„Europa noastră” câștigă Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2014

„Europa noastră” câștigă Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2014

“Europa noastră”, un proiect danez de călătorie, a fost desemnat câștigătorul Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni 2014 în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, care a avut loc astăzi, 27 mai, la Aachen. Premiul II a fost obținut de proiectul olandez „JouwDelft & Co”, iar premiul III de un proiect pentru formare din Cipru, „Employment4U”. Premiul este acordat în fiecare an acelor proiecte realizate de tineri care promovează buna înțelegere și dezvoltarea unui simț comun al identității europene.

Premiul I a fost înmânat de vicepreședintele Parlamentului European Anni Podimata, premiul II de fostul președinte al Parlamentului European Hans-Gert Pöttering și premiul III de primarul orașului Aachen, Marcel Philipp.

Danemarca – Europa noastră

Proiectul “Europa noastră” extrage și comunică informații noi și relevante, istorisiri și opinii din rândul generației tinere din Europa. Proiectul implică mii de tineri din 24 de țări și promovează buna înțelegere la nivel european și internațional, explorând ce se întâmplă în viețile tinerilor europeni.
O echipă din cadrul proiectului “Europa noastră” a petrecut un an călătorind de-a lungul a 24 de state europene. Membrii echipei au trăit în casele tinerilor și au realizat interviuri despre condițiile de trai, lucru și educație. Au publicat programe radio, filme, articole, interviuri și fotografii pe site-ul proiectului. Aceste acțiuni au avut ca scop “o mai bună înțelegere între tinerii europeni, prezentând opiniile și mediul în care trăiesc un bărbat homosexual din Sevilia, un antreprenor din Atena sau o tânără șomeră din Amsterdam, alături de mulți alții”. Totodată, membrii echipei “Europa noastră” au discutat direct cu 2.800 de studenți danezi, din diferite puncte din Europa, prin intermediul programului Skype.

Membrii echipei “Europa noastră” se descriu drept “aventurieri culturali și politici care își doresc să atragă cat mai multe persoane într-o călătorie exploratorie în inima generației tinere din Europa”.

Olanda – JouwDelft & Co

“JouwDelft & Co” este un congres al tinerilor europeni care a avut loc în perioada 19 – 24 noiembrie 2012, cu scopul de a identifica soluții pentru șomajul în rândul tinerilor din Europa. “JouwDelft & Co” a strâns împreună tineri activi și consilieri politici din toată Europa pentru a găsi soluții la această problemă în continuă creștere.

Ulterior, a fost creată o rezoluție în legătură cu șomajul în rândul tinerilor și politicile propuse în cadrul congresului, care a fost transmisă Parlamentului European în noiembrie 2013. A fost de asemenea creată și o rețea a tinerilor europeni din 10 state europene, care va putea sta la baza unor proiecte viitoare, precum “JouwDelft & Co”.

Cipru – Employment4U

Youth Dynamics a găzduit un curs de formare pentru tineri în perioada 13 – 20 aprilie 2013, care a constat în seminarii, prezentări, workshop-uri, vizite și discuții pe tema șomajului în rândul tinerilor. La acesta au participat 26 de tineri, din 9 state membre ale UE (Cipru, Grecia, România, Spania, Portugalia, Lituania, Polonia, Italia). Scopul acestui curs a fost acela de a promova ocuparea forței de muncă tinere și schimbul de bune practici din punct de vedere al strategiei de căutare active a unui loc de muncă.

Despre premiu

Premiul pentru cel mai bun proiect este în valoare de 5.000 €, premiul doi de 3.000 €, iar premiul trei de 2.000 €. Premiul include, de asemenea, o invitație oferită celor trei laureați de a vizita sediul Parlamentului European din Bruxelles.

Reprezentanții tuturor celor 28 de proiecte naționale selectate au fost de asemenea invitați la ceremonia de decernare a premiilor din data de 27 mai, la Aachen, unde au fost premiați cu medalii și diplome.

Ceremonia de premiere a fost organizată de Parlamentul European împreună cu Fundația pentru Premiul Internațional Charlemagne, fiind găzduită de Universitatea din Aachen.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul vicepreședintele Parlamentului European, Anni Podimata, Președintele Fundației pentru Premiul Internațional Charlemagne, Michael Jansen și rectorul Universității din Aachen, Ernst Schmachtenberg.

Website-ul dedicat Premiului Charlemagne: http://www.charlemagneyouthprize.eu/