Cum vrea Lada să se relanseze și care este planul pentru Europa

Cum vrea Lada să se relanseze și care este planul pentru Europa

Marca Lada, parte a grupului Renault, are un plan amplu de relansare și, deși Rusia va rămâne piața de bază, un model va intra și în Europa de Vest: noua Niva care va fi lansată în 2024 și va fi modernă față de celebra Niva care nu s-a schimbat prea mult din punct de vedere mecanic în 40 de ani. Vor veni mai multe modele ale mărcii ruse în următorii 4 ani, dar nu se pune problema ca Lada să concureze Dacia în UE, la fel cum nici Dacia nu concurează cu Lada în Rusia. Lada învață însă de la Dacia, fiindcă șeful companiei și designerul șef au venit de la Dacia.

Lada a vândut anul trecut sub 2.500 de mașini în țările UE, cu 58% mai puțin decât în 2019. Cel mai bun an de vânzări de când există statistici a fost 1997, când Lada a vândut 14.000 de mașini și în trei ani s-a depășit nivelul de 10.000 (în 2004, 2005 și 2010).

O Lada Niva modernă va fi lansată și va avea două versiuni: una mai mică, în trei uși și una mai lungă de 4,5 metri care se va încadra în segmentul C. Probabil că modelul mai mic va fi lansat în 2024, iar cel mare, în 2025, în timp ce alte două modele compacte vor fi lansate în 2023.

citeste mai mult