Legenda locului unde s-ar fi sinucis Decebal

Legenda locului unde s-ar fi sinucis Decebal

Primele dovezi ale existenţei umane, pe aceste meleaguri, datează din Neoliticul timpuriu. Aici se crede că ar fi murit Decebal. Vorbim despre Cetatea Rupea care între timp şi-a recăpătat strălucirea de odinioară şi care, din 2013, a fost redată circuitului turistic. Cu ale sale ziduri semeţe şi cu arhitectura aparte ce seamănă, întrucâtva, cu o cochilie de melc, Rupea este una dintre cele mai frumoase cetăţi fortificate din Transilvania.

Prima atestare documentară datează din anul 1324, când saşii din zonă s-au răsculat împotriva regelui Carol Robert al Ungariei şi s-au refugiat aici. La început a fost o fortificaţie mică, ţărănească, folosită drept adăpost în vremuri de restrişte, dar în secolul XV-lea este deja menţionată ca un important centru comercial şi meşteşugăresc în care funcţionau nu mai puţin de 12 bresle.

Când se intră în cetate, deasupra porţii mari la intrare, este turnul porţii, denumirea dată de la poartă. În stânga, pe colţ, avem în cetate turnul slăninii, de la faptul că saşii îşi depozitau slăninile în turnul respectiv”, spune Adrian Călbează, administratorul cetăţii.

În Antichitate, cetăţii îi spunea Kuholom, un nume care făcea referire la roca de bazalt pe care este construit edificiul. A fost ridicată pe un deal situat la 111 metri înălţime faţă de restul localităţii, iar străjerii putea veghea întreaga zonă.

citeste continuarea pe Digi24.ro

photocredit: Departamentul Alpha Carpatica