de la omul de afaceri Cornel Penescu, pentru a-i elibera autorizaţia de construcţie a unui hipermarketul PIC. Până la condamnare, când a declarat că „n-o să mă mai întorc în viaţa publică”, Solomon a fost unul dintre cei mai controversaţi baroni locali ai României.

Deputatul Mircia Muntean, condamnat definitiv

Deputatul PDL Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva în perioada 1996 – 2012, a fost condamnat definitiv marţi, 24 septembrie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu un traficant de maşini de lux.

În aşteptarea sentinţei 

Există şi alţi parlamentari care îşi aşteaptă sentinţa definitivă. Printre aceştia se află fostul ministru liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Tranfosrmatorul. Monica Iacob Ridzi (acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual pentru perioada în care a fost ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Boc), Petru Movilă (cercetat de DNA Iaşi într-un dosar de dare şi luare de mită plus trafic de influenţă privind Poliţia Rutieră Iaşi) şi Marian Ghiveciu (pentru abuz în serviciu) completează galeria aleşilor în funcţie care au dosare penale.

Loading ad ...