Bucuresti: Noul centru al Directiei de Pasapoarte, cu 20 de ghisee, va functiona de luni in mall-ul Plaza Romania

Bucuresti: Noul centru al Directiei de Pasapoarte, cu 20 de ghisee, va functiona de luni in mall-ul Plaza Romania

Noul sediu al Directiei de Pasapoarte va functiona, incepand de luni, in centrul comercial Plaza Romania si va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Bucuresti, urmand sa ramana deschise ghiseele din Pipera si din Piata Amzei, a anuntat, miercuri, purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Sediile de eliberare a pasapoartelor din strada Ion Tuculescu nr. 42, Sector 3, strada Straduintei nr. 1, Sector 4 si strada Virtutii nr. 1-3, Sector 6 vor mai functiona doar pana vineri, iar de luni se vor muta in mall Plaza.

“Aceste sedii (de eliberare a pasapoartelor – n.r.) functioneaza in regim normal pana vineri inclusiv. Ulterior, activitatea serviciilor va fi preluata de sediul nou, deschis intr-un complex comercial din Capitala. Data estimata pentru inaugurare este 21 august. Vor ramane deschise ghiseele din Pipera si din Piata Amzei”, a afirmat Monica Dajbog

Declaratiile au fost facute la finalul intalnirii ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu directorul Directiei Generale de Pasapoarte si cu prefectul Capitalei, pe tema analizarii cauzelor care au determinat aglomeratia din ultima perioada de la oficiile de pasapoarte, inclusiv in zilele de luni si marti, declarate libere.

Purtatorul de cuvant al MAI a precizat ca in noul centru vor functiona 20 de ghisee, cetatenii avand posibilitatea de a plati taxele la oficiile bancare si postale atat in centrul comercial, cat si in apropierea lui.