Despre ROBOR si Prima Casa – cifrele care dau fiori romani

Despre ROBOR si Prima Casa – cifrele care dau fiori romani

Evoluţia accelerată a ROBOR i-a speriat pe cei care au credite în lei. Creşterile au fost semnificative, însă cei care au credite mai vechi îşi amintesc şi de perioada de criză, când ROBOR era peste 10%, iar ratele erau aproape duble faţă de cele pe care le plătesc în prezent. Economiştii spun că indicele ROBOR la 3 trei luni nu va depăşi cu mult 2% anul viitor, conform Digi 24.ro.

Pentru cei care au credite ipotecare mai vechi, creşterea ROBOR nu este de speriat. De exemplu, o persoană care a luat un împrumut în lei în urmă cu șase ani a pornit cu o rată lunară de peste 1.700 de lei. Anul trecut rata a ajuns să scadă până la 932 de lei, iar în prezent a revenit la peste o mie de lei.

„Cei care au luat atunci credit în lei au avut parte de patru ani de scăderi, scăderi accentuate. Acum sunt în continuare avantajaţi”, spune Liviu Andrei, vicepreședintele Asociației Brokerilor de Credite.

Creşterea ROBOR din ultima perioadă nu a fost încă resimţită de cei care au împrumuturi în lei.

„Unii au ROBOR la șase luni şi, probabil, vor simţi această creştere anul viitor, alţii au ROBOR la trei luni şi, probabil, vor simţi din noiembrie – decembrie. Nu toate băncile calculează la fel rata. De aceea, atunci când ne facem un calcul pentru un credit Prima Casă, deşi marja este fixă, 2%, dobânda poate diferi la bănci, pentru că fiecare bancă calculează ROBOR-ul de la o anumită dată”, spune Liviu Andrei, vicepreședinte ARBC.

Economiştii se aşteaptă ca odată cu creşterea inflaţiei să urce şi indicele ROBOR la trei luni. Va rămâne totuşi sub 3%.

„Dacă pentru finalul acestui an vedem un ROBOR la 3 luni, să spunem, pe undeva pe la 1,20-1,30, pentru finalul anului următor, ne putem aştepta la un ROBOR cu un punct procentual mai sus. Totuşi, dacă ne uităm la previziunile privind rata inflaţiei, prognoza noastră pentru finalul anului 2018 este de 3,1, a Băncii Centrale de 3,2. Cu un ROBOR la 2,20-2,30, în continuare vom avea o rată de dobândă negativă, ceea ce ar favoriza consumul în detrimentul economisirii”, spune Ciprian Dascălu, economist-șef într-o bancă.

Într-un scenariu pesimist, anul viitor, cu un ROBOR de 4%, rata lunară la un credit Prima casă, pe 30 de ani, ar fi de 1.349 de lei. Ar însemna o rată lunară mai scumpă cu aproximativ 300 de lei mai mult decât acum.

Evoluţia ratelor la creditele în lei

ROBOR 3M Rată

oct. 2011: 6,20% 1.720 lei

oct. 2013: 3,29% 1.276 lei

oct. 2016: 0,69% 932 lei

oct. 2017 1,78% 1.069 lei

sursa: www.digi24.ro