Darea in plata a scumpit locuintele. Constructorii, singurii beneficiari ai controversatei legi

Loading ad ...

Darea in plata a scumpit locuintele. Constructorii, singurii beneficiari ai controversatei legi

Darea in plata, legea gandita pentru 800.000 de romani dar care a fost invocata de 7.300 de clienti bancari. Efectul pervers al legii se poate vedea in cresterea preturilor locuintelor inregistrata in special de la inceputul anului trecut, atunci cand, ca modalitate de negociere cu Parlamentul, bancile au ales sa transmita mesaje catre piata potrivit carora Programul Prima Casa ar putea fi sistat. In acest context de incertitudine, romanii in cautare de locuinte au dorit sa profite de existenta programului guvernamental si s-au grabit sa isi cumpere o locuinta, fondurile puse la dispozitie de program fiind epuizate in timp record, undeva la 1-2 luni de la debut.
“Astazi, in Romania, exista 800.000 de familii care nu isi mai pot plati ratele la banca. Prin aceasta lege reusesc sa fac ca aceste familii sa nu devina cazuri sociale”, spunea acum mai bine de un an initiatorul Legii darii in plata, liberalul Daniel Zamfir. La un an de zile de la intrarea in vigoare a legii, mai exact pana in data de 2 mai 2017, numarul notificarilor este de 7.328, potrivit unui raspuns primit de la BNR ca urmare a solicitarii HotNews. Notificarile au fost adresate catre 25 de banci, iar 4.986 notificari din totalul celor 7.328 au fost contestate in instanta. Ar mai fi de retinut ca din totalul notificarilor, doar 2449 au restante de 3 luni, iar 2.400 dintre cei care au notificat sunt cu plata ratelor la zi sau cu restanta de sub 10 zile.

citeste continuarea pe Hotnews.ro

Loading ad ...